Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Gabriela Firea, a închiriat un etaj întreg la World Trade Center București, vis-a-vis de Romexpo, și plătește o chirie de peste 500.000 de euro pe an. Banii vin de la bugetul public.

Deocamdată, în noul sediu s-au mutat doar angajații ministerului. Deși i-a fost amenajat și Gabrielei Firea un birou, aceasta a decis să rămână deocamdată la biroul pe care l-a primit la Palatul Victoria când a devenit ministru, potrivit surselor PRESShub.

Citește și: Peste 30.000 de euro ajung lunar de la Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, la Centrul de Îngrijire „Sf. Gabriel cel Viteaz”, administrat de apropiați ai lui Firea 

Ministerul Familiei, gândit special pentru ca și Gabriela Firea să primească o funcție ministerială, trebuia să arată în teorie ca cel din Germania, iar în practică ca cel din Ungaria. Principalul rezultat obținut până acum de instituție este acela că au fost create 677 de noi posturi de la buget, din care s-au ocupat până în decembrie anul trecut 481.

La acestea, se adaugă 393 de posturi ale unor instituții finanțate integral de la bugetul de stat, aflate în subordinea ministerului, și alte 284 în instituții finanțate din venituri proprii și subvenții. În total, mult peste 1.000 de posturi.

Articolul complet poate fi citit pe PRESShub

 

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău