Pe 1 noiembrie 1956, în momentul începerii celei de-a doua intervenții militare sovietice, Ungaria era o țară liberă. Fuseseră restabilite drepturile omului și ale cetățeanului. Fusesera restaurate doua valori esențiale: suveranitatea națională și suveranitatea poporului.
Marile intreprinderi deveneau cu adevărat proprietate socială și se formau pretutindeni consilii muncitorești. Premierul Imre Nagy anunța sfârșitul monopolului politic al partidului comunist și revenirea la multipartidism.
Se năștea un nou partid care își zicea „muncitoresc socialist”. Liderul acestei formațiuni, Janos Kadar, era un leninist impenitent, arestat și condamnat în timpul terorii rakosiste. A doua zi, în pofida declarațiilor sale de fidelitate pentru guvernul Nagy, Kadar fugea din Budapesta și forma, pe teritoriu sovietic, un „guvern” al trădării. Imre Nagy a condamnat vehement agresiunea, a condamnat sovinismul de mare putere al conducerii de la Kremlin și a proclamat ieșirea Ungariei din Tratatul de la Varșovia. A dovedit curaj civic și noblețe sufletească. I-a spus clar ambasadorului Iuri Andropv că Ungaria a ales neutralitatea.
Iată ce scria N. Steinhardt în „Jurnalul fericirii” despre Imre Nagy, o analiză răscolitoare a rupturii cu minciuna totalitară şi a curajului de a reabilita etica revoltei:
„Mai este un caz pentru care cred că Hristos va lovi, al singurului comunist trecut printr-un proces de transfigurare şi ajuns la sfinţenie şi martiriu: Imre Nagy.
Cât de liber suflă duhul şi ce neaşteptat işi alege sălaşurile: în sufletul unui activist mai intâi (şi ani mulţi) plin de zel stalinist…
Inlăuntrul omului ăstuia… se petrece în interval de numai zece zile (timpul e limitat ca într-o piesă clasică) prefacerea deplină. Nagy e la sfârşitul celor zece zile altul. Nu şi-a schimbat politica, şi-a schimbat sufletul”.
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.
