Challenge

Fac parte dintre cei care iubesc și urăsc România de fiecare dată când lucrurile merg sau nu merg așa cum îmi doresc. Dintre cei care și-au spus mereu public opiniile, greșind sau nu.

Dintre cei care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă cu această țară, care are toate atuurile pentru a fi o țară dezvoltată, dar care se încăpățânează să rămână undeva la coada Europei, la mai toate capitolele. Iar asta cu binecuvântarea permanentă a cetățenilor ei indiferenți, blazați, pesimiști și convinși că noi chiar avem ghinion. De peste 30 de ani, sperăm, o luăm de la capăt, pentru ca, de fiecare dată, să terminăm prin a spune sau a gândi că suntem blestemați.

Privim resemnați sau bucuroși (plini de speranță) cum ne pleacă copiii din țară, de parcă asta ar fi soluția miraculoasă a tuturor problemelor noastre, și ne uităm jenați la poarta de îmbarcare către casele noastre, poartă pe care o recunoști de la distanță mare. Suntem sufocați de bogații parveniți.

Suntem sufocați de politicienii corupți și aroganți, care ne privesc cu dispreț total. Și poate e pe bună dreptate acest dispreț, la cât de docili îi acceptăm să ne fure sistematic de peste 30 de ani, fără a le spune măcar o dată, în cor, că e cazul să dispară, cel puțin din atenția publică. Râdem în hohote la Las Fierbinți și zâmbim jenați când vine vorba despre cocalarii noștri și de ale lor pițipoance. Și dacă ar fi numai atât…

De pest 30 de ani sunt antreprenor. În tot acest timp, am făcut încercări să conving politicienii că, fără justiție, nu vom putea construi nimic sau că vârsta de pensionare este prea mică sau că pensiile speciale sunt nesimțite.

Sau că ne plecă tinerii din țară, iar noi nu avem nicio strategie pentru a-i determina să rămână aici. Sau că taxarea muncii este prea mare, iar asta descurajează atât antreprenorul, cât și angajatul. Iar după acești mai bine de 30 de ani de antreprenoriat și de încercări de dialog cu politicienii, am înțeles că așa nu vom ajunge nicăieri. Ci doar ne vom învârti în același cerc, rămânând din ce în ce mai puțini.

Așadar, am început să evaluez foarte serios faptul că, poate, uneori, trebuie să luăm lucrurile exact așa cum sunt. Să înțelegem că sunt șanse foarte puține (realist și istoric vorbind) să devenim, în viitoarele decenii, altceva decât ceea ce suntem.

Și mă gândesc să vă provoc să încercăm să definim (măcar) care este centrul de greutate al societății românești, să analizăm și să acceptăm cum ne place să trăim. Cum ne place să vorbim unii cu alții. Cum ne place să gândim, ce ne place să mâncăm, ce muzică să ascultăm, cum să ne îmbrăcăm, ce artă ne creează emoții.

Să ne gândim la toate astea pentru ca, în final, să înțelegem care este stilul nostru de viață și să încercăm să construim de aici. Să acceptăm că nu suntem nici superiori, nici inferiori nimănui, că suntem așa cum suntem și că nu putem fi niciodată fericiți în pielea altora.

Aș spune că, de peste 30 de ani, ne-am studiat, analizat, evaluat, criticat, satirizat, catalogat, clasificat. Oare suntem capabili să ne acceptăm așa cum suntem și să încercăm să construim frumos, mai departe, măcar cu scopul de a ne ține copiii acasă?

Irina Schrotter este, de peste 30 de ani, antreprenor. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” din Iași, a lansat, în primii ani de capitalism, brandul irina schrotter, vândut, în prezent, pe 4 continente, în 17 țări. Pe lângă business, s-a concentrat pe promovarea tinerilor creativi. În 1999, a organizat la Iași prima ediție a Romanian Fashion Week. După 12 ediții și un deceniu de pauză, festivalul a adunat la un loc, în 2021, toate industriile creative, devenind Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești.