Întreabă un prieten virtual (nu mă întreabă pe mine, ci întreabă așa, la modul general) de ce oare nu există aceeași solidaritate umană, manifestată în cazul dezastrului produs de cutremurul recent, în Siria și Turcia, și pentru ușurarea urmărilor dezastrului produs de Rusia lui Putin, de un an încoace, în Ucraina?
Răspunsul simplu este că intervenția umanitară, în Ucraina, ar avea instantaneu consecințe în soarta războiului. Nu în sensul că ar grăbi câștigarea lui de una dintre părțile beligerante, ci în sensul că ar grăbi oprirea războiului, înainte ca acesta să își producă toate efectele.
Deși simplu, răspunsul ăsta necesită câteva explicații, lămuriri sau argumentări, dacă vreți să îl acceptați ca atare.
Nicio intervenție umanitară nu este posibilă în teatrul de război din Ucraina, pe timpul cât războiul este activ. Cald. Fierbinte. Și asta nu pentru că donatorii de ajutor umanitar ar fi puși în pericol de gloanțele, grenadele, bombele și rachetele care se trag din ambele părți.
O scenă memorabilă din războiul civil din Liban era cu două tabere care schimbau tiruri de arme automate, de-a lungul unei artere principale, când, pe la mijlocul străzii, apare o băbuță care agită o sacoșă goală, cele două tabere opresc focul, băbuța traversează strada, taberele reiau focul, doar ca, peste câteva minute, băbuța să agite din nou sacoșa ei (de data asta plină de ajutoarele umanitare, ce se distribuiau în spatele blocurilor ce străjuiau artera), iar cele două tabere să oprească din nou focul, până când băbuța re-traversează strada. Adică, este dovedit istoric că se poate face activitate umanitară și în timpul conflictului armat.
Intervenția umaitară nu este posibilă în războiul activ din Ucraina deoarece nu este niciodată clar și convingător căreia dintre părțile beligerante îi aparține responsabilitea pentru ceea ce se întâmplă în fiecare sector activ, atât în localități, cât și în afara lor.
Mai ales în Donbas, care este revendicată de Moscova, ca fiind parte foarte recentă (și nerecunscută de nimeni) a Federației Ruse, dar este de fapt și de drept parte a Ucrainei, chiar dacă localitatea sau câmpul anume, de acolo, se află, într-un anumit moment, fie sub controlul militarilor sau mercenarilor ruși, fie sub controlul militarilor ucraineni.
De aceea, intervenția umanitară internațională nu poate fi inițiată decât după încetarea convenită și verificată a focului, respectiv după înghețarea sau încetarea conflictului armat. Iar această încetare nu este dorită de niciuna dintre părțile beligerante.
Rușii nu doresc încetarea războiului, nu pentru că nu și-ar fi atins încă obiectivele, ci deoarece nu sunt pregătiți (cel mai probabil nu vor fi niciodată pregătiți) pentru ceea ce li se va întâmpla după acest război, fie că părăsesc toate teritoriile Ucrainei, fie că mai păstrează prezența lor militară în unele raioane. Și atunci procrastinează încetarea războiului, cu costurile pe care le vedem și pe care ei le acceptă cu o seninătate ce seamănă mai degrabă a senilitate.
Ucrainenii nu doresc încetarea războiului, din două motive strategice. Unul deoarece au convingerea că își pot elibera prin război patria de ocupația militară rusă și al doilea deoarece soluția unui nou conflict înghețat, de data asta pe teritoriul lor, este perfect inacceptabilă, după ce au văzut care este soarta unui asemenea conflict înghețat în Georgia și Republica Moldova.
De aceea ucrainenii sunt dispuși să suporte costurile imense, în vieți omenești și bunuri materiale, ale acestui război care s-a abătut asupra lor nejustificat și ilegal, din perspectiva dreptului internațional.
Situație în care comunitatea de state civilizate formulează obiective proprii, ce pot fi atinse doar în condițiile în care războiul continuă. Unele dintre aceste obiective vizează slăbirea Federației Ruse până la punctul în care să ajungă incapabilă de a mai deschide un alt front de agresiune armată, ori să reia comportamentul său agresiv militar, în viitorul previzibil, față de oricare alt actor internațional, inclusiv Ucraina.
Iar pentru asta, comunitatea de state civilizate occidental este dispusă să suporte costurile financiare și materiale pe care le presupun sancțiunile asupra Rusiei și ajutorul de toate naturile acordat Ucrainei invadate de moscoviți.
Astfel încât, în acest caz, victimele civile și pagubele materiale civile, de pe teritoriul Ucrainei, nu sunt doar consecințe ale comportamentului criminal de război și criminal umanitar al Federației Ruse, ci sunt și costuri asumate de toate părțile, cu tot cinismul interent unei asemenea atitudini.
Hari Bucur-Marcu este expert internațional în materia politicilor de apărare națională.
