Încă un film extraordinar, fabulos, aparținând lui Rodrigo Sorogoyen, văzut de mine în Les Films de Cannes à Bucarest: „Bestiile” / „The Beasts” / „As bestas” (Spania-Franța, 2022), cel mai nou film al regizorului spaniol, prezentat la Cannes anul trecut, în “selecția oficială”. Filmul va putea fi văzut în cinematografele românești începând din 8 februarie, distribuit de Transilvania Film.
Cât de diferite între ele sunt filmele acestui regizor, toate excepționale (cinci lungmetraje până în prezent, cel puțin atât am văzut eu)! La o privire aparentă, dacă nu ai ști, nu ai crede că sunt făcute de același regizor. Sorogoyen nu este un cineast / autor care să-și urmărească neobosit, „compulsiv” (și, poate, de la un punct încolo, plicticos) propriile obsesii, dar asta nu înseamnă că filmele lui nu constituie, în integralitatea lor, o OPERĂ, și încă una foarte puternică.
Citește și: Zece filme de artă care au strălucit în 2022
„Bestiile” ar trebui văzut de oricine, de toată lumea, pentru că (așa cum făcea și „The Realm” despre lumea politică europeană) îți anihilează toate iluziile: despre viața rurală („viața la țară”, dar și despre bâzdâgăniile eco, atât de „la modă” în prezent), despre viața în Europa actuală, despre viață în general (și despre natura umană: oamenii sunt acele „bestii” din titlu, nu animalele pe care le imobilizeaza și le călăresc).
Realism brutal, dar deloc plat
Mă gândeam cât de diferit este acest mare regizor spaniol contemporan față de maestrul iberic Pedro Almodóvar și în ce constă diferența între filmele lor. Filmele lui Almodóvar sunt, să nu zic fantasy-uri, dar niște frumuseți perfecte („artificial” e un termen care vine în minte, dar în sensul bun al cuvântului), care cel mult dau seama (și chiar o dau) despre un adevăr PSIHOLOGIC al existenței. Sorogoyen, spre deosebire de maestru, practică un realism brut(al) și crâncen (dar deloc plat, cum spunea, făcând foarte bine diferența, scriitoarea Viorica Răduță, într-un interviu memorabil de pe Radio Guerrilla).
S-ar putea spune că, pentru a fi cu adevărat un mare regizor, îi lipsește acel minim côté metafizic absolut necesar, dar cred că filme ca „Stockholm” sau „Madre” îl au în cea mai mare măsură, chiar dacă, desigur, aparent în ele nu este vorba despre așa ceva.
Rodrigo Sorogoyen are doar 41 de ani (face parte dintr-un „pluton” de vârstă medie al regizorilor europeni contemporani, pentru că este, stilistic și formal vorbind, un cineast pur european), așa că ne mai putem aștepta de la el, în continuare, la o operă foarte serioasă.
De înțeles, dar de neconceput
Filmul este vorbit, în mare parte, în galiciană (ceva, înțeleg, diferit de așa-numita „castiliană”). Aici, în „Bestiile”, Galicia rurală pare un fel de „Vaslui” al nostru, de „Moldova profundă”, numai că noi suntem, totuși, departe de așa ceva, de ce vedem pe ecran. Interesant și remarcabil este și că regizorul arată și punctul de vedere al „oamenilor locului”, te face să le înțelegi modul de gândire și motivațiile pe care le au, chiar dacă, bineînțeles, acest punct de vedere este inacceptabil.
„Bestiile” mi-a amintit și de „I mostri” / „The Monsters” (1963), de Dino Risi, un mare film acum uitat (ca „Monștrii” a rulat la Cinematecă). M-am gândit, pe parcursul vizionării, și la „Deliverance” (1972), filmul clasic al John Boorman, sau la un film al lui Sam Peckinpah, „Straw Dogs” (1971), dar acestea sunt altceva.
„Straw Dogs” este un film de gen (un western deghizat) – ca și recentul horror britanic despre „viața rurală” „Men” –, pe când „The Beasts”, cum spuneam, e de un realism crâncen, iar clasicul „Deliverance” are o tramă narativă cu totul diferită.
„Bestiile” rămâne, după părerea mea, un instant classic sui generis.
PS: Alături de Sorogoyen, regizori europeni la fel de importanți care-mi vin în minte acum din aceeași generație (până în 45 de ani, să zicem), autori deja ai unor filme excepționale (debuturi sau confirmări ale anilor 2010, bineînțeles): polonezul Michal Marczak (40 de ani) și rusul Kantemir Balagov (31 de ani).
Citește și: Im Westen Nichts Neues – un triumf al filmului de război
Şi, dacă mă uit pe listele proprii (și mențin aceeași „limită” de 45-46 de ani, pentru că altfel, între 45 și 50-53 de ani, se află cam toată “crema” activă a cinemaului contemporan, atât românesc, cât și internațional): Maren Ade (46 de ani), László Nemes (45 de ani), Radu Jude (45 de ani), Felix van Groeningen (45 de ani), Bogdan Mirică (44 de ani), Anca Miruna Lăzărescu (43 de ani), Marius Olteanu (43 de ani), Neill Blomkamp (43 de ani), Juho Kuosmanen (43 de ani), Adina Pintilie (42 de ani), Iulia Rugină (40 de ani), Louis Garrel (39 de ani), Damien Chazelle (37 de ani), Brady Corbet (34 de ani), Xavier Dolan (33 de ani), Lukas Dhont (31 de ani).
