Tăcerea guvernamentală pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană

În toamna anului 2006, în vremea în care lucram pentru BBC, Christian Mititelu, directorul secției române, mi-a cerut să merg la Sibiu și să fac un amplu reportaj, în cadrul rubricii Arena din acele vremuri, despre pregatirile pe ultima sută de metri pentru Sibiu – capitala culturală europeană.

Am fost la Sibiu, am stat într-un hotel nou, care mirosea a vopsea neuscată de tot, am fost la Primărie, unde i-am întâlnit pe patronii de restaurante, ce stăteau la coadă la registratură cu cereri pentru a-și mări suprafața teraselor, am vorbit cu câțiva funcționari, dar și cu Klaus Iohannis, mai tânăr, mai suplu, mai dinamic…

Era plin de ziariști care se documentau, într-un oraș care se grăbea să acopere țevile schimbate proaspăt din orașul vechi și să desfacă schelele de pe clădirile medievale din jurul celor două piețe centrale. De ce Sibiu? Pentru că era fratele mai mic al Luxemburg-ului, oraș ce câștigase concursul european pentru demnitatea de capitală culturală.

Acum, pentru prima oară, proiectul unui oraș din România a câștigat concursul. Timișoara este, în acest an, capitală culturală europeană.

Deschiderea oficială va fi în câteva zile.

Dar pentru presa din România nu pare un subiect important.

Pe TVR 1 vedem un mesaj de interes public, cu câteva fotografii (superbe, de altfel) din Timișoara, cu textul „Timisoara 2023” . Și cam atat.

În Franța, Germania sau Austria au apărut, însă, coloane pe primele pagini ale unor ziare importante, referindu-se la acest subiect.

Ministrul român al culturii a rostit, la început de an, un discurs, vorbind despre marile acțiuni culturale ce vor avea loc pe parcursul a 12 luni. Nu a amintit nici un moment de evenimentele culturale din Timișoara, care tocmai devenea capitală culturală europeană. Cineva din staff-ul ministrului ar fi spus că, probabil, personajul respectiv pregătește o conferință de presă, special pentru acest eveniment. Probabil.

Și totuși… Vor fi în 2023 la Timișoara peste 1.000 de evenimente culturale, va fi cea mai mare expoziție Brâncuși în România din ultimii 50 de ani, concertul Orchestrei Naționale a Franței, vor fi la Timișoara regizoarea Adina Pintilie, dirijorul Cristian Măcelaru, actorul John Malkovich….

Și atunci, de ce aceasta tăcere? La deschidere, la sfârșitul acestei săptămâni, vor fi prezente zeci de personalități de primă mărime din Europa. Reprezentanți ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene, primarii mai multor orașe din Europa care au fost sau vor fi capitale culturale, primari ai orașelor înfrățite cu Timișoara, peste 40 de diplomați, ambasadorii țăilor din Uniunea Europeană și chiar din afara ei, președinți ai parlamentelor din Europa.

Din România au fost anunțati că vor participa miniștri și parlamentari. Nu se va deplasa aici, se pare, nici primul-ministru, nici președintele Iohannis, fost primar de capitală europeană, cel de la care am aflat, în urma cu 16 ani, cam ce înseamna acest titlu.

Mi se explică, în cafeneaua din clădirea care găzduiește trei teatre naționale, în trei limbi diferite, că e o problemă politică. Mai sunt doi ani până la alegerile locale și scaunul de primar al Timișoarei e vanat cu indarjire.

Un esșc al proiectului „capitala culturală” ar zgudi puternic fotoliul deținut acum de atipicul primar Dominic Fritz, care, însă se pliază perfect peste ideea care a căștigat titlul pentru Timișoara. Aceea de oraș multicultural, multietnic și multiconfesional. Aceste calități, recunoscute și apreciate de Parlamentul European, se definesc prin sintagma Spiritul Timișoarei.

Nu știm cât va mai  dăinui acest „spirit”, ținând cont de rezultatele ultimului recensământ, care vorbește de o schimbare dramatică a componentei etnice și religioase din Timișoara și din Banat, dar avem această datorie, de a menține „spiritul Timișoarei” viu, în ciuda evidențelor demografice.

Este poate chiar principalul motiv pentru care conducerea administrației de la București ar trebui să facă o mică deplasare la Timișoara, lăsând la o parte disputele politice.

Timișoara a fost mereu evitată de președinții României, în călătoriile lor prin țară.

Pentru Iliescu, motivul a fost însăși existența Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, pentru Constantinescu neaplicarea punctului 8 de către o coaliție ajunsă la putere pe valul nemulțumirilor legate de menținerea unui comunism cu față umană.

Băsescu a primit, aici, primele critici, iar Iohannis a fost nevoit să părăsească aceeași clădire a celor trei teatre, care conține și balconul Revoluției, printr-o ușă laterală, lângă cafeneaua cu bârfe de care aminteam, atunci când se înfiripa prima alianță PSD – PNL care l-ar fi avut ca posibil prim-ministru pe el, primarul unei capitale europene…

Uitându-ne la istoria ultimilor 33 de ani, am putea spune că și nesupunerea face parte din „spiritul Timișoarei”. 

Deschiderea oficială e în câteva zile.

Până atunci, rămâne un spațiu larg pentru critici. De ce grădinile suspendate întrerup axa Opera-Catedrala, de ce John Malkovich și nu sir Michael Caine, de ce Filarmonica din Paris și nu cea din Milano, de ce Brâncuși și nu… Mă rog, de ce Brancuși?

În tăcere, aș putea spune în liniște absolută – dată de lipsa zumzetului din jurul unui mare eveniment – (liniște care a fost preluată de presă), Timișoara face ultimele retușuri pentru deschidere, într-un oraș care se grăbește să acopere țevile schimbate proaspăt în orașul vechi și să desfacă schelele de pe clădirile istorice din jurul celor trei piețe centrale.

Cultural, Europa are o noua Capitală.