În urma cu câțiva ani, Vladimir Putin a numit disoluția URSS „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Pe 24 februarie 2022, banda kaghebistă de la Kremlin a declanșat cea mai gravă catastrofă geopolitică, militară și umanitară a ultimului sfert de veac.
Am scris și scriu, în engleză și în română, despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei democratice (nu „războiul din Ucraina”) din motive profesionale (epistemice) și morale. Profesional, am în spate zeci de ani de studiere a comportamentului internațional al Kremlinului, a culturii politice ruse, sovietice și post-sovietice.
Citește și: Revanșa Securității
Citesc în limba rusă. Am avut norocul să discut îndelung cu istorici și politologi precum Leon Aron, Alain Besancon, Zbigniew Brzezinski, Karen Dawisha, Leonid Gozman, Pierre Hassner, Paul Hollander, Ken Jowitt, Stephen Kotkin, Walter Laqueur, Martin Malia, Norman Naimark, Richard Pipes, Peter Reddaway, Alvin Z. Rubinstein, Robert Service, Timothy Snyder, Robert C. Tucker, Andrzej Walicki.
Nu doresc să epatez, amintesc aceste nume drept puncte de referință. Am studiat atent ideologia putinistă, am analizat-o în cartea scrisă împreună cu Kate Langdon și publicată în 2020.
Din punct de vedere moral, sunt un camusian. Disting între Bine și Rău. Cred că există inteligență morală (v. Hannah Arendt, The Life of the Mind). În cazul de față, regimul putinist a declanșat o acțiune militară imperialistă, expansionistă și potențial exterministă.
Războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei este unul de agresiune. Războiul Ucrainei împotriva agresiunii ruse este unul de rezistență civică națională.
Spre a relua dihotomia propusă de Michael Walzer, primul este un război nedrept, al doilea este un război drept. Europa a cunoscut în secolul XX confruntări cataclismice între barbarie și civilizație.
Aici văd reala temă a discuției, în datoria de a nu dezerta de la obligația de a ne opune Răului neo-barbar. Rusia este un stat terorist. Ucraina poartă ceea ce regretata profesoară Jeane Bethke Elshtain a numit „just war against terror”. Victoria Ucrainei este și victoria noastră. Înfrângerea Ucrainei este și înfrângerea noastră.
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.