Trei experiențe groaznice am avut cu câinii vagabonzi și am rămas cu traume puternice după fiecare dintre ele. Prima oară, când eram însărcinată, mă plimbam cu un grup de prieteni printr-o pădure din județul Iași.
Pe traseu, însă, în afara pădurii, am văzut în depărtare o stână. Și foarte curând am auzit și câinii, însă nu ne-am imaginat nicio secundă că acei câini vor veni spre noi. Însă au venit, erau foarte agresivi, au ajuns rapid lângă noi. Eram, pur și simplu, paralizată de frică. Și abia atunci când au ajuns lângă noi, unul dintre ciobani a fluierat după ei și s-au întors. Altfel, habar nu am ce s-ar fi întâmplat.
A doua oară mi s-a întâmplat în 2019, când plecasem cu o prietenă într-un weekend la Sâmbăta de Sus. Dacă ați fost la Sâmbăta, știți că acolo este o singură stradă principală pe care mergi, pe care trec mașini. Pe o parte a drumului e pădurea, pe partea cealaltă sunt pensiunile, la vreo 100-200 de metri de șosea, depinde de zonă.
Pe acolo, pe stradă, am ieșit noi să ne plimbăm, ziua. Ne-am dus, pe jos, la mănăstire, ne-am oprit la o tarabă unde se vindea kurtos kalacs, am cumpărat, mai căscam ochii, ca atunci când te plimbi.
Când ne întorceam spre pensiune, la câteva sute de metri de noi am văzut, în fața unei alte pensiuni, mai mulți câini care stăteau pe un fel de câmp. Recunosc că, din secunda în care i-am văzut, mi s-a făcut frică, pentru că deși eram pe stradă, în mijlocul localității, pe timp de zi, nu era nimeni și nici nu prea văzusem mașini circulând.
Prietena mea, care, dacă nu era, sunt sigură că nu scăpam cu viață, a fost singura care și-a păstrat calmul, pentru că, în foarte scurt timp, câinii ne-au văzut și cred că în jumătate de minut ne-au înconjurat. Erau vreo 6-7, nu mari, ci foarte mari (ca niște câini de munte, bine hrăniți), extrem de agresivi și lătrau puternic.
De ce vă spun că nu cred că aș fi scăpat dacă eram singură e pentru că, abia atunci când prietena mea mi-a zis să nu mă mai mișc, am realizat că efectiv mă mișcam incontrolabil, tremuram puternic, nu mai puteam judeca absolut nimic. Eram, de fapt, convinsă că ne vor mânca de vii.
La un moment dat, tot pentru că prietena mea mi-a spus – deoarece eu nici asta nu am judecat – am aruncat bucata de kurtos kalacs pe care o țineam în mână. Atunci s-au mai liniștit, au lătrat în continuare, dar ceva mai calm. Am mai stat pe loc câteva minute, habar nu am de ce ei s-au mai îndepărtat de noi și așa am plecat. Vă dați seama că tot drumul până la pensiune, niște sute de metri, am mers cu groază, pentru că ne așteptam să vină după noi.
Când ne-am revenit, l-am sunat pe primarul din Sâmbăta, să îi spun că am venit un weekened să mă relaxez la ei la munte și m-au atacat câinii. Iar primarul a început să se vaite că el îi strânge, dar că oamenii din alte localități vin și aduc câini în comuna lui și nu face față, că au avut cazuri de oameni mușcați etc.
O porcărie, pentru că, deși așa o fi, alții poate aduc câini de mai știu eu unde și îi lasă la Sâmbăta, treaba autorităților, în cazul acesta al primăriei, este să se asigure că acești câini nu sunt lăsați liberi pe străzi și nu există risc ca oamenii să fie atacați.
Ori haita de câini care ne-a atacat pe noi stătea tolănită pe o bucată de câmp din fața pensiunilor, deci la vedere.
Al treilea episod pe care l-am trăit – și eram exact cu aceeași prietenă – a fost în 2021 și ni s-a întâmplat la Comana, e o localitate lângă București, unde există un soi de complex de agrement destul de mare. Zona e foarte frumoasă, poți mânca acolo, te poți plimba, relaxa. În general, cel puțin vara, e arhiplin. Arhiplin era și în ziua în care am mers noi, iar acolo e o uriașa problemă cu parcarea, pentru că se parchează la marginea drumului, chiar și pe o porțiune de un kilometru.
Vis-a-vis de acest complex sunt case, iar una dintre ele are o curte foarte mare pe care proprietarii o folosesc ca parcare. Adică, dacă nu mai găsești loc în mica parcare a complexului sau la marginea drumului și vrei să dai 10 lei sau ceva de genul ăsta ca să-ți lași mașina, poți parca la ei în curte.
Ne-am lăsat mașina aici, lângă alte zeci de mașini, iar când ne-am întors, mai spre seară, să o luăm, am intrat în curte și, cum ne îndreptam spre mașină, am auzit din spate mai mulți câini cum lătrau. Aproape identic cu scena de la Sâmbăta, tot mari, tot foarte agresivi, ne-au înconjurat, noi nu puteam ajunge nici spre mașină, nici spre poartă, ca să ieșim.
Și tot ca la Sâmbăta, eu eram complet paralizată de frică. Vă spun, dacă mie mi s-ar fi întâmplat în momentele alea să fiu singură, nu cred că scăpam întreagă sau cu viață, pentru că, practic, nu pot să mă controlez.
Tot pentru că prietena mea a fost mai stăpână pe situație, singura noastră apărare a fost că am stat pe loc, i-am lăsat să ne latre, iar după vreo trei minute au venit niște copii în parcare, care erau rude cu proprietarii. Cert e că pe ei îi cunoșteau câinii și au ascultat când i-au strigat. Habar nu am ce s-ar fi întâmplat altfel.
Îmi plac foarte mult câinii, de câteva luni am un câine pe care îl ador, de care m-am atașat mult și care mi-a schimbat radical viața în bine. În ultimele luni, mergând cu el la dresaj, la tot felul de întâlniri cu alți proprietari de câini și animalele lor, am reușit să mai controlez puțin frica față de câini.
Dacă sunt lângă câini cu stăpâni, care nu sunt agresivi, iubesc să mă joc cu ei, să stau printre ei. Situația asta se schimbă, însă, radical când am în jur câini fără stăpân, pentru că experiențele mele cu ei au fost groaznice.
Nu, nu mi se pare absolut deloc în regulă că încă mai trăim, în civilizație, cu câini fără stăpân lăsați liberi în comunități de oameni. Chiar dacă sunt sterilizați, hrăniți, microcipați etc, nu cred că este în regulă deloc treaba asta.
Ba chiar consider că e, pur și simplu, crimă cu premeditare din partea autorităților atunci când lasă pe străzi, în parcuri, în locuri mărginașe haite de câini vagabonzi. Iar pentru crimă eu sper ca toți cei responsabili de moartea tinerei din București, dar toți, indiferent despre cine e vorba, să plătescă cu pușcăria.
Dacă ești responsabil prin lege să te ocupi de problema asta, dacă gestionezi și împarți bugete de multe milioane de euro, dacă ai legea pe mână și datoria să supervizezi cum este gestionată problema câinilor vagabonzi, iar un om moarte așa cum a murit ieri în București, eu cred că trebuie să răspunzi pentru acea moartea.
PS: Ana Oroș Daraban, o femeie de 43 de ani din București, a fost ucisă de câini, sâmbătă, 21 ianuarie 2021, în zona Lacul Morii, aflată în Sectorul 6 al Capitalei. Tânăra a fost atacată de o haită de 7-8 câini fără stăpâni.
ASPA București ne-a anunțat duminică noapte așa: „Acțiunea de astăzi de la Lacul Morii s-a finalizat cu capturarea a 12 adulți și 2 pui, care au fost cazați la adăpostul ASPA Bragadiru. Toți fără microcip. 4 dintre aceștia fac parte din grupul celor identificați ieri pe câmp, fiind tranchilizați de la distanță. (…) Restul câinilor, printre care și un metis de amstaff, au fost ridicați de pe străzile adiacente câmpului, respectiv Drumul la Roșu, Calea Giulești, str. Fântâna Domnească. Sunt câini ieșiți din curți, lăsați liberi pe stradă. În acest sens, vom sesiza poliția”.
Întrebarea mea este asta: dacă ASPA a putut face această acțiune ieri dimineață, pe care ne anunță că au finalizat-o după ce s-a întunecat, atunci de ce nu a putut-o face sâmbătă sau vineri sau în oricare altă zi de dinainte să moară un om?
Cum a găsit, deodată, ASPA soluția legală să strângă acei câini de pe domeniul public taman duminică, la o zi după moartea femeii ucise de câini? Ce i-a împiedicat până acum? De ce e nevoie să moară oameni din cauza câinilor de pe străzi ca să se miște aceste instituții pe care le platim?
Nu-mi fac iluzii că vor și continua, se vor mișca acum, poate, un pic, cât e lumea indignată. Apoi, vor zace ca până acum, pentru că nesimțirea e foarte mare.
