Ioan Stanomir: Dacă Rusia câștigă, Europa de Est poate fi folosită ca monedă de schimb

• Războiul din Ucraina este un conflict militar care poate oricând degenera într-un conflict la scară europeană, iar Ioan Stanomir, profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, consideră că în acest context geopolitic desenat de războiul ruso-ucrainean „ordinea mondială este fragilă”.
• De altfel, votul Austriei împotriva intrării țării noastre în spațiul Shenghen poate fi decriptat în aceast context tulbure generat de Rusia, crede Ioan Stanomir – „este clar că unele țări din Europa, Austria printre ele, au foarte mari dificultăți să se extragă din această relație toxică cu Rusia”.
• În plan național, tabloul politic arată, declară domnia sa, așa cum au ales cetățenii români. Cât privește AUR, profesorul Ioan Stanomir consideră că „nu reprezintă, oricât ar fi de paradoxal, un pericol. Pentru că AUR nu va câștiga niciodată alegerile și AUR nu va participa niciodată la guvernare. AUR este partidul care permite PSD, în particular, să se legitimeze ca partid respectabil. AUR este ceea ce era PRM pe vremuri pentru politica românească, o sperietoare”. 

Ramona Ursu: A greșit Occidentul, de-a lungul timpului, în relația cu Rusia, de s-a ajuns la punctul de acum în care Vladimir Putin duce, deja de zece luni, un război în Ucraina, amenință cu bombe nucleare, șantajează cu gazele naturale?

Ion Stanomir: Europa a dezvoltat o relație de dependență energetică cu Federația Rusă și, mai mult decât atât, unele dintre statele europene au considerat că Federația Rusă poate fi un partener. În condițiile în care aceleași state europene erau foarte reticente față de un parteneriat autentic cu Statele Unite. Federația Rusă a beneficiat de o rețea foarte importantă de oameni politici care îi erau apropiați și care se aflau la nivelul cel mai înalt al multor state europene. Putem să dăm cazurile Italiei, Austriei, Germaniei, printre altele. Cred că această relație, mult prea strânsă, a devenit una toxică, o relație de complicitate. Iar complicitățile, mai devreme sau mai târziu, își pun amprenta asupra dinamicilor relațiilor internaționale. 

Reacția radicală a Austriei împotriva României, pe tema Schengen, are legătură cu apropierea liderilor austrieci de cei ai Rusiei?

Cred că problema se pune pe două paliere. Primul palier este legat de inepția și de ineficacitatea autorităților române însele. Toate guvernele României au greșit fundamental în abordarea unor probleme esențiale precum criminalitatea transfrontalieră și traficul de persoane. Știm acest lucru, nu este nevoie să îl repetăm.

Despre corupție aș dori să nu mă mai pronunț, pentru că este o temă încheiată, îngropată și uitată, cu complicitatea politicienilor și a magistraților înșiși.

În privința celui de al doilea palier al relației strânse dintre politicienii austrieci și Rusia, aici cred că trebuie sa fim prudenți, dar fermi. Există limpede indicii că între Federația Rusă și Austria a existat în trecut, și cred că există și acum, o relație foarte strânsă. Unul dintre înalții oficiali austrieci a și vizitat Rusia în proximitatea conflictului, cum foarte bine știm. Așa că este clar că unele țări din Europa, Austria printre ele, au foarte mari dificultăți să se extragă din această relație toxică cu Rusia. Este ceea ce putem spune la acest moment. Efectele asupra politicii europene a acestei decizii de a bloca intrarea României si Bulgariei vor fi însemnate fiindcă este foarte posibil ca politicienii români să privească mai cu seamă către această conexiune rusă și mai puțin către propriile lor probleme nerezolvate. Și de aici tensiunile in relațiile intra-europene.

Ce urmărește, de fapt, Vladimir Putin prin războiul pe care-l duce împotriva Ucrainei?

Rusia, din momentul în care Vladimir Putin a început să meargă pe această linie antioccidentală, nu a făcut niciun secret din intențiile ei. Acestea sunt două: reașezarea ordinii mondiale și lichidarea statalității ucrainene din perspectiva eficacității ei. Prima dată și-au propus să o submineze din interior, anexând cât se poate. Acum și-au propus să o distrugă pur și simplu, invadând Ucraina.

Cred că știam despre aceste intenții imperialiste ale Rusiei de ceva vreme, doar că unii cancelari germani și unii președinți americani și-au făcut iluzii în privința capacității lor de a stăvili imperialismul rus. Imperialismul rus are un ciclu istoric de manifestare. Este suficient să ne uităm pe cărțile de istorie pentru a înțelege că, la 20, 30, 40 de ani, imperialismul rus se manifestă cu o deosebită agresivitate și, după reculul din 1990, a venit vremea reafirmării imperialismului rus. Cred că asta este tot.

Ce ar însemna, de fapt, o reașezare a ordinii mondiale?

Ordinea mondială este fragilă și depinde de capacitatea anumitor state-cheie de a o păstra. Statul esențial este Statele Unite. Dacă Statele Unite sunt pregătite să desfășoare un efort considerabil pentru a stăvili Rusia, ordinea mondială, așa cum o știm noi, va fi salvată. Dacă Federația Rusă câștigă, fie și parțial, în acest conflict, ordinea mondială va fi subminată, iar efectul pentru Europa Centrală și de Est va fi dramatic, fiindcă aceste țări vor putea fi folosite oricând drept monedă de schimb pentru a potoli Rusia.

Vreau vă dau un exemplu și vă rog să mă înțelegeți că nu doresc sa fiu înțeles antieuropean, sunt euro-atlantist. Dar țări precum Franța și Austria, ca să fiu foarte direct, nu ar avea niciodată o ezitare ca să ofere garanții Rusei pe spinarea Poloniei și a României. Este vorba de grade. Președintele Macron este un diplomat, cancelarul austriac este mai direct. Și președintele Austriei, de asemenea.

Există țări care ar prefera să își cumpere liniștea vânzând națiuni, așa cum Occidentul și-a cumpărat liniștea pe vremea Războiului Rece, prefăcând-se că nu se întâmpla nimic dincolo de Cortina de Fier.

Nu mă refer la țările care au sprijinit lupta anti-comunistă: Statele Unite, Marea Britanie, în principal, Germania de Vest, de asemenea. Ci mă refer la acele țări care au stat bine-merci, în vreme ce noi eram sub jugul sovietic. Așa că nu am niciun fel de așteptări de la aceste națiuni. Ne-au fost indiferente atunci, ne sunt indiferente acum.

Referitor la puterea lui Vladimir Putin, au apărut, de-a lungul timpului, tot felul de scenarii cum că nu ar mai fi la fel de mult susținut în Rusia, că oligarhii s-ar delimita de el. Este ăsta un scenariu posibil, să își fi pierdut Putin din puteri sau este doar un optimism naiv al occidentalilor?

Sistemul putinist este un sistem lipsit de transparență. Spun un truism, dar trebuie repetat. În acest sistem nu puterile legislativă, executivă și judecătorească contează, ci puterile oculte care se desfășoară în domeniul serviciilor secrete și al crimei organizate. Prin crimă organizată înțeleg inclusiv afacerile ruse care sunt de multă vreme contaminate de crima organizată. Așa că este foarte greu sa ne pronunțăm acum.

Testul este pe câmpul de luptă și iată că Rusia luptă de un an de zile. Unii, slabi de înger, preziceau că, dacă aplicăm sancțiuni, Rusia va fi îngenunchiată imediat. Vi se pare că este îngenunchiata? Mie, nu. Deci Rusia are în continuare capacitatea de a trimite în beznă orașele din Ucraina, exportă bine-merci hidrocarburi la prețurile pe care le dorește și nu are nimic de suferit la nivelul Națiunilor Unite și al altor organisme internaționale din care face parte. Că a fost exclusă de la Cupa Mondială, eu mă îndoiesc că este o problemă pentru Federația Rusă. Oricum, nu atât de mare precum posibilitatea de a avea ce îți trebuie pentru a purta un război de agresiune. Decuplarea de economia mondială este aparentă. În realitate, Rusia este în continuare bine susținută de exportul ei de hidrocarburi. Iar aceste exporturi se îndreaptă către lumea occidentala. Nu spre China, nu spre India. Știm acest lucru.

Avem motive să ne temem de un atac nuclear din partea Rusiei?

Federația Rusă, pentru a le aminti celor care se prefac că uită, stă pe un arsenal nuclear considerabil, gândit în principal de către Uniunea Sovietică și dezvoltat ulterior. Acest arsenal poate distruge întregi națiuni. O poate face. Nu sunt specialist în chestiuni militare, dar se pare că orice scut, chiar și unul foarte elaborat, dacă este saturat cu foarte multe rachete, va ceda. Și este de ajuns una-două rachete autentice, nu tactice, din acelea strategice, intercontinentale, să cadă și o proporție însemnată a unei țări devine nepopulabilă pe decenii întregi.

Războiul nuclear este unul pe care l-au evitat Statele Unite și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. Chiar și Uniunea Sovietică s-a ferit de un război nuclear. De ce? Pentru că un război nuclear poate avea consecințe devastatoare pentru viața așa cum o știm noi. Iar un război nuclear limitat poate fi purtat, dar el poate degenera oricând într-un război nuclear generalizat, în care anumite forțe odată desfășurate nu mai pot fi oprite.

Nu sunt adeptul propagandei pro-comunsite pentru pace din timpul Războiului Rece. Cred că Statele Unite au făcut foarte bine dispunând de rachetele nucleare în Europa în anii 80, pentru că, altfel, sovieticii erau departe. Cred că singura formă prin care poți să descurajezi Federația Rusă este înarmarea.

Ceea ce face, de exemplu, Polonia: cât mai multe tancuri, cât mai multe obuziere, cât mai multe sisteme, cât mai mulți bani în aparare. Este singura logică pe care o înțelege Federația Rusă.

În cazul armamentului nuclear, problema este că, spre a fi foarte simplu, pe înțelesul tuturor, dacă Rusia trage zece rachete, șapte sunt oprite si trec trei, iar acele trei rachete nucleare, în sensul pur și dur, pot face ravagii. Și vorbim aici, în special, de rachetele intercontinentale, care au fost gândite pentru războiul nuclear. Sunt acele rachete împotriva cărora americanii s-au pregătit gândind sistemul NORAD, care protejează Statele Unite și Canada.

Un atac al Rusiei împotriva unui stat membru NATO este posibil?

În momentul în care ai atacat un stat membru NATO, deschizi Cutia Pandorei, articolul 5. Nu se știe ce se va întâmpla. Folosirea forței nucleare nu împotriva unei țări NATO, ci împotriva Ucrainei ar ridica, de asemenea, enorme dificultăți pentru Federația Rusă. Nu este clar cum ar reacționa nici măcar China, care este un aliat de conjunctură al Federației Ruse.

Observați că Republica Populară Chineză împreuna cu Statele Unite au dat un avertisment legat de folosirea armelor nucleare, așa zisele arme nucleare tactice, cele care pot face posibil un război nuclear limitat. Este ceea ce se discuta în timpul Războiului Rece: ataci cu arme nucleare un oraș, după care infanteria atacă și desăvârșește ceea ce atacul nuclear a început. Sunt scenarii interesante, iertați-mi cinismul. Dar dacă se desfășoară pe spezele și pe destinele noastre, nu mai sunt scenarii de jocuri de război, sunt strategii care se consumă. Trebuie sa fim foarte prudenți și să înțelegem că Federația Rusă, la un moment dat, după sfârșitul acestui război, va trebui să înțeleagă că nu poate ține ostatecă umanitatea șantajului nuclear.

Atâta vreme cât șantajează nuclear, după modesta mea opinie, Federația Rusă trebuie exclusă din concernul națiunilor civilizate. Așa ceva nu se poate face, nu este acceptabil si nu este permis.

Dar credeți că Occidentul ar putea să întoarcă cu totul spatele Rusiei?

Întrebați-i pe politicienii francezi, austrieci, germani, italieni, dacă ar vrea sa facă așa ceva.

Pare că ar avea multe slăbiciuni Occidentul în relația asta…

Slăbiciunile sunt legate de hidrocarburi, slăbiciunile sunt legate de lipsa voinței de te înarma. Slăbiciunile sunt legate de deceniile în care SUA au apărat Europa, în timp ce Europa a adormit. Dacă nu erau americanii, știți unde se opreau sovieticii. Noi, cei din Europa de Est, pe buna dreptate suntem întristați și îndurerați de faptul că noi am căzut dincolo de Cortina de Fier. Dacă nu era debarcarea din Normandia și nu era Tratatul Atlanticului de Nord, prietenii noștri austrieci, francezi și italieni vorbeau limba rusă. Și nu ne mai dădeau noua lecții cu privire la statul de drept, că le dădeau lor lectii sovieticii cu privire la egalitatea socialistă.

Francezii și-au putut permite o politica independentă sub de Gaulle, pentru că erau dincolo de Cortina de Fier și au putut purta războaiele coloniale în Indochina și Algeria, având spatele asigurat de americani. În vreme ce noi trăiam cum trăiam. Sunt chestiuni care trebuie spuse. Gloria multor națiuni europene este o glorie trecută. SUA au asigurat, nu altruist, pentru că au avut și ele un folos strategic evident, dar ele au asigurat securitatea continentului. Se scoate din ecuația SUA și cu ce rămânem? Cu țări care și mâine ar încheia pace cu Putin pe spinarea Ucrainei și a noastră. Să nu ne iluzionăm, dacă sfâșie Ucraina, mâine sfâșie și Polonia, Țările Baltice, România. O chestiune de timp.

Să nu ne imaginam că dacă Rusia sfâșie Ucraina noi ne alegem cu vreo ciozvârtă, cum sugerează unii ticăloși din spațiul media românesc. Nu ne alegem cu nimic, Rusia nu dă nici măcar firimituri. Rusia, când se apucă să sfâșie, sfâșie în folosul ei. Deci trebuie să fim foarte atenți cu ce susținem si cu ce gândim. Pentru că ideile au consecințe și pacea pe spinarea unor națiuni înseamnă un precedent din care Federația Rusa va înțelege un singur lucru: pot fi un animal de pradă care își atinge obiectivele. Și obiectivele vor crește pe măsură ce animalul de pradă va devora mai multe națiuni.

Venind în spațiul nostru, românesc, suntem pe mâini bune aici, având în vedere situația internațională?

Suntem pe mâinile decise de electoratul român.

Vedem că inclusiv la nivel de minister al Apărării am avut un ministru, pe Vasile Dâncu, care a demisionat în urma unei serii de declarații alunecoase și pro-ruse.

Ministrul Dâncu a avut monete când a formulat judecați criticabile. Și pentru aceasta domnia sa a fost obligat să își dea demisia. Este singurul comentariu pe care îl fac.

Dar referitor la ceilalți lideri politici pe care îi avem?

Avem politicienii pe care i-au ales cetățenii români. Parlamentul României este votat de cetățenii acestei țări, președintele României este votat de cetățenii acestei țări. Aceasta este imaginea posibilităților noastre politice, la această dată. Mai mult nu putem cere.

Nu putem cere să fim ca într-o realitate virtuală, frumoși, eleganți și bogați. Suntem cum suntem, iar lumea politică de astăzi este oglinda fidelă a patologiilor societății noastre.

Se vorbește acum de un USL 2, prin această coaliție pe care o avem, PSD-PNL-UDMR. Are legătură această nouă formulă politică cu ce a fost USL?

Nu cred că are legătură cu ceea ce se întâmplă în trecut. Este o alianță gândită de un alt politician, sub altă zodie a circumstanțelor, nu mai este gândită ca o alianță împotriva lui Traian Băsescu. Traian Băsescu a ieșit din peisaj. O parte dintre politicienii apropiați de Traian Băsescu din PDL sunt astăzi în PNL și sunt în guvern. Uitați-vă și la carierele unor foști PDL-iști care astăzi sunt PNL-iști. Nu mai există anti-băsismul, este o alință constituită pentru a permite acestor două partide și președintelui Iohanis să își atingă obiectivele. Eu m-am ferit întotdeauna să folosesc termenul de USL 2. USL-ul a fost un moment, acesta este un moment diferit cu o altă agendă și cu o altă semnificație.

În ceea ce privește AUR, putem vorbi despre un pericol, în acest moment, în România?

AUR nu reprezintă, oricât ar fi de paradoxal, un pericol. Pentru că AUR nu va câștiga niciodată alegerile și AUR nu va participa niciodată la guvernare.

AUR este partidul care permite PSD, în particular, să se legitimeze ca partid respectabil. AUR este ceea ce era PRM pe vremuri pentru politica românească, o sperietoare.

AUR drenează o parte din electoratul care a părăsit PSD si PNL. AUR încearcă să se organizeze ca partid conservator, inclusiv ideologic.

În realitate, prin George Simion și prin alții, legați de AUR discursiv, mă gândesc la Diana Șoșoacă, ei sunt, de fapt, prinși într-un sistem pe care îl organizează politicienii români pentru a constitui, dacă vreți, un fel de rezervor de energii care se duc în această direcție și restul energiilor se duc în direcția partidelor politice mainstream.

Partidele politice mainstream vor arăta permanent spre AUR pentru a explica că ele și nu AUR sunt soluția și că astfel se va perpetua domnia unor partide și menținerea în opoziție a AUR-ului, permanent. Să nu ne facem iluzia că AUR-ul va avea posibilitatea de a câștiga alegerile parlamentare sau de a câștiga alegerile prezidențiale. Nu acesta este scopul AUR. Scopul lui George Simion nu este sa fie președintele României. Scopul lui George Simion este să acționeze pentru a permite altor politicieni să fie respectabili.

Pare a fi o structură bine gândita.

Este o structură deliberat gândită. După cum nici PRM-ul nu a fost lipsit de premeditare in constituirea lui.