Brașoveanul Radu Hossu, activist civic, expert în marketing, consultant politic și membru al USR, a reușit, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, în 24 februarie 2022, să facă ceea ce statul român, cu toată aparatura lui și cu sute de mii de oameni, nu a reușit: a mobilizat în jurul lui o impresionantă comunitate de români inimoși, alături de care îi sprijină pe ucraineni.
- În jumătate de an, prin campaniile de strângere de fonduri inițiate de Radu pe pagina sa de Facebook, s-au strâns aproximativ 300.000 de euro.
- Din acești bani au fost cumpărate alimente, medicamente, produse de igienă, mașini și tot ce ar mai putea avea nevoie, în vreme de război, civilii și militarii de pe frontul de Est. Toate aceste lucruri au fost duse de Radu în Ucraina.
- În ianuarie 2023, Radu Hossu, care a stat câteva luni pe linia de contact alături de soldații ucraineni, a fost premiat de Grupul de Dialog Social, „pentru merite deosebite în ajutorarea civililor ucraineni”.
- Întreaga poveste, pe care Radu a povestit-o într-un dialog cu junaliștii SunMedia, a început în 26 februarie 2022, la ora 6.08 dimineața, cu o postare pe Facebook.
Ramona Ursu: Radu, ce te-a determinat să scrii pe pagina ta de Facebook, încă de la începutul războiului, rezumatele de noapte, în care prezinți urmăritorilor tăi informații despre ceea ce se întâmplă în Ucraina? Activitatea ta era într-o altă zonă până atunci.
Radu Hossu (foto stânga): Da, eram consultant consultantul politic al lui Allen Coliban, primarul Brașovului, al viceprimăriței USR Flavia Boghiu și al filialei USR Brașov. Primul rezumat de noapte pe care l-am scris a fost pe 26 februarie. Citeam foarte mult despre ce se întâmpla în Ucraina, căutam informații pe diverse site-uri, pe grupuri de Telegram, pe Twitter, iar aceste informații, care erau într-o cantitate impresionantă, erau foarte disipate. Erau foarte greu de triat, de ales surse credibile.
În noaptea aceea de 26 februarie, am scris pe contul meu de Facebook primul rezumat de noapte.
L-am postat la ora 6.08 dimineața. Apoi, am adormit, iar când m-am trezit, pe la ora 12.00, aveam deja două mii și ceva de share-uri.
Mi-a fost clar atunci că oamenii aveau nevoie de condensarea informațiilor acelea multe care apăreau în spațiul public și de explicarea lor pe limbajul tuturor, astfel încât toată lumea să înțeleagă ce se întâmpla la granița României.
Asta am făcut eu, am selectat informațiile, le-am condensat și le-am prezentat public pe înțelesul tuturor. M-a ajutat background-ul de marketing comercial și marketing politic pe care îl aveam, astfel că mi-a fost destul de ușor să fac chestia asta. Văzând succesul primului rezumat de noapte, am continuat să fac asta în primele 100 de zile ale războiului, în care am scris vreo 95 de rezumate. Cred că patru sau cinci nopți am ratat.
În paralel cu rezumatele de noapte, ai început, la câteva luni de la declanșarea războiului, campaniile de strângere de fonduri pentru Ucraina. Campanii care, de asemenea, s-au viralizat imediat. Cum ți-a venit ideea aceasta, a existat un factor declanșator?
În iulie, m-a contactat Misha Badma Yurka (foto stânga), un soldat ucrainean de naționalitate română din Ujgorod, care a ajuns să-mi citească rezumatele de noapte. Ceea ce era pentru mine onorabil. Chiar mă mândream cu acest lucru, cu faptul că rezumatele mele sunt citite pe frontul din Ucraina.
Mulți corespondenți de război români îmi citeau rezumatele și îmi spuneau că erau foarte importante pentru ei, pentru că le oferea un „bird’s-eye view”, adică o vedere de sus și de ansamblu a situației. Unul dintre ei chiar mi-a spus că eu i-am salvat viața, practic, prin informația pe care am scris-o cu o noapte înainte, pentru că era să intre într-o linie roșie fără să își dea seama.
Revenind la Misha, el m-a contactat și m-a întrebat dacă sunt interesat de informații direct de pe front. Și am spus că da, bineînțeles. Asta se întâmpla în luna iulie, iar la un moment dat, Misha mi-a spus dacă există posibilitatea să ajut armata ucrainiană, însemnând garda teritorială.
Deci nu armata în sine, cea de sub contract, ci garda teritorială, pentru că aveau căști de tablă din al Doilea Război Mondial, avea plăci balistice de 13 kilograme. Comparativ, noi avem plăci balistice de tip NATO care au trei kilograme, deci vă dați seama de diferența uriașă.
Cum a decurs, mai departe, dialogul cu Misha?
Misha nu mi-a cerut absolut nimic pentru el sau pentru colegii lui. Chiar mi-a spus: „Nu pentru mine cer ajutor, mie nu îmi trebuie. Noi suntem soldați, avem ce e nevoie. Ne-ar trebui și nouă mai multe, dar nu-ți cerem ție, așteptăm de la armată să ne ofere tot ce avem nevoie”. Dar Misha mi-a explicat că era nevoie de ajutor pentru garda teritorială, din păcate, pentru că ei, soldații, nu aveau posibiltatea să o ajute atât că ar fi trebuit.
Misha ți-a spus și de ce anume aveau nevoie?
Da, mi-a arătat o poză cu o mașină a unei gărzi teritoriale de undeva din Donbas, pe care o foloseau să se ducă și să supravegheze câmpurile. Era o mașină mică Volvo, cred că de prin ’85. Și mi-a zis că, dacă pot să fac rost de un 4×4, ar fi extraordinar. Atunci, mi-a venit ideea asta de a strânge bani.
Spre finalul lui iulie, am anunțat că voi demara o campanie de strângere de fonduri, iar la 1 august am început această acțiune. Pe atunci, visam să strâng 10.000 de euro ca să cumpăr o mașină 4×4, să cumpăr plăcile astea balistice și căștile.
Și câți bani ai strâns până acum, pentru că ai produs un adevărat fenomen cu campaniile tale de strângere de fonduri?
În acest moment, nu pot să spun o sumă exactă, pentru că încă nu am făcut raportul final. Dar îl voi prezenta detaliat și transparent, în luna martie, pentru că sunt responsabil față de donatorii mei, în primul rând, și față de toți oamenii care mă urmăresc.
Până atunci, ceea ce pot să spun cu aproximație este că, din campaniile de strângere de fonduri, am strâns aproape 300.000 de euro. Ceea ce, din ce am înțeles inclusiv din ce a spus presa, este cea mai mare sumă strânsă și donată pentru armata și pentru civilii din Ucraina de către o persoană fizică din România, eu neavând un ONG în spate.
Citește și: Războiul din Ucraina, rezistența și puterea presei. Corespondență din Chișinău
Cu ce au mai fost sprijiniți ucrainenii, din acești bani adunați de tine?
Prima oară, adică în septembrie, am plecat în Ucraina cu două TIR-uri de ajutoare umanitare. Erau cutii în care aveam un kilogram de făină, un kilogram de mălai, trei pungi de paste, pateuri. În principiu, erau alimente neperisabile și de igienă personală. Începuseră contraofensivele ucrainiene, se eliberau din ce în ce mai multe sate și, evident, la oamenii aceia se ajungea foarte, foarte greu cu ajutoare umanitare. Iar ei aveau mare nevoie de mâncare, de produse de igienă.
Apoi, a venit iarna și a fost nevoie și de alte lucruri. De exemplu, am cumpărat 30 de generatoare, fiecare cu 1.000 de euro bucata. În total, am cumpărat, până acum, 17 mașini și, dacă rețin bine, a fost vorba despre 12 mașini 4×4 și 5 microbuze. Unele mașini erau utile pentru transportul alimentelor, altele pentru transportul soldaților, pentru transportul civililor din zonele de conflict.
O mașină a fost luată pentru un ONG, care se numește „Laleaua neagră”, care transportă soldații decedați pe front. Este un lucru dureros să știi că este necesar să cumperi așa ceva, dar a fost necesar, pentru că ăsta e războiul, astfel că am cumpărat un Volkswagen T5. Bineînțeles, toate mașinile astea sunt second-hand și au costat, în medie, 5.000 – 6.000 de euro bucata. Pentru fiecare a fost făcută o revizie în Ucraina, care a costat, suplimentar, între 300 și 700 de euro, în funcție de starea în care era fiecare mașină.
Nu ați avut probleme cu mașinile pe drum? Ați ajuns cu ele întregi acolo unde trebuia să le duci, în Ucraina?
Au fost situații în care am avut și mașini care s-au stricat pe drum, de exemplu un Mitsubishi L200, care s-a stricat chiar lângă Kiev, mergând înspre front. Reparația ne-a costat 1.500 de euro. Toate mașinile au fost echipate cu roți speciale pentru offroad.
Referitor la ajutoarele umanitare, trebuie să spun că am dus și mâncare deshidratată pentru soldați, pentru că ei au nevoie de un anumit tip de mâncare. Aceste alimente au fost cumpărate din banii personali ai viceprimarului Brașovului, Flavia Boghiu.
Apoi, fostul ministrul al Sănătății, Ioana Mihăilă, m-a ajutat cu cutii întregi de medicamente antivirale și antifebrile, pe care le-am dus în zonele de conflict și în localitățile nou eliberate, pentru că acolo era mare nevoie.
Vă dați seama, după 6-7 luni de ocupație rusă, ei nu au avut posibilitatea de a avea măcar un ibuprofen sau o Vitamina C. Ceea ce pentru noi sunt lucruri absolut normale, pentru ei erau absolut extraordinare.
Suntem la aproape un an de război, cum vezi, în continuare, implicarea românilor în sprijinirea ucrainenilor?
Este absolut extraordinară solidaritatea românilor. A românilor, repet, nu a statului român. Solidaritatea și empatia românilor sunt absolut extraordinare. De exemplu, ultima oară am cerut ajutor, pe facebook, pentru cumpărarea unei mașini de pompieri pentru Bahmut, pentru că, în momentul acesta, Bahmut se bazează pe o singură mașina de pompieri care merge așa, într-o rână, fiind lovită de obuze. Mă mir că încă mai funcționează motorul.
Acum două săptămâni, am cerut ajutorul oamenilor să strâng bani pentru o mașina de pompieri nouă, care nu este tocmai ieftină. Și am strâns acești bani, am cumpărat-o cu 26.000 de euro, reușind să negociez 1.000 de euro. Într-o săptămână s-au strâns banii și am cumpărat mașina.
Ce mesaje primești din partea donatorilor? Ce îți spun ei, de ce vor să ajute?
Am trăit momente impresionante alături de donatori. Unii sunt pensionari, cu pensii foarte mici, care mi-au spus: „Vreau să donez 250 de lei”. Și eu încercam, evident, să nu îi las să doneze, pentru că, vă dați seama, pentru un pensionar din România, cu 1.000 de lei pensie, suma de 250 de lei este foarte mare.
Dar oamenii ăștia îmi spuneau așa: „Nu-mi răpi șansa să mă simt util la vârsta mea”. Unii dintre ei sunt vârstnici care mi-au spus că, dacă ar fi putut, ar fi fost pe front alături de ucraineni, pentru că acești oameni au simțit pe pielea lor ce au făcut rușii în al Doilea Război Mondial. Sunt oameni care și-au văzut, poate, atunci, părinții uciși de ruși, bătuți, violați, umiliți. Iar oamenii aceștia își doresc să fie utili în acest război, să fie alături, așa cum pot ei, de ucraineni.
Tot cu ajutorul donatorilor am reușit să pun pe picioare un proiect care este aproape gata și care este un complex militar spitalicesc. Un spital mobil pentru linia frontului, compus din cinci vehicule diferite. Un autobuz, care este, de fapt, o sală de operați, o mașină de extracție a răniților, două ambulanțe și o mașină de logistică în care se țin curate ustensilele.
Valoarea investiției a fost de peste 50.000 de euro. Este un complex medical mobil care va avea numele Oleg Gubal, în cinstea și în memoria eroului martir ucrainean Oleg Gubal, pe care l-am cunoscut și pe care l-am considerat gardianul meu pe toată perioada în care am fost pe front.
Ce îți spune ție această solidaritate emoționantă pe care românii o arată față de ucraineni?
Cred că avem o capacitate de empatie, de solidaritate, de uniune în scopuri și în valori și principii de o calitate extraordinară, pe care clasa noastră politică, indiferent de partid, nu a fost în stare, din păcate, să o capaciteze.
Dar în afară de oamenii aceștia, de donatorii care au răspuns pozitiv la campaniile de strângere de fonduri inițiate de mine, cred că este potrivit să spun că mai avem zeci și zeci de mii de oameni peste tot în România care au sprijinit refugiați.
În Brașov, de exemplu, avem cel mai complex centru de refugiați, recunoscut drept „Blue Dot” de către United Nations High Council for Refugees. Este cel mai bun centru de refugiați pentru mamă și copil, făcut de către viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu. Și a făcut asta împotriva sistemului politic, care a spus că nu este nevoie de așa ceva în Brașov, pentru că este un oraș în mijlocul țării și că nu vor trece refugiați pe aici. Până acum, peste 10.000 de refugiați au trecut pragul Centrului CATTIA.
Prin Oleksii Arestovici, consilierul președintelui Zelenski, cabinetul președintelui Ucrainei a trimis un mesaj înregistrat video prin care i-a mulțumit Flaviei Boghiu. (Olekseii Arestovici a demisionat marți, 17 ianaurie, din funcția de consilier prezidențial, ca urmare a unei „greșeli fundamentale” de comunicare, speculate de propagandiștii ruși – n.r.)
Cât timp ai petrecut, până acum, pe front și de ce ai vrut să mergi acolo?
Pe front am stat două luni jumăte în linia zero de contact, adică unde este linia de contact cu rușii. Sunt corespondent de război acreditat de către publicația BizBrașov, unde am scris opinii până în anul 2020, când am intrat în USR. În momentul acela, patronul BizBrașov, care îmi este și prieten, mi-a interzis să mai scriu, tocmai pentru că vrea să păstreze o publicație neutră politic.
Dar odată cu războiul și cu necesitatea plecării mele în Ucraina, iar el m-a acreditat în România, din partea acestei publicații. Cu această acreditare am obținut și acreditarea din partea Ministerul Apărării Ucrainiene, prin care am devenit corespondent de război. Nu sunt jurnalist, sunt corespondent de război. Practic, transmit informații din teren, din zonele de conflict.
Cum se vede războiul de acolo, din linia de contact?
Este cu totul și cu totul altă lume. Eu am stat două luni jumate cu un pluton din Ujgorod, format din voluntari care și-au dorit, în primul rând, să își apere țara și, evident, familiile. Acești oameni sunt cei pe care eu îi consider cu adevărat patrioți. Nu naționaliști, ci patrioți.
Cum a fost experiența alături de ei?
Acolo, bineînțeles, totul se schimbă, chiar dacă ești din presă. Nu mai contau lucrurile astea când stăteam foarte mult printre arme, printre soldați, când mâncam, vorbeam cu ei. Am avut noroc să fiu într-un pluton în care se vorbea limba engleză. Adică, 100% din acei oameni înțelegeau engleza, aproximativ 80% vorbeau engleza, astfel că mă înțelegeam cu toți. Misha, care vorbea și ucrainiană, și rusă, și limba română, m-a ajutat în situațiile în care aveam, totuși, nevoie de traducere.
Am fost de două ori în Bahmut, am fost în DonbaS, Slaviansk, Kramatorsk, Izium, Veliki Burluk. Am fost la granița cu Rusia, am văzut Rusia cu ochii mei de la 300 de metri distanță.
De ce ai vrut să mergi acolo, chiar pe linia de contact?
Planul inițial a fost să documentez o carte. Si mi-am dat seama că una este să scrii o carte despre război de pe canapea, așa cum scriam eu rezumatele de noapte, și alta este să vezi războiul cu ochii tăi, să îl trăiești, să vezi acele orori.
Războiul este un eveniment îngrozitor, nenatural speciei umane. Este un eveniment obișnuit primatelor din care ne tragem, dar în niciun caz primatelor extraordinar de evoluate cum suntem noi, de aia ne și numim Homo sapiens sapiens. Din păcate, reușim, chiar și așa evoluați ca specie cum suntem, să declanșăm astfel de evenimente care ne pun în situația de a ne omorâ unii pe ceilalți și de a genera tragedii de asemenea proporții.
Sunt oameni pe care i-ai întâlnit în Ucraina și pe care i-ai pierdut în timpul acestui război?
Din păcate, fiind în zona de conflict pentru atâta timp, am avut și oameni pe care i-am cunoscut acolo, care mi-au fost dragi, cu care am trăit atâta timp și care au murit. Unul dintre ei este Oleg Gubal, un soldat care era executor judecătoresc înainte de război. Era un om absolut normal, un familist convins, avea o soție și doi copii mici. Oleg a murit sfâșiat de o mină antipersonal, care era deasupra unei mine antitanc, ceea ce este interzis de folosit de către convențiile internaționale.
Din ceea ce ai văzut și ai simțit tu cât timp ai stat pe front, din ceea ce știi de la soldații și civilii ucraineni cu care ești în contact, mai rezistă Ucraina?
Nu doar că UCRAINA mai rezistă, dar va și câștiga. Și nu mă bazez pe speranță când spun lucrul acesta.
Data de 20 ianuarie va fi extraordinar de importantă, pentru că atunci va fi întâlnirea Coaliției Ramstein, coaliție care este formată din aproximativ 50 de țări care susțin Ucraina, inclusiv țări non-NATO. La această întâlnire din 20 ianuarie se va discuta despre ce armament va fi livrat Ucrainei.
Ce crezi că se va decide?
Am observat un tipar. Întotdeauna înainte de aceste întâlniri, care sunt regulate, statele-lider, cum sunt SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Polonia, Țările Baltice, anunță cam ce își doresc, ce vor livra și așa mai departe. În ultimele zile, am văzut anunțuri referitoare la vehiculele de infanterie blindată, Radley, Marder, Bradley-urile americane, Marder-ele germane, tancurile ușoare AMX-10 RC franțuzești.
De ce sunt diferite aceste echipamente față de cele trimise până acum Ucrainei?
Sunt echipamente militare blindate ofensive, care ajută extraordinar de mult la spargerea barajelor defensive ale Rusiei. Până în momentul acesta, marea majoritate a echipamentelor oferite de aliați Ucrainei, în afară de bateriile de artilerie, au fost arme defensive. În acest moment, se discută despre arme ofensive. Vorbim despre main battle thaks, adică tancuri principale de bătălie. Vorbim despre tancurile Leopard.
De aceea Polonia pune presiune pe Germania, alături de Finlanda, Danemarca și de alte state, să dea drumul Leopardurilor, pentru că, prin convențiile internaționale, statul producător al tancurilor trebuie să ofere permisiune statului cumpărător pentru ca acesta din urmă să ofere mai departe armamentul.
Tancurile Leopard sunt, în momentul acesta, în posesia Poloniei, dar nu pot fi transferate în Ucraina fără acceptul Germaniei, care e statul producător. Degeaba vor Plonia, Slovacia, Grecia, Finlanda, Suedia, Norvegia și toate celelalte țări care și-au și anunțat intenția de a face lucrul acesta, dacă Germania spune nu.
Evident, există o presiune internațională asupra Germaniei și, sper, pe 20 ianuarie să avem un răspuns pozitiv din partea nemților în acest sens. Tancurile Leopard, alături de aceste vehicule transportoare blindate de mare putere, alături de tancurile ușoare franțuzești, de vehiculele de infanterie Kirpi turcești, care au trecut chiar prin România, oferă posibilitatea Ucrainei să facă ceea ce americanii numesc Combined Arms și Maneuver Attack. Adică atacuri de manevră și atacuri de arme combinate.
Este nevoie de absolut toate echipamentele acestea militare, pentru că degeaba ai o armată de un milion de oameni, cum aproape are acum Ucraina, dacă nu ai și echipamentul de luptă necesar.
Consider că, în momentul ăsta, în afară de superioritatea morală, care este devastator și radical de partea Ucrainei în comparație cu Rusia, în următoarele luni vom vedea și o devansare tehnologică foarte mare a rușilor de către echipamentele pe care le vor primi ucrainienii. Prin urmare, îmi susțin ideea că va fi o victorie a Ucrainei. Vom vedea în ce fel va fi ea, dar cred în această victorie prin exact argumentele pe care le-am dat mai devreme.
În toată perioada asta, de când faci rezumatele de noapte, care a fost, pentru tine, cea mai proastă veste care a venit de pe front?
Cea mai proasta veste a fost retragerea de la Azovstal, pentru că mi-am dat seama că oamenii aceia există, sunt în viață, și sunt mari șanse să nu mai vadă lumina zilei vreodată. Au fost 82 de zile în care acești oameni au rezistat asalturilor de toate felurile din partea rușilor. Rușii au folosit acolo toate armele interzise de convențiile internaționale, în afară de arme nucleare. Există surse care spun că s-au folosit inclusiv arme chimice asupra Azovstalului.
Și a fost foarte dureros să vezi cum acei oameni, care au fost absolut extraordinar de bravi, de curajoși și de dârji, să fie nevoiți să respecte ordinele pe care le-au primit de la comandamentul ucrainean: „Gata, aici ne oprim! Trebuie să vă predați, pentru că nu avem posibilitatea să vă extragem de acolo. V-ați îndeplinit misiunea”.
Misiunea lor fiind să fixeze 12 BTG-uri, Batalion Tactical Group, prin care au ținut piept la aproximativ 12.000 de militari ruși. Dacă acei 2.500 de ucrainei care au stat în complexul Azovstal nu ar fi rezistat acolo, probabil că rușii ar fi fost în Donbas și ar fi făcut ravagii printre civili și pentru printre soldații ucrainieni. Asta a fost cea mai rea veste.
Și cea mai bună?
Cea mai bună a fost eliberarea Hersonului. Știam că se va întâmpla, am și preconizat cam când se va întâmpla asta.
Radu, când te vei opri din ceea ce faci acum pentru Ucraina?
Când se va opri războiul.
