Regizorul și scenaristul Stere Gulea a dezvăluit, într-un interviu oferit pentru SunMedia, detalii despre Moromeții 3, film la care lucrează în prezent și pe care îl vom vedea, cel mai probabil, în cinematografie la începutul anului 2024.
Stere Gulea a vorbit, totodată, despre producții românești care au ajuns în cinema, în ultima perioadă, precum Teambuilding sau Romina VTM, și care au stârnit o serie de controverse în spațiul public. Entertainment, nu cinematografie, este concluzia regizorului în privința acestor producții.
Cunoscut a fi o voce puternică în spațiul public, în momente socio-politice tulburi pentru România, Stere Gulea a vorbit, în cadrul interviului, și despre noua eră PSD-PNL, precum și despre agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
Ramona Ursu: Domnule Stere Gulea, povestiți-ne cum ați ajuns la Moromeții 3?
Stere Gulea: Într-un fel, am ajuns la Moromeții 3 mai direct și mai repede decât la Moromeții 2. Decizia a venit pe fondul surprizei pe care am avut-o când am văzut interesul pe care l-a stârnit Moromeții 2 în rândul publicului.
În final, câți spectatori a avut Moromeții 2?
În jur de 200.000, ceea ce pentru un film românesc de genul acesta părea, la momentul anului 2018, când a fost lansat, ceva extraordinar. Atunci, am zis: Domnule, mai există, totuși, un segment de populație care vrea acest film – și am văzut că erau și suficient de mulți tineri interesați -, astfel că poate ar trebui să rotunjim și să încheiem povestea asta.
Și cum o încheiem?
Păi, o încheiem deschizând-o. Pentru că povestea asta, a celui de-al treilea Moromeții, este, într-un fel, una de dinaintea primului film. Este vorba despre autor, despre Marin Preda, alias Niculaie, în perioada din viața lui în care ar gândi și ar produce romanul „Moromeții”.
Cum îl găsim pe Marin Preda, în perioada aceea?
Îl găsim într-o perioadă foarte grea a vieții lui, dar nu numai a lui. Vorbesc despre epocă, erau anii ‘50. Acțiunea se întâmplă în 1954. Este un moment în care el, după o perioadă de probleme, se adaptează la situație, iar filmul așa și începe.
Practic, este un om agreat de regim, pentru că are o nuvelă prin care arăta ce beneficii aduce colectivizarea, nuvelă după care se face și un film. Deci, era o încununare a succesului pentru un autor, pentru că puțini scriitori aveau șansa asta.
Dar tot acest succes pe care s-a cocoțat brusc începe să se fisureze în conștiința lui MARIN Preda.
La un moment dat, se duce – după cum erau pe vremea aceea acțiunile de popularizare a regimului în rândul oamenilor muncii – cu o echipă de jurnaliști să prezinte filmul în satul lui, Siliștea-Gumești, iar acolo, față de imaginea idilică a colectivizării pe care o avea el, lucrurile nu stăteau deloc așa.
Are o întâlnirea cu taică-su, care are părerea lui despre toată povestea asta privind colectivizarea, părere care, evident, era în contradicție cu cea a lui Marin Preda și pe care i-o spune. Dar nu numai taică-su vedea colectivizarea altfel decât el.
Ușor, ușor, se convinge și el de acest lucru și are și două întâmplări concrete, semnificative. Una este când se duce, împreună cu echipa, să asiste la inaugurarea unei gospodării colective.
Citește și: Ioana Nicolaie – Poate că eram aliații lui Putin, dacă atunci nu ieșeam în stradă
Ce alte povești din viața lui Marin Preda de atunci vom mai vedea în Moromeții 3?
Filmul are, bineînțeles, poveștile lui, poveștile personajului. Un personaj căruia îi și plăceau femeile, dar și femeile îl plăceau pe el. Și are două povești de dragoste cu totul diferite. Una de amor, iar alta mai frumoasă, mai ideală.
Cine face parte din distribuția Moromeții 3?
Sunt actori tineri, oameni de 25-45 de ani. În perioada în care se petrece acțiunea, Marin Preda avea 32 de ani.
Cine este în rolul lui Marin Preda?
Este un actor pe nume Alexandru Călin (foto), care, momentan, face parte din trupa de la Teatrul Excelsior. A fost o lungă cercetarea pentru a alege distribuția, am făcut casting destul de mult timp, pentru că erau mai multe lucruri de avut în vedere.
Personajele din film, în general, sunt personaje ficționate de mine. Scenariul este original, nu se bazează, de data asta, pe ceva anume, ci sunt lucruri adunate de mine din jurnalul lui Marin Preda, dar și din multe alte însemnări pe care le-am descoperit de-a lungul timpului.
Unul dintre personajele importante, unul real, care îl scoate pe el din groapa proletcultismului, a fost o poetă pe nume Aurora Cornu, cu care Marin Preda a fost căsătorit. A fost prima lui căsătorie, iar între ei doi a existat o extraordinară și veșnică dragoste.
Cine este în rolul Aurorei Cornu?
Este actrița Mara Bugarin (foto). Sora ei, Ioana Bugarin, a debutat în Moromeții 2. Iar cealaltă poveste de amor pe care o trăiește Preda atunci, și pe care o vom regăsi în film, este una în care personajul este jucat de actrița Olimpia Melinte.
Cum vă descurcați cu finanțarea?
La concursul Centrului Național al Cinematografiei, Tudor Giurgiu a obținut, pentru acest fiml, niște bani, însă nu știu exact suma. Dar știu sigur că această sumă nu ajunge, pentru că Tudor încă se zbate să adune bani.
Despre ce buget e vorba pentru Moromeții 3?
Aproximativ 1 milion de euro.
Dintr-un astfel de film, reușești măcar să scoți investiția? Cum a fost în cazul Moromeții 2, care, din punct de vedere cinematografic și al publicului, poate fi considerat un succes?
N-aș putea să răspund exact, pentru că Tudor Giurgiu este cel care se ocupă integral de bani. Moromeții 2 fost un succes de public, dar nu poți să spui că a fost un succes financiar. Din astfel de filme nu reușești să scoți profit, ci poate, cel mult, să ieși tanda pe manda.
Avem, în ultima perioadă, o serie de filme românești care au un succes foarte mare la public, umplu sălile de cinema. Nu sunt filme din același registru cu Moromeții și voi da exemple precum Teambuilding sau Romina VTM. Cum concurați pe piața aceasta a cinematografiei, în care filme precum cele pe care le-am menționat, care au stârnit multe controverse în spațiul public, anunță milioane de spectatori?
Nu cred că poate fi vorba de concurență cu astfel de producții.
Dvs. cum vedeți acum publicul de film din România?
Să dea Domnul să fie variat, să nu fie captat de tipul acesta de cinema. De fapt, eu cred că este vorba despre categorii diferite. Teambuilding nu cred că poate fi catalogate drept cinema propriu-zis.
Am văzut Teambuilding, pe Netflix, și, în opinia mea, nu este cinematografie. Am și văzut, de altfel, un interviu al scenaristului, care spunea că modelul este genul american care se practică acum.
Dar ce este, dacă nu putem numi cinematografie?
Entertainment, pur și simplu. Dacă judeci un film ca acesta după niște reguli cinematografice, care, desigur, nu sunt bătute-n cuie, dar ele există, nu putem vorbi despre o construcție scenaristică, despre o dramaturgie. Nu este așa ceva.
În Teambuilding, de exemplu, avem de-a face cu un pretext, la care se adaugă niște acțiuni, apoi sunt toate acele personaje mai mult sau mai puțin definite, cu mai mult sau mai puțin umor. Teambuilding este un gen de entertainment la care te duci ca să mănânci popcorn, să bei Coca-Cola și să râzi la kind reminder.
Ajută, într-un fel, tipul acesta de producții industria cinematografică? Poate că mai împrietenește puțin publicul cu sălile de cinema, cu producțiile românești.
Este posibil și mai trebuie să amintim și faptul că vorbim despre niște încasări importante, din care, între altele, se plătesc și taxe la stat, pe lângă actori.
Dar, peste toate, vorbim, în aceste cazuri punctuale, despre niște producții făcute din bani privați. Acei oameni și-au riscat banii lor și au făcut lucrurile așa cum au crezut ei.
Am văzut reacțiile din spațiul public, însă eu nu blamez aceste producții. Cred doar că există acest risc al confuziei în privința genului. Dacă spui că Teambuilding este un film, după mine, greșești.
De ce credeți că Teambuilding, dar și alte producții românești care au apărut în această perioadă, adună atât de mult public? S-a vorbit în spațiul public că tocmai ce ar fi trebuit să fie atracția acestor filme, umorul, este unul de slabă calitate.
Credeți că acele comedii „Brigada în alertă” sunt niște monumente de artă? Cam asta se întâmplă și acum cu aceste filme, diferența e că vorbim despre acțiuni din alte vremuri.
Când vom vedea Moromeții 3 la cinema?
Probabil că la începutul lui 2024. Mai avem foarte mult de muncă, este un film foarte greu de realizat, fiind unul de epocă.
Unde se filmează Moromeții 3?
Se filmează în trei locuri: în București, la Sinaia, unde își petreceau scriitorii vacanțele bahice, ca să zic așa, și vom mai filma în comuna Talpa din Teleorman.
În afară de cinema, este posibil să-l vedem și pe Netflix?
Știu că Tudor Giurgiu este în discuții cu cei de la Netflix, dar nu știu dacă s-a ajuns la o concluzie. Deocamdată, el încearcă să mai adune niște bani ca să-l facem efectiv, pentru că asta este vital. Când am început Moromeții 2, Tudor mi-a spus: „Domnule Gulea, cu banii pe care-i avem acuma mă încumet să începem filmările. Iar pentru post-producție mai vedem, mai adunăm bani.
E adevărat că, între timp, s-a și scumpit totul, iar asta agravează foarte mult situația. Însă eu sunt mulțumit că este cineva care și-a băgat pielea la saramură, ca să zic așa, și asta pentru că eu sunt dornic și bucuros să fac filmul. Cred că Moromeții și-ar găsi locul ca sagă de familie, pentru că noi n-avem așa ceva. Cine știe, în timp, poate va fi cineva care va vrea să știe cum este cu românii ăștia, de pe unde sunt ei etc. Și vor găsi această veche poveste de familie, de lumea românească, mai ales de la sat.
Vă propun să trecem la un alt registru. Ultimul nostru dialog de acest gen a fost în 2018, înainte de lansarea Moromeții 2, când România trăia niște vremuri foarte tulburi din punct de vedere socio-politic. Erați, la acea vreme, una dintre vocile care criticau public regimul PSD-ALDE-UDMR. Suntem la cinci ani distanță, iar PNL și PSD nu mai sunt în opoziție, ci conduc împreună România.
Într-un fel, după atâția ani de zbateri, de iluzii, parcă nici nu mă mai atinge situația asta. Mă gândesc serios: oare noi chiar asta vrem? Și mi-am dat seama că oamenii asta au vrut. Poate voi folosi un cuvânt nepotrivit, dar noi, ca popor, pare că juisăm cam repede, iar apoi trecem la cu totul altceva.
Nu avem consistență, nu știm ce vrem. Pentru noi, totul merge și așa. Unii fură, alții consideră că ăia care fură sunt șmecheri, alții îi înjură pe Facebook. Este, așa, un fel de armonie scrâșnită mai degrabă. Suntem, ca popor, îngrozitor de superficiali, ăsta e sentimentul meu.
Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei cum o priviți?
Trebuie să recunosc, iarăși, marea ignoranță a Occidentului. Brusc, ne întoarcem la o perioadă pe care o credeam, totuși, apusă. Pentru că nu este vorba numai despre faptul că rușii au început acest război în Ucraina, ci vorbim și despre modul de gândire al rușilor, despre argumentele folosite de ei în timpul acestei agresiuni.
Iar aceste lucruri mă fac să înțeleg că lumea de acolo, din Rusia, nu a ieșit din Uniunea Sovietică.
Și când știi ce a însemnat Uniunea Sovietică, te cutremuri că încă se cultivă acele valori, că încă se acționează cu acele valori. Pe mine asta mă sperie cel mai mult. Și nu este vorba doar despre Putin, ci despre tot ce vine de acolo.
