Tot mai des apare în presa online cererea de contribuții de la public cu motivația că presa nu mai poate da conținut de calitate trăind doar din contracte de publicitate. Solicitarea nu are mare ecou. Revista Dilema a fost printre primele publicații care au încercat condiționarea citirii articolelor de o plată, metodă de finanțare frecventă în multe țări occidentale. Publicul din România s-a obișnuit cu gratuitatea și nu pare dispus să renunțe prea curând la acest confort.
Presa se alimentează prin tradiție din publicitate. Era noilor tehnologii a răsturnat paradigma, producând un dezechilibru și totodată o nedreptate: sumele mari din publicitate nu merg către creatorii de conținut, ci către platformele care găzduiesc conținutul. Google, Facebook, Youtube, Twitter, Snapchat și mai de curând TikTok obțin câștiguri uriașe din content-ul pe care doar îl distribuie, nu îl și produc. Știm, difuzarea pe rețelele sociale aduce un plus de audiență presei care, la rândul ei, o poate monetiza.
Pentru a echilibra oarecum balanța, platformele au început să recompenseze audiențele mari, iar banii i-au înhățat influencerii și câteodată bloggerii. Mai rar jurnaliștii.
Piața de publicitate în România a cunoscut fluctuații. Dacă în 2017 suma integrală cheltuită pentru publicitate în România abia trecea de 400 milioane euro, în 2021 și 2022 suma a trecut de 600 milioane euro, conform rapoartelor Media Fact Book. Din toți banii, televiziunea a păpat aproape 60%, mass-media digitale în creștere au luat aproximativ 35%, radio în scădere se menține la procentul de 5-6%, în vreme ce printul în cădere liberă stă la maxim 1% din suma totală.
În bani, situația arăta așa în 2021: din totalul de 600 milioane euro cheltuiți pe piața de advertizing, 340 milioane au mers cu precădere către marile televiziuni, 186 milioane în media online, 30 milioane către radio, la fel către OOH și doar 6 milioane s-au investit în print. Românii stau în continuare în fața televizorului, mai cu seamă vârstnicii, iar războiul din Ucraina și diverse competiții sportive ale anului 2022 au consolidat audiențele TV, în ciuda trendului general descendent, cauzat de mutarea tinerilor pe rețele.
S-ar zice că e bine, dar nu e. Problema e că aceste sume se împart inegal la o mare diversitate de companii media. Consiliul Național al Audiovizualului înregistrează peste 600 licențe de radio și aproape 350 licențe TV. Publicații online sunt cu miile. Printul aflat în cădere aruncă totuși pe piața media câteva sute de publicații. Profesorul de istorie a presei, Marian Petcu, care oferă cifre credibile din statistici, număra peste 10.800 de jurnaliști cu contracte de muncă aflați în evidența Ministerului Muncii.
Cifra colaboratorilor este pentru moment imposibil de cuantificat. Se știe că mulți jurnaliști lucrează pe contracte de drept de autor, pe PFA sau pe firme proprii. Se înțelege că 600 de milioane de euro nu pot acoperi existența tuturor acestor entități media. Ungaria, o țară pe jumătate față de România, a încheiat anul trecut cu publicitate de aproape 500 milioane euro distribuită unei prese mult mai reduse ca număr.
Cum se explică atunci existența în România a cantității copleșitoare de companii media, din ce trăiesc ele? Evident, din alte afaceri. De ce ar investi cineva într-o presă care nu se poate susține singură? Pentru influență, pentru a avea la îndemână o armă, rareori din credință. Așa se explică instrumentalizarea presei, cedarea independenței jurnalistului în favoarea unor interese străine misiunii sale.
Prin faliile multiple ale eticii media s-a strecurat dezinformarea toxică a Rusiei și a Chinei care au cumpărat ieftin conștiințe de pe piața jurnalismului românesc.
S-au inventat noi entități media și chiar „cluburi de gândire” care susțin cu hărnicie conspirații convenabile intereselor rusești și chineze.
PSD și PNL au devenit cei mai importanți investitori în mass-media, cum arată investigațiile Europei Libere. Din ianuarie până în septembrie 2022, PSD a cheltuit pentru propagandă în presă 4,4 milioane euro, iar PNL 2,2 milioane euro din subvențiile oferite de stat partidelor. Au cheltuit fără transparență, prin intermediul unor agenții de publicitate. Complice și lacomă, nici presa alimentată pe ascuns, cu precădere televiziunile de știri, nu a respectat reguli minime, adică să marcheze ca publicitate emisiuni gudurătoare, interviuri dulci, articole laudative.
Cele mai toxice efecte sunt trecerea sub tăcere a unor subiecte importante, înghițirea limbii critice, dezinformarea, dispariția jurnalismului de investigație. În consecință, pierderea credibilității într-o profesie umilită. Capitularea înseamnă deficit de libertate, afectarea dreptului cetățenilor de a fi corect informați, înseamnă aruncarea peste bord a deontologiei și navigarea în mâlul vâscos al intereselor politice. Cine se ține drept în profesie (și nu-s mulți), merită sprijinit și investit cu încredere.
Brîndușa Armanca este jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus, pentru mai mulţi ani, studioul TVR Timișoara. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, fiind autoarea mai multor volume de jurnalism, între care „Televiziunea regională în România” (2002) și Media culpa” (2006). Activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.
