Să nu îi supărăm pe ruși se transformă în să nu îi speriem pe ruși?

Cum știe toată lumea cultivată, al Doilea Război Mondial a fost consecința directă a păcii strâmbe, de după Primuil Război Mondial, în secolul trecut.

Ca urmare, pacea de după cel de-al Doilea Război Mondial, pe baza căreia a fost configurată noua ordine mondială, instituționalizată prin Carta Națiunilor Unite, din 1945, a avut o cu totul altă natură decât precedenta, cea care a guvernat în interbelic.

Printre altele, marile învinse în război, mai ales Germania și Japonia, au fost intens sprijinite să se refacă după distrugerile războiului, să își dezvolte economiile, să redevină relevante pe scena mondială, fără să mai fie nevoie să se înarmeze, fără să se mai pregătească de recucerirea prin război a statutului mondial, la care aspirau ele, de generații.

Citește: Ucraina: Rusia şi escaladarea terorii

Desigur, pacea de după cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost una perfectă. Din contră. Printre învingătorii care au stabilit acea pace s-a aflat și Uniunea Sovietică, care a insistat și a reușit să impună o formă de dominație a unor mari actori internaționali asupra altora, prin sfere de influență și prin control strategic, căreia i s-a zis polarizare.

Asta, în condițiile în care o altă cauză pentru care a avut loc cel de-al doilea război mondial a fost tocmai reașezarea prin război a sferelor de influență și de control strategic, în Europa, Asia și nordul Africii.

De unde și compromisul post cel de-al Doilea Război Mondial, când, pentru a se evita un al treilea, ce ar fi vizat reașezarea din nou a sferelor de influență, s-au introdus două concepte ostoitoare: polii de putere și războiul rece.

Adică, în actuala ordine mondială, care este aceeași din 1945 încoace, nu s-a mai vorbit despre mari puteri, care să își constituie și să controleze sfere de influență, determinate geografic și politic, adică nu s-a mai vorbit despre state dominante și state dominate, ci toate statele lumii post război sunt state independente, egale în drepturi și obligații, care, dacă vor (pe baza dreptului de autodeterminare și pe neamestecul în treburile lor interne), pot să se orienteze spre un pol de putere sau altul.

Până în 1991, au existat doi poli de putere mondială: Occidentul, cu Statele Unite ca lider și Uniunea Sovietică, cu sateliții ei din Europa, Asia și Cuba. Între acești doi poli s-a dus faimosul război rece.

UNIUNEA SOVIETICĂ A DISPĂRUT PRIN DEZAGREGAREA DE SINE,
ÎN 1991. CA URMARE, ÎN ACELAȘI TIMP,
A DISPĂRUT ȘI LUMEA BIPOLARĂ.

Statele foste comuniste au putut să își determine singure soarta, fără să mai depindă de polul moscovit, care și-a pierdut instantaneu puterea de atracție și capacitatea de control strategic instituționalizat.

Situație în care celălalt pol de putere, Occidentul, a ales să aibă față de statele foste comuniste, inclusiv față de Federația Rusă, care a moștenit arsenalul nuclear sovietic, adică a devenit o mare putere, exact aceeași atitudine pe care învingătorii din cel de-al doilea război mondial au avut-o față de învinși.

Au sprijinit aceste state să recupereze decalajul masiv civilizațional și economic față de statele occidentale, produs prin reaua guvernare comunistă, analfabetă în materiile sociale, mai ales în materia economiei reale, cu singura condiție ca acestea să se democratizeze.

Condiție rezultată din observația că democrațiile de tip occidental nu se războiesc între ele, ci își rezolvă diferendele și problemele conflictuale pe calea dialogului și a cooperării.

Citește și: Pericolul axei Beijing – Moscova. Profesor român la Universitatea Johns Hopkins: Rusia și China vor lucra pentru a slăbi bazele ordinii liberale internaționale

Așa a fost posibil ca, într-o singură generație, statele europene foste comuniste, dintre care unele chiar foste sovietice, să devină parte integrată a Europei Unionale, cu umbrela de securiate a NATO deasupra lor. Și să se dezvolte economic și social într-un ritm incredibil, pentru micșorarea decalajelor, cum ziceam.

Moscova a avut parte de același tratament de care avuseseră parte Berlin și Tokyo, cu două generații mai devreme. Fără ca cineva să îi impună ceva Moscovei, pentru asta. Desigur, democratizarea era parte a condițiilor, dar democrația nu a fost impusă în niciun fel, din afară. Adică, nu au venit tancurile americane să îl pună pe Elțîn sau pe Putin în funcție, ci ei au fost aleși de propriul lor popor rus.

Occidentul a mers chiar mai departe decât merseseră învingătorii din războiul al doilea mondial cu învinșii: a menajat inclusiv orgoliile kremlinezilor.

UNIUNEA SOVIETICĂ A DISPĂRUT PRIN DEZAGREGARE DE SINE, ÎN 1991. CA URMARE, ÎN ACELAȘI TIMP, A DISPĂRUT ȘI LUMEA BIPOLARĂ.

Principiu care a permis Moscovei să se înarmeze, cu scopul transparent de a purta războaie de refacere a sferelor sale de influență și chiar a permis Moscovei să poarte asemenea războaie, în ultimii 10 ani.

Pe baza acestui principiu, Rusia a putut să încalce flagrant aranjamentele de securitate mondială și europeană, să anexeze ilegal Crimeea, să comită crime de război în Siria și mai ales să invadeze ilegal, imoral, neprovocată și nejustificat Ucraina, unde duce de 330 de zile un război de anihilare a națiunii și statului ucrainean, prin răpiri de teritorii, prin provoarea de migrații și dislocări masive de populație, prin crime și distrugeri incomensurabile.

Problema este că Rusia nu are capacitatea nici civilizațională, nici economică, nici intelectuală, nici militară, de a se impune ca centru de sfere de influență, nici măcar față de vecinii săi, d-apoi la nivel european.

Tot ce poate face Rusia este să distrugă și să ucidă. Atât. Și astea după modelul medieval tipuriu al Imperiului Mongol, din pântecele câruia s-a născut și Mama Rusia.

Acum, dacă e să ne luăm după declarațiile recente ale liderilor săi politici, militari și religioși, Rusia este înspăimântată de perspectiva căderii sale în irelevanță internațională, sub toate aspectele, dar mai ales sub aspectul puterii sale militare.

De aceea a ajuns să amenințe cu distrugerea vieții pe planetă, că tot are cel mai mare arsenal nuclear de pe Terra. Poate doar așa să o mai bage cineva în seamă, să afle și lumea cât de înspăimântată este ea, Rusia.

La o asemenea problemă, soluția din partea Occidentului și a resulului lumii nu poate fi sub nicio formă translatarea principiului să nu supărăm Rusia în principiul să nu speriem Rusia.

Din contră. Soluția mondială, sub autoritatea și leadership-ul euro-atlantic este izolarea completă, politică, economică, culturală, civilizațională chiar a Federației Ruse.

Soluție prin care să înțeleagă și înspăimântații kremlinezi că nu o să vină nimeni să pună steagul NATO pe cea mai înaltă turlă a bisericii Vasilîi Blajenîi, din Piața Roșie. Că nu ar avea de ce să o facă.

Pentru restul Lumii, izolarea Rusiei înseamnă pace mondială.

Hari Bucur-Marcu este expert internațional în materia politicilor de apărare națională.