Un om cu școală făcută pe bune, un om care muncește cinstit și care își ghidează viața după minime reguli de bună-creștere nu are cum, sub nicio formă, să înțeleagă tăcerea și lipsa de reacție, la cel mai înalt nivel, pe tema plagiatului ministrului Lucian Bode.

Povestea aceasta depășește, totuși, orice limită a disprețului pe care PNL, cu binecuvântatea președintelui Klaus Iohannis, îl arată față de țară.

Este inacceptabil și, în istoria recentă, doar pe vremea lui Liviu Dragnea am mai asistat la așa ceva. Doar atunci nerușinarea și tupeul politicienilor din PSD erau la dimensiunea asta. Mai țineți minte? Când absolut totul era evident, când oamenii erau nemulțumiți, când existau critici publice, avertismente din toate părțile, când legile erau călcate în picioare, Dragnea & Co. erau de neclintit.

BA CHIAR ERAU ȘI MAI UNIȚI ÎN RELE, CUM ESTE CAZUL ACUM ÎN PRIVINȚA PNL.

Pentru că, acum, o plecare a lui Lucian Bode de la vârful Ministerului de Interne ar trebui să însemne și o plecare a premierului Nicolae Ciucă, deoarece ambii sunt acuzați, cu probe solide, de exact același lucru: că și-au plagiat lucrările de doctorat. Dar cum să-și asume liderii PNL așa ceva? Nu mai bine se fac că nu văd? Că nu aud?

Citește și: România needucată. Noile legi ale Educației de care se vor bucura impostorii academici

Nu mai bine își întăresc ei lanțul imposturii, care îi ține legați ombilical pe toți? Mai bine și, cu siguranță, mult mai sigur pentru ei. Pentru posturile lor călduțe la stat, pentru afacerile lor, pentru o întreagă famiglie pe care o au de protejat și de întreținut. Famiglie care ține, de fapt, în picioare acest sistem al imposturii care i-a ridicat și pe o parte dintre actualii lideri liberali. Noi, ceilalți, nu contăm în povestea asta, să nu ne iluzionăm.

O demisie sau o demitere a lui Lucian Bode ar fi un gest de normalilate. Și cred că președintele Iohannis este singurul care poate să facă acest gest de normalitate. În rest, nu are cine.

Lucian Bode nu va demisiona din motive de conștiință. Ba chiar ne-a spus foarte clar că va lupta în instanță pentru a-și apăra titlul de doctor, după ce Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” a decis, săptămâna trecută, că lucrarea lui Bode este „profund viciată”.

Nicolae Ciucă nu-i poate cere demisia subalternului său pe linie de partid și de Guvern, Lucian Bode, deoarece și el se află exact în aceeași situație. Partidul este condus, oficial, de Ciucă, dar nu mișcă absolut nimic fără acordul președintelui Iohannis.

De aceea președintele – măcar pentru faptul că este părintele proiectului România Educată – ar putea face acest gest de normalitate prin care actualul ministru de Interne să nu mai fie parte din Guvern.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău