Contextul
Conform tradițiilor din spațiul românesc, și nu numai, în perioada dintre Crăciun și Bobotează sunt 12 zile în care dezordinea ia locul ordinii, în care haosul simbolic face loc noii ordinii, după care lumea se reașază pentru următorul an.
În această perioadă, un moment important este cel al jocului măștilor, ce începe în ajunul Anului Nou și se termină când jucătorii cad istoviți. De-a lungul timpului, pe lângă cunoscutele jocuri cu măști zoomorfe, au apărut și scenete cu personaje reale sau imaginare care au căpătat în memoria colectivă statutul de eroi, pozitivi sau negativi.
Așa au apărut „bandele de haiduci”, frumoșii, urâții, doctorii, damele, irozii și dracii care și-au făcut loc în pachetul de „obiceiuri de Anul Nou” alături de cunoscutele jocuri ale caprelor, cerbilor, berbecilor, urșilor, căiuților ș.a.m.d. În afară de aceste puneri în scenă, de-a lungul timpului au apărut și alte forme de dezordine simbolică, precum luarea în derâdere a autorității de orice fel, critica socială și cea individuală.
Vă mai amintiți de răvașele din plăcite, oferite cu dedicație de către grazde fiecărui musafir în noaptea de revelion? Un obicei ce a cam dispărut. Mai departe, mass-media sunt pline la fiecare sfârșit de an de „plugușoare” ce critică prestațiile oamenilor politici și ale autorităților publice de la diverse niveluri. La fel se întâmplă în multe firme și instituții publice, în asemenea momente fiind permis a se spune în gura mare, în cheie umoristică, ceea ce în restul anului doar se vorbește pe la colțuri, cu mai puțin umor și cu mai multe umori. În categoria manifestărilor din perioada dezordinii simbolice s-a înscris și prestația mascaților din Berzunți.
Citește și: Antioccidentaliștii sau putiniștii mai „soft”
Faptele
La fiecare sfârșit de an, cele trei sate din componența comunei băcăuane Berzunți intră în competiție cu diverse producții de sezon pe care le prezintă în centrul comunei în noaptea de Anul Nou. În acest an, cei din satul Butucaru au ales să prezinte în cheie umoristică războiul din Ucraina. Astfel, au improvizat o paradă militară și au imaginat și prezentat un dialog între Putin și Zelenski. Unii dintre spectatori au fost indignați de subiectul ales și au plecat; alții au stat până la capăt și au urmărit prestația – fie râzând, fie privind cu îngăduință. După care, sătenii au mers pe la casele lor să serbeze intrarea în noul an.
Percepții și interpretări
Despre „parada militară” a butucărenilor s-a mai vorbit puțin a doua zi prin sat, dar mass media nu a lăsat să moară acest subiect la nivelul comunei Berzunți. Era momentul ca această comună să fie pusă cumva „pe hartă”, să fie scoasă din anonimat. Cum? Simplu: interpretând în manieră gravă, „serioasă”, ceea ce a fost prezentat într-o manifestare desfășurată sub semnul umorului.
Parodierea armatei lui Putin, cu o rachetă pe care scrie „Atomica” și cu celebra literă „Z” scrisă pe „blindatele” din pânză, a fost prezentată ca o pledoarie pentru război; „îndemnul” la atacul cu bombe, ce ironiza amenințările cu armamentul atomic proferate de Putin și ai lui, a fost interpretat ca un îndemn real al butucărenilor la distrugerea Ucrainei sau chiar a omenirii. De pe acest afet mediatic și-au început tirul unii politicieni, amenințând butucărenii cu plângeri penale, iar reprezentanții Ambasadei Ucrainei s-au repezit să posteze pe Facebook solicitarea ca „simbolurile agresiunii să fie interzise în toată lumea civilizată”.
Prezumând faptul că fierbințeala specifică Revelionului s-a mai potolit, vă propun o analiză mai calmă a situației.
- În perioade critice ale istoriei mari sau mici, comunitățile umane găsesc anumite debușee, anumite căi prin care să facă suportabile dramele prin care trec. O astfel de cale este umorul. Nu judec calitatea lui, pentru că nu este vorba de profesioniști, ci de amatori. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, când fiecare familie încă își plângea eroii, în zona Pașcani, în seara de Anul Nou se umbla cu „Hicler” – așa înțeleseseră țăranii că-l cheamă pe Hitler –, cu o scenetă în care dictatorul era ironizat. Așa au înțeles oamenii aceia să se răzbune pe Hitler, să se vindece de prezența lui nefastă, prin umorul de care au fost ei în stare atunci. Cu timpul, nimeni nu a mai avut chef de „Hicler” și „obiceiul” a dispărut. De ce se irită lumea astăzi când s-a umblat cu Putin?!
- Simbolurile cu care s-a defilat la Berzunți au fost utilizate în context carnavalesc – context clar, declarat, autorizat de Primărie, explicit. Presa le-a extras din acel context, prezentându-le de parcă ar fi fost utilizate pe frontonul primăriei alături de însemnele de autoritate. De ce o paradă cu mascați, declarată și autorizată ca atare, ce utilizează simbolurile putiniste în contextul carnavalului de final de an, este prezentată ca o manifestare politică reală a unor fasciști?
Cu ani în urmă, când s-a dorit compromiterea lui Horia-Roman Patapievici, aflat atunci la cârma Institutului Cultural Român (ICR), i s-a imputat acestuia faptul că la o expoziție patronată de ICR a fost expus un tablou cu un ponei roz ce avea inscripționat pe șold zvastica. „Simbolul fascismului promovat de ICR!”, au strigat detractorii; „e o operă de artă, nu un material de propagandă”, s-a replicat pe bună dreptate.
La fel a fost litera „Z” de pe „carele alegorice” ale butucărenilor: un simbol plasat într-un context în care are o altă semnificație decât cea reală, într-un context artistic, chiar dacă unii pot strâmba din nas la gândul că o galerie de artă poate fi comparată cu drumul comunal din Berzunți. Simbolul fascist putinist a fost utilizat de butucăreni la fel cum a fost utilizată și zvastica de către pictorul poneiului roz – ambele au fost extrase din realitate lor și au primit utilizare artistică. Nu comentez valoarea estetică a celor două producții, ci semnalez doar intenția utilizării acestor simboluri, care mi se pare a fi evidentă.
- Am urmărit conținuturile prezentate de cei doi interlocutori ce au jucat rolurile lui Putin și Zelenski. Pot spune că cea care ar fi trebuit să-și piardă simțul umorului ar fi fost Ambasada Rusiei, nu cea a Ucrainei, fiindcă Putin iese șifonat din dialog. Dar las pe fiecare să urmărească prestația, fiindcă nu vreau să cad în păcatul de a explica glumele. Fiecare poate judeca valoarea artistică a conținutului.
Ce ar fi trebuit să rostească butucărenii de Anul Nou? Discursul Președintelui României sau cel al Primului Ministru?
Oricât de pline de umor involuntar au fost acestea, ele nu ar fi putut fi prezentate ca producții artistice; poeziile butucărenilor, cu toate stângăciile lor, da.
- Cei ce se arată oripilați de prestația mascaților din Berzunți aplică dubla măsură. Cu ani în urmă, își rupeau cămășile de pe ei afirmând sprijinul pentru jurnaliștii de la Chalie Hebdo, în numele libertății de exprimare. „Je suis Charlie!”, au susținut cu toții. Astăzi, condamnă luarea în derâdere a războiului (nu a victimelor lui!) și a celui ce l-a provocat de către semenii lor, cărora cer „să li se interzică!”. „Je suis Berzunți” nu sună bine, căci ce e permis și de bon ton la Paris nu-i permis la Berzunți.
În matricea de gândire a încruntaților din presa noastră, ar fi trebuit ca în perioada pandemiei să nu se mai umble de Anul Nou cu „doctorii”. Cum, când medicii luptau cu virusul ucigaș a fost posibil să se umble cu „doctorii”, nu a fost o jignire la adresa tagmei medicilor?
Nu am auzit să se fi interzis această practică în perioada pandemiei. Cum de le-o fi scăpat?!
Cu dublă măsură au judecat și cei de la Ambasada Ucrainei. Când, în decembrie 2022, la Biblioteca Centrală Universitară din Iași, s-a adunat toată floarea otrăvită a propagandei putiniste în România, au tăcut – or, propagandiștii putiniști nu glumesc, ci chiar sunt mobilizați împotriva Ucrainei pe frontul mediatic; dar, la glumele celor din Berzunți au sărit ca arși. Ceea ce e permis la BCU Iași nu este permis la Berzunți.
- Li s-a reproșat butucărenilor că au prezentat un asemenea număr într-un moment nepotrivit, când în Ucraina se moare. La fel de „nepotrivită” a fost și zvastica de pe poneiul roz. Crima este crimă indiferent când a fost comisă; iar arta este artă, cultă sau populară, indiferent de momentul istoric în care se manifestă. Oportunitatea exprimării este o chestiune ce ține de gustul celor implicați, nu o faptă de natură penală, așa cum absurd și abuziv se încearcă a se dovedi.
Încruntații din presa noastră se află într-o degringoladă epistemică: în explicarea realităților cotidiene, ei fac mereu trimitere la ficțiuni (nu-i lua cu cifre, statistici și alte tipuri de măsurători, fiindcă-i pierzi); în cazul mascaților din Berzunți, ei ne prezintă ficțiunea drept realitate, prind metafora de coadă și lovesc cu ea în stânga și-n dreapta doar-doar o pica cineva retezat. Și uite-așa se mai face o știre și se iese din lâncezeala sărbătorilor. Doamnelor și domnilor, dușmanul este la Kremlin, iar cozile lui de topor din România nu sunt la Berzunți.
Este de așteptat ca putiniștii din România să prindă deodată drag de Berzunți și să le facă o vizită butucărenilor cu gândul de a-i facă să treacă de la glumă la faptă, așa cum a prezentat presa. După cum i-am văzut eu pe butucăreni, cred că nu vor gusta o asemenea „glumă”.
După ce această vânzoleală post-bahică a presei va trece, oamenii din Berzunți se vor întoarce la activitățile lor curente și serioase de peste an. Personajele zoomorfe și antropomorfe ce le populează an de an viața timp de o noapte vor fi lăsate în uitare până la anul, când iar vor fi scoase pentru a-și juca rolul lor terapeutic. Și la anul, și la mulți ani, în noaptea specială a Anului Nou, de-o fi pace sau război, prin satul lor va trece în galop poneiul roz.
