La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, din secolul trecut, au fost numărate pierderi de 16 milioane de militari în tabăra aliaților (10,6 milioane de militari sovietici) și de 8 milioane de militari în tabăra Axei (5,3 milioane de militari germani). Au mai fost numărate pierderi în rândul populației civile de 45 de milioane, între aliați, și de 4 milioane, între statele Axei.
Toate astea deoarece, cu 20 de ani mai devreme decât declanșarea acelui război, învingătorii de atunci au configurat o ordine mondială bazată pe prezervarea cu orice preț a păcii, și nu pe prevenirea unui nou război. Din contră. Sunt mulți cei care au spus încă din 1919 că pacea de la sfârșitul Primului Război Mondial a inclus între prevederile sale germenii celui de-al Doilea Război Mondial.
Citește și: Războiul dintre ani
În toată perioada interbelică, ideea asta de menținere a păcii a fost materializată inclusiv prin cedări de teritorii, prin schimburi de populație, prin dictatul unora mai puternici dintre actorii internaționali asupra altora mai slabi, dar și prin concesii și acceptări tacite de încălcare a prevederilor acordurilor de pace, mai ales în ceea ce privește reînarmarea Germaniei.
Vorbim deci despre o lecție învățată cu costul a peste 73 de milioane de vieți omenești (echivalentul al 292 milioane, în zilele noastre, raportat la populația planetei) și incomensurabile pagube materiale.
De aceea, noua ordine mondială, instituționalizată prin Carta Națiunilor Unite, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, a fost configurată și edificată astfel încât să prevină un alt război mondial, în mult mai mare măsură decât să mențină pacea mondială, cu orice preț.
Astfel încât, de 78 de ani încoace, deși nu a existat niciun an măcar fără cel puțin un război local în desfășurare, războiul al treilea mondial a fost prevenit cu succes, pe baza arhitecturii de securitate globală în vigoare, în care complexul arhitectural european deține ponderea cea mai importantă, mai ales din perspectivă istorică.
Succes remarcat și pe parcursul anului trecut, când invadarea la 24 februarie a Ucrainei de Federația Rusă a pus cel mai serios sub semnul întrebării viabilitatea acestei ordini mondiale și a adus omenirea cel mai aproape de pragul următorului război mondial.
Cele de mai sus sunt observații de bun simț, pentru care nu îți trebuie studii de specialitate, ca să nu mai zicem nimic despre vreo experiență în afacerile de stat, la nivel global sau măcar european.
Cei care consideră războiul Rusiei asupra Ucrainei ca fiind un modest război local, poate regional, ca un fel de conflict între națiuni africane, care au ele de împărțit ceva, de pe urma destrămării sistemului colonial, în a doua jumătate a secolului trecut, ori nu au bun simț, ori nu știu ce vorbesc, ori amândouă.
Războiul acesta are impact și semnificații globale din prima sa zi. Nici măcar China, care are interese strategice să considere acest război ca fiind în afara zonei sale de responsabilitate, ca membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, nu a vorbit niciodată despre agresiunea Rusiei ca fiind un conflict local.
Și mai este ceva extrem de important. Capitalizând experiența eșecului interbelic, actuala ordine mondială nu permite schimburi de populație, transferuri de teritorii și altele asemenea, pe bază de concesii și dictate, ca fiind instrumente de menținere cu orice preț a păcii. Așa că nicio pace viitoare, la sfârșitul acestui război neprovocat, nejustificat și ilegal, al Rusiei asupra Ucrainei, nu va fi agreată internațional pe bază de teritorii sau schimburi de populație.
Am menționat toate astea aici și acum, poate vrea cineva să le spună și impostorilor în afaceri internaționale cum stă, de fapt, treaba, chiar dacă ei își acoperă impostura cu titluri și mai ales cu demnități publice, ca și când ar fi ceva de capul lor, doar ca să pretindă că ei știu oricum mai bine.
Citește și: O zi în războiul de anihilare a unei națiuni
Hari Bucur-Marcu expert internațional în materia politicilor de apărare națională.
