Contextul creat de invazia Ucrainei de către Rusia a destabilizat lumea, geopolitic și economic. Anul acesta, pe 24 februarie, se va împlini un an de la declanșarea celui mai amplu război de pe teritoriul european de după al Al Doilea Război Mondial.
Pe de o parte, avem ezitarea Occidentului, pe de altă parte, șantajul pe care Putin îl exercită amenințând nuclear lumea. Într-un interviu acordat pentru SunMedia, Iulia Joja remarcă faptul că timpul este în favoarea lui Putin și, în acest context, Occidentul trebuie să se decidă rapid dacă vrea să ajute Ucraina în mod real, pentru ca rușii să se oprească din acest război care înseamnă costuri uriașe pentru Occident, nu doar pentru Ucraina. Consecințele amânării unei strategii de finalizare a războiul, consideră Iulia Joja, vor fi traduse în costuri uriașe, dar și în fragilizarea securității europene.
Iulia Joja predă Securitate Europeană şi Studii Europene la nivel de licenţă la Universitatea George Washington, precum și la Universitatea Georgetown, la nivel master – ambele din Washington. Joja predă Studii şi Securitate în Europa de Vest la Institutului Diplomatic al SUA (Foreign Service Institute), institut care pregăteşte diplomaţii americani care urmează să activeze în Europa. De asemenea, lucrează şi coordonează Frontier Europe Initiative (Iniţiativa pentru Frontiera Europei), singurul program de la Washington DC dedicat securităţii în regiunea Mării Negre.
Principalele declarații din interviu:
- Occidentul nu are capacitatea să se pună în locul ucrainenilor în ceea ce privește victimele civile și militare. Cu cât întârziem, și mă refer la calitatea armelor, cât și în ceea ce privește cantitatea, cu atât se pierd mai multe vieți.
- În acest moment al războiului, nu avem un număr clar și probabil nu îl vom avea pe parcursul acestui război, dar cred că numărul victimelor este mult mai mare decât ne imaginăm.
- Este de remarcat faptul că, din punct de vedere narativ, în prezent, Rusia vorbește din ce în ce mai puțin despre un război ori despre așa-zisa ”operațiune militară” în Ucraina, cât despre un război deschis cu Occidentul.
- Nu trebuie sub nicio formă să subestimăm pericolele și să ignorăm amenințările din partea Kremlinului.
- Riscul unei lovituri de stat în Moldova, iar pentru cei care își amintesc sau au studiat, suntem vecinii lor și știm asta, cazul Transnistria de acum 30 de ani. Și atunci, Kremlinul a apelat la forme similare. O lovitură de stat sau o încercare de lovitură este mai puțin costisitoare deoarece nu implică un număr mare de trupe, nici riscuri foarte mari.
- Europa Centrală și de Est au avertizat Occidentul de faptul că Rusia rămâne o amenințare pentru acestă parte a Europei, dar și pentru faptul că Rusia continuă să vadă în Occident un inamic. Acum plătim pentru că nu am fost ascultați, pentru faptul că Occidentul a preferat să nu se pună în locul nostru să înțeleagă în mod real de ce susținem că Rusia este o amenințare.
- Într-un final, dacă Rusia devine o putere minoră, dar cu resurse semnificative în ceea ce privește energia, asta nu poate decât să îi convină Chinei pentru că atunci poate să stabilească o relație de partener major în raport cu Rusia un partner minor
- Americanii au înțeles jocul Chinei, s-au lămurit în privința acestui aspect. Au tăiat în cea mai mare parte comerțul cu China.
Daniela Rațiu: Secretarul general al NATO, Jans Stoltenberg, declara zilele trecute că Ucraina are nevoie de ajutor militar imediat. Ofensiva începută de Putin în Ucraina, dincolo de tot discursul de wishfull tinking despre de cât de prost organizată este armata rusă, copleșește numeric armata Ucriana. Prelungirea războiului este și un efect al indeciziei Europei.
I-a trebuit un an Europei ca să își revină din șocul cauzat de invazia Ucrainei. Indecizia Europei de a asigura un ajutor militar care să schimbe cursul războiului este plătit în viețile civiliilor ucraineni, de pierderile militare de trupe, în distrugerea infrastructurii civile. Pe de o parte avem discursul Administrației Biden, poziția SUA, care au fost și sunt mult mai hotărâte, în vreme ce poziția Europei este ezitantă. Marea Britanie este cel mai decis aliat. Ce să înțelegem din tot ce am descris?
Iulia Joja: Cred că aveți dreptate în ceea ce privește diferența de ton dintre Administrația Biden și Uniunea Europeană, Europa, în general. Diferență care se reflectă în numere. Vorbim despre ajutorul militar și financiar al SUA în raport cu statele UE sau instituții europene. SUA au impins cumva statele occidentale să acorde ajutor…
I-au impins să ia decizii, altfel ar fi tărăgănat și mai mult…
Da, ajutorul SUA este într-adevăr mai amplu, în vreme ce există diferențe între statele europene, între anumite state occidentale, pentru că dacă ne uităm la Europa de Est sau Marea Britanie, ajutoarele sunt semnificative, pozițiile sunt clare și ferme.
Ce aș adăuga, însă, este că nu pot să definesc tonul președintelui Biden și al admnistrației americane atât de hotărâte pe cât mi-aș dori. Dacă ne gândim că până acum Biden nu a avut niciun mare discurs dedicat Ucrainei într-un an întreg, așa cum s-a întâmplat în legătură cu alte conflicte. Nu avem, după un an de zile, o formulare foarte clară a obiectivelor SUA ca lider al Ocicidentului în ceea ce privește Ucraina.
Europa se ia după SUA. Nu l-am auzit pe președintele Biden articulând drept obiectiv major recuperarea întregului teritoriu când ne referim la Ucraina.
Mă refer nu doar la teritoriul anexat în acest război, cât mă refer și la Crimeea. Și vedem că europenii se iau după americani, se ascund în spatele americanilor și astfel avem toate aceste întârzieri și ezitări în ceea ce privește ajutorul militar.
Cererile Kievului de arme grele, de tancuri, de sisteme de apărare antieaeriană, de rachete cu rază lungă de acțiune, fie au fost acceptate cu foarte mare întârziere, fie sunt încă cenzurate de către Administrația Biden.
Ezitările americanilor în ceea ce privește ajutorul de armament se reflectă în relația transatlantică, europenii se iau după americani sau se ascund, dacă ne referim, spre exemplu, la tancurile Leopard. Ezitarea este mai mare din partea Europei, în comparație cu Washingtonul. Dacă ne referim la Washington, ezitarea americanilor se traduce și în frica de escaladare formulată ca atare de către președintele Biden.
Nu este, oare, o sperietoare această amenințare nucleară din partea lui Vladimir Putin? Și mai este un aspect. Poate suprainterpretez, dar urmărind discursurile lui Zelenscki, putem sesiza o nuanță. Și nu doar în discursurile lui, ci și în alte altor oficiali ucraineni.
Diplomația și situația tragică în care este Ucraina îi obligă să se limiteze la un ton, să se păstreze în anumite limite, dar există nu doar o disperare, ci și un fel de neputință și reproș la adresa Occidentului care, ezitând, îi lasă să moară. Un fel de nu te ajut până la capăt, dar nici nu te las să mori. E o agonie, totuși. Ezitarea Europei și SUA se traduce în costuri de vieți omenești, de distrugere a infrastructurii civile, în atrocitățile la are sunt supuși civilii.
Exact. O să mă refer la a doua partea a întrebării și apoi voi reveni la partea cu amenințarea nucleară. Până la urmă, și această discuție în jurul căreia ne tot învârtim, mă refer la teritoriile de recuperat ale ucranienior, nu e vorba doar despre pământ, ci despre oamenii care trăiesc acolo, de condițiile în care trăiesc, pot supraviețui sau nu, sunt sau nu parte din statul ucraninean, anexați cu forța, ocupați și distruși de ruși.
În acest context, da, într-adevăr, se simte, și din partea lui Zelenski și din partea altor oficialități de la Kiev, o disperare și o urgență. De aceea au fost și sunt cerute arme mai puternice, se cere insistent pentru că se simte în plan concret faptul că Europa ezită. Pe de altă parte, Occidentul nu are capacitatea să se pună în locul ucrainenilor în ceea ce privește victimele civile și militare.
Citește și: România și Republica Moldova. De la podul de flori la tăceri pline de îngrijorare
Cu cât întârziem, și mă refer la calitatea armelor, cât și în ceea ce privește cantitatea, cu atât se pierd mai multe vieți. În acest moment al războiului, nu avem un număr clar și probabil nu îl vom avea pe parcursul acestui război, dar cred că numărul victimelor este mult mai mare decât ne imaginăm acum. Asta ar trebui să fie elementul principal de care să ținem seama. Mă îmtorc la prima parte a întrebării.
Ezitarea Occidentului, sub leadership american, se bazează pe faptul că avem o situație fără precedent în care o putere militară având cel mai mare arsenal nuclear din lumea atacă o putere convențională, nefiind o putere nucleară, ci o țară mai mică care nu are capacitatea de a se apăra și atunci acest aspect deloc de neglijat, așa cum am văzut-o formulată de președintelui Joe Biden, dar și de liderii europeni, ezitarea despre care vorbim.
Încă de la începutul invaziei am avut o tonalitate extrem de agresivă și foarte mult șantaj și amenințări din partea Rusiei. Este de remarcat faptul că, din punct de vedere narativ, în prezent, Rusia vorbește din ce în ce mai puțin despre un război ori despre așa-zisa ”operațiune militară” în Ucraina, cât despre un război deschis cu Occidentul. Aici intervine partea nucleară.
Nu trebuie sub nicio formă să subestimăm pericolele și să ignorăm amenințările din partea Kremlinului. Trebuie să avem în vedere că până acum rușii au considerat, conform afirmațiilor oficiale, că orice ajutor, inclusiv cel umanitar, drept o escaladare sau o provocare din partea Occidentului.
Ce putem face? Avem două variante. O variantă este să sacrificăm Ucraina pentru că ne simțim amenințați și ne este frică de ruși sau să ajutăm Ucraina și să ignorăm amenințările cu arme nucleare. Altceva nu putem face.
Nu putem exclude, în acest moment, că Putin va apela la o armă nucleară. Dacă va ajunge în acest punct, al folosirii armei nucleare, nu o va face pentru că Occidentul a crescut ajutorul militar de la rachete de la rază de acțiune e la 5 km la cele de 70 km și așa mai departe. Nu putem face nimic în acest sens. Nu este repsonsabilitatea noastră. Pentru că nu putem decât să ne pregătim pentru orice fel de scenarii în cadrul NATO la nivel secret, la nivelul decidenților miliari.
Nu este reponsabilitatea noastră faptul că Putin ar putea ajunge, la un moment dat, atât de irațional încât să vrea să arunce toată Rusia într-un conflict de acest tip. Într-un final, dacă va avea loc un atac nuclear cu o armă tactică în afara teritoriului NATO, Occidentul va avea responsabilitatea să răspundă probabil convențional, dar nu va putea să lase un asemenea act fără un răspuns. Mai mult, vedem, în ultimele luni, avertismente din partea altor puteri nucleare la adresa lui Putin în sensul de a înceta recurgerea la șantajul nuclear.
Pentru că vorbeam despre indecizia Europei, zilele trecute, Germania reproșa Turciei amânarea votării integrării Suediei în Uniunea Eueropeană, tocmai Germania care face un joc foarte ezitant, un pas în față, doi în spate. Apoi, Austria este o nucă tare. E o hartă foarte complicată.
Tot zilele trecute, am avut declarațiile Maiei Sandu, președintele Moldovei, și anume planul Rusiei de destabilizare a țării, cu diversioniști miliari, acțiuni violente, luare de ostatici, proteste al opoziției. O posibilă lovitură de stat cu concursul unor organizații criminale. Ce șanse are Rusia să destabilizeze Republica Moldova?
Are șansa substanțiale. Moldova a fost unul dintre punctele vulenrabile pe parcursul aestui conflict, pentru că este într-o situație complicată mai ales din punctul de vedere al numerelor. Mult mai expusă, mai vulnerabilă decât Ucraina. Au subinvestit, mai degrabă aproape că nu au investit în securitate militară pe parcursul ultimelor trei decenii de când și-au dobândit independența.
Au avut și ghinionul unor guvernări extrem de pro-ruse și acum avem consecințele, vulnerabilitatea Moldovei în fața Rusiei. Guvern pro-occidental, pro-european al președintelui Maia Sandu trebuie să compenseze și să repare greșelile făcute pe parcursul ultimelor decenii. Nu putem spera să avem o guvernare mai bună decât cea pe care o avem acum, însă asta nu înseamnă, și președinta Maia Sandu este conștientă de acest lucru, dar și liderii de la Chișinău, că moldovenii sunt extrem de vulnerabili și au nevoie disperată de ajutor.
În ceea ce privește afirmațiile Maiei Sandu, vorbim despre un crescendo pe parcursul ultimului an în care a încercat, și cred că a reușit, să convingă o mare parte a populației din Moldova că Occidentul este singura șansă spre o stabilitate și securitate în regiune. În ceea ce privește opinia publică, avem o mare problemă pentru că populația rămâne în continuare scindată, vulnerabilă la acțiuni de dezinfromare puse la cale Kremlin.
Riscul unei lovituri de stat pe un astfel de scenariu, iar pentru cei care își amintesc sau au studiat, suntem vecinii lor și știm asta, cazul Transnistria de acum 30 de ani. Și atunci, Kremlinul a apelat la forme similare.
O lovitură de stat sau o încercare de lovitură care este mai puțin costisitoare deoarece nu implică un număr mare de trupe, nici riscuri foarte mari. Putem presupune că această administrație prezidențială, a Maiei Sandu, a fost conștientă pe parcursul acestui conflict din Ucraina că există acest risc. În acest context, vedem și solicitări mai clare și mai publice din parte Chișinăul, în raport cu ajutorul de care au nevoie.
Cel mai concret element l-am văzut acum câteva săptămâni la Forumul de la Davos atunci când Maia Sandu, pentru a doua oară, a cerut insistent apărare anti-rachetă. România are apărare anti-rachetă, poate să ajute Moldova, o poate face în mod public sau secret.
De altfel, România are și o resposabilitate cu totul specială, dar avem și avantajul că suntem în Uniunea Europeană și în NATO, astfel că suntem mai protejați decât este Moldova.
Sunt și alții care îi pot ajuta și i-au și ajutat pe parcursul ultimului an, asta dacă ne uităm la relațiile bilaterale pe care Moldova le-a dezvoltat cu state membre din UE în mod special, dar și cu SUA și Marea Britanie. Însă au nevoie de ajutor în mod deosebit. România trebuie să își conformeze acțiunile cu declarațiile pentru a-și atinge cu adevărat ambițiile pe care le are de a fi un lider în regiune. Trebuie să ajute Moldova.
Este extrem de important și strategic să o facă public astfel încât să transmitem un mesaj foarte clar Kremlinului – și anume că Moldova nu este singură și atât de vulnerabilă, dar și că riscurile de a încerca o asemenea lovitură de stat cresc semnificativ pentru agresori.
Pentru că ați amintit de Transnistria. Citesc în cartea Crimeea și noul imperiu rus, de Agnia Grigas, apărută în limba română la editura Corint, despre etapele pe care le urmărește/pune la cale Kremliul atunci când urmărește să destabilizeze sau să anezeze un teritoriu – valabil și dacă vorbim despre Crimeea, Ucraina sau Moldova. Etapele – prima e puterea necoercitivă, politicile umanitare, politicile privind compatrioții, pașaportizarea, războiul informațional, protecția, anexarea.
Aș reproduce un citat, și anume „Tradiția războiului informațional modern rus se diferențiază de cea a altor state prin folosirea pe scară largă a unor cencepte precum strateghiceskaia makirovska (și anume mascare strategică) și control reflexiv. Cele mai înalte cadre din conducerea Kremlinului au studiat asta”.
De fapt, în deceniile de bună relație cu Rusia, aceasta și-a observat inamicul, l-a studiat, l-a infestat, l-a anesteziat cu succes. Politicile acestea nu sunt invizibile. Lucrurile acestea se întâmplă la vedere, fie că vorbim despre Ucraina, Crimeea, Georgia, tot spațiul ex-sovietic. Cum este posbilă această orbire a Occidentului?
Este o situație extrem de complicată. S-au scris atâtea cărți pe acestă temă…
Avem o literatură întreagă din care nu s-a învățat nimic…
Exact. Cred că noi, în Europa Centrală și de Est, suntem mult mai capabili să înțelegem și să decriptăm aceste riscuri decât este Occidentul în stare. Deosebire este că noi, mă refer la spațiul post-sovietic, spațiul post-Pactul de la Vrașovia, avem experiențe istorice ample, pe care nu ni le-am fi dorit, avem bunici care au avut experiențe extrem de negative cu ruși.
Dacă vorbim de URSS, ori de Imperiul rus, întotdeauna Europa Centrală și de Est a fost o zonă fără putere, în care ideea de națiunea și de statalitate a fost agresată de către Rusia recurgând la măsuri extreme, fie că vorbim despre genocid, de masacre. Mă refer la spațiul acesta într-o istorie a ultimele sute de ani. Occidentul nu are aceste experiențe istorice. Războiului Rece, care a fost unul atitpic – fără războie, doar proxy s-a terminat într-un mod la fel de atipic.
URSS s-a dezmembrat fără vărsare de sânge și nu a fost ocupată. Victoria Occidentului, de fapt a SUA, a fost una relativă. De fapt, sfârșitul Războiului Rece a însemnat unipolaritatea, hegemonia Occidentului, a SUA. Astfel că, occidentalii au avut o viziune idealistă și de-a dreptul naivă. Au crezut că problema s-a rezolvat de la sine și că totul va fi frumos. Ne-au pus pe toți același raft de bibliotecă, tot spațiul ex-sovietic a fost rezolvat.
Și crezând naivi că rușii chiar vor democrație…
Da. Noi eram într-o competiție foarte amplă să fim integrați în Occidnet, ne consideram parte a Occidentului, am făcut eforturi uriașe în acest sens, pe când rușii nu avea niciun fel de intenție. Pe parcusul acestor trei decenii, Occidentul a ignorat naiv semnele. În vreme ce pentru noi sfârșitul Războiului Rece a fost un moment de euforie, de victorie, de dorință reală de pace și democrațtizare, pentru ruși, și în special pentru Putin, care a spus-o clar, pentru el personal, destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă a secolului XX, mai mare decât
Al Doilea Război Mondial unde a fost atâta vârsare de sânge. Un eveniment fără vărsare de sânge precum destrămarea URSS este pentru Putin cea mai mare pierdere. Occidentul a ignorat toate aceste semnale și a ignorat și faptul că, pe parcursul ultimelor două decenii, dacă ne gândim la anii 2000, 2008 încoace, europenii din Europa Centrală și de Est au avertizat Occidentul de faptul că Rusia rămâne o amenințare pentru acestă parte a Europei, dar și pentru faptul că Rusia continuă să vadă în Occident un inamic.
Acum plătim pentru că nu am fost ascultați, pentru faptul că Occidentul a preferat să nu se pună în locul nostru să înțeleagă în mod real de ce susținem că Rusia este o amenințare.
Nu doar atât, dar au preferat să facă afaceri cu Rusia…
Da, au preferat să facă afaceri, aceasta fiind în special politica germană, bazată pe convingerea că cu cât se face mai mult comerț cu atât există șansa mai mare de schimbare a regimului de la Moscova, de democratizare. E o strategie plină de bune intenții.
Dar naivă…
Extrem de naivă și a dat greș. Problema este că au insistat în acestă strategie perdantă chiar și atunci când era evident, și și-au dat seama în 2008 că au dat greș. După 2014, odată cu anexarea Crimeei, era clar ca lumina zilei.
Anexarea Crimeii a fost ignorată. În contextul războiului din Ucraina, astăzi, toți analiștii politici, miliari, strategii, pe diferite voci, sunt de acord cu faptul că confruntarea lui Putin cu Occidentul va fi de lungă durată.
Dacă privim toate acestea în costuri miliare, umanitare, econonice, este vădit că balanța este destabilizată. Costurile sunt uriașe. Dincolo de succesul Rusiei în destabilizarea lumii, pe care chiar și-o doreșste, totuși qui prodest. Cui folosește acest război?
Nu poate să folosească decât rușilor…
Bun, dar nici măcar Rusiei nu foloșeste. E izolată internațional, diplomatic, China nu ajută atât de mult pe cât și-ar fi dorit Putin. China are interesele ei, nu merge cu brațele deschise spre Putin. China dorește totuși să facă comerț și cu Occidentul.
Așa este, dar China a stat pe margine să cântărească cât de vulnerabil este Occidentul, dacă suntem în stare să ne apărăm împotriva Rusiei. China știa și știe că, în numere reale, Rusia nu este o competiție, și noi știam și SUA știa. În comparație cu SUA, Rusia pălește ca putere economică și militară, dar vedem deja din primele investigații și rapoarte – China nu stă cu totul pe margine. Livrează elemente din capabilități militare Rusiei, nu aplică sancțiuni.
Cumva există o susținere, nu atât de mare pe cât și-ar fi dorit-o Rusia, dar există. Într-un final, dacă Rusia devine o putere minoră, dar cu resurse semnificative în ceea ce privește energia, asta nu poate decât să îi convină Chinei pentru că atunci poate să stabilească o relație de partener major în raport cu Rusia un partner minor de la care să poată să extragă tocmai pentru că nu mai există competiție cu piața occidentală, europeană în resurse energetice și la un preț convenabil.
În același timp, să își mențină și să își dezolte relația economică în ceea e privește exportul către Occident. Americanii au înțeles jocul Chinei, s-au lămurit în privința acestui aspect. Au tăiat în cea mai mare parte comerțul cu China. Pentru Uniunea Europeană însă China a devenit cel mai mare partener economic întrecând SUA în urmă cu doi ani.
Deci, China joacă foarte bine și pare că și știe să câștige, în orice direcție în care merge acest conflict. Cât privește Rusia prin Putin are o istorie îndelungată de a ascunde eșecurile guvernării sale făcând din Occidnet țapul ispășitor pentru eșecurile de la Moscova. Și acum de a justifica revizionismul și imperialisumul și costurile extrem de ridicate care vin cu acest război în raport cu Ucraina și cu Occidentul în ochii populației.
A reușit cu acest tehnici în care Kremlinul este expert și să îi convingă pe majoritatea rușilor că anumite costuri fac parte din victoria pe care se pare că și-o doresc.
Nu există o ruptură între Putin și poporul rus. Dincolo de manipularea pe care o exercită prin propaganda foarte dură pe care o face, nu există ruptură structurală. Fac recurs din nou la cărți. Citind din Imperiul foametei, de Vadim Guzun, am găsit pentru prima dată, pentru mine, expresia „comunismul militar”.
Istoria pe care o face acest autor merge mult mult în urmă până la Războiul civil din 1917. Citind realizezi că rușii nu mai au generații care să fi trăit într-un alt timp, nu au acces la o istorie a normalității, ci doar a atrocelui. Sunt atât de condiționați social-politic de cruzimea cu care de fapt au fost conduși.
Foametea ca isntrument de putere, toată istoria lor cu Stalin care i-a căsăpit. O lume întreagă încearcă să înțeleagă cum se explică această susținere de care se bucură Putin, ignorând istoria, aplicând calcuri familiare în care toți oamenii și-ar dori democrație și ar fi conduși de principii. Explicația susținerii lui Putin poate fi și această condiționare istorică.
Sunt de acord că trebuie să privim lucrurile istoric și că cel mai important element este exact ceea ce spuneți. Pe de altă parte, rușii nu au dus-o niciodată atât de bine economic, dar și ca libertăți individuale. Aceasta este una dintre diferențele fundamentale pe care sper să o înțeleagă mai bine occdentalii, analiștii, experții când privesc spre Rusia.
Una dintre marile deosebiri cu Europa Centrală și de Est este faptul că noi am avut o experiență foarte scurtă având imperiile în coastă, agresiunilor militare și politicile coloniale imperii, dar în special de Imperiul Rus, dar totuși am avut și experiențe chiar și scurte de democrație și ne identificăm din punct de vedere cultural, politic, social, cu Occidentul. Într-un fel, am apărat Europa de cotropitori de-a lungul secolelor, fiind într-o zonă-tampon.
Noi am dorit să absorbim valorile occidentale, am considerat întotdeauna că evoluția occidentală și democrația sunt cele mai bune variante la care putem să aspirăm. Cu acestă experiență istorică, în absoluta majoritate în ceea ce privește opinia publică, fie că ne uităm la România, Letonia, Cehia sau Ucraina, avem în comun o istorie chiar și scurtă, democratică, și că la aceste valori apirăm. Rușii nu au această experiență, niciuna dintre generațiile de acum care o duc cel mai bine din punct de vedere politic sau social, decât din punct de vedere eonomic.
Putin este un personaj istoric, ca mulți alții înainte lui, care au construit imaginea Occidentului, nu ca la ceva la care vrei să aspiri, ci drept un inamic care îți vrea răul.
Este o relație clasică, o strategie clasică de a te menține la putere. Creeazi un țap ispșitor pentru a limita drepturile, pentru a justifica necesitatea unui control politic într-un mod cât mai amplu, chiar dacă asta înseamnă un control extrem, ca pe vremea lui Stalin. Pentru ați controla cât mai bine populația ai nevoie de un țap ispășitor.
Până la urmă, și noi, România, avem expriențe extrem de neplăcute cu o astfel de istorie bazată pe o astfel de strategie. Și de fapt la asta se rezumă problema și poate asta ne și rezolvă marea dilemă pe care ne-am tot pus-o pe parcursul acestui război din Ucraina. Este războiul lui Putin sau al Rusiei?
Dacă privim istoric, majoraritatea din Europa Centrală și de Est va fi de acord cu faptul că varinta a doua. Este războiul Rusiei. Desigur, există excepții, sunt ruși care gândesc altfel, nu vom recurge la o un astfel de radicalism. De fapt, cultura strategică a Rusiei este una extrem de agresivă și de imperială în raport cu noi, cei din Europa Ccentrală și de Est. Această mentalitate și strategie, și mod de a privi lumea, nu se va schimba dacă Putin va fi înlocuit cu altcineva, mai puțin extrem ca el.
Nu se poate schimba această mentalitate decât în foarte mult timp, fie că vorbim despre o schimbare de regim de care, oricum, doar rușii sunt responsabili. La care putem spera, desigur, dar știm și că istoric vorbind nu putem să elaborăm strategii de apărare în raport cu acest wishfull thinking cum că rușii își vor schimba radical sistemul și vor deveni asprianți la valorile occidentale, să facă parte din lumea occidentală. E nerezonabil.
Revenind la Ucraina. Rusia a început o ofensivă în estul Ucrainei, sunt evacuați civilii din zona frontului, dar Ucraina nu are capacitatea de a organiza o contraofensivă. Armamentul o fi pe drum, dar era nevoie acum de acest armanent. Cum decriptăm această lipsa de sincronizare, pentru că acestă ofensivă a Rusiei era așteptată, lăsând descoperită Ucraina. A cui este strategia?
Din păcate, Occidentul nu a reușit să se sincronizeze cu o gândire pe termen mediu și lung. Cred că problema centrală este lipsa de strategie. Nu ne-am hotărât încă care este obiectivul principal. În momentul în care Washintgton, Paris, Berlin, Londra, și ceilalți, se vor așeza împreună la o masă și se vor hotărî că singurul obiectiv este împingerea în afara teritoriului recunoscut internațional al Ucrainei a tuturor trupelor ruse și care este termenul la care putem obține acest lucru, pentru că știm acum că avem instrumentele pentru a-i ajuta pe ucraineni, atunci lucrurile se vor grăbi spre o finalitate.
Până atunci însă, de fapt, am întârziat pentru că nu ne-am hotărât, am invocat că nu mutăm avioane de luptă, acum o facem și mutăm avioanele, dar o să dureze până în martie pentru că polonezii și slovaci au oferit avioanele lor de luptă sovietice. Ceea ce a invocat Occidentul e că e nevoie de timp să îi pregătească pe ucraineni pentru folosierea avioanelor, că nu e simplu, că cere timp.
Suntem în aceeași situație și îi lăsam pe ucraineni nepregătiți în fața rușilor în ceea ce privește armamentul, cu un număr de victime extrem de amplu cel puțin acest moment. Pare că această ofensivă a Rusiei va fi un episod extrem de sângeros pentru ambele părți, și că ucraineni nu sunt pregătiți, nu în ceea ce privește pregătirea lor, antenamentul, motivația, ci în ceea ce privește instrumentuele pe care le punem la dispoziție.
Dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot schimba, înseamnă că trebuie să ne hotărâm în Occident pentru a grăbi lucurile, pentru a evita partea sângeroasă a acestui conflict. Într-un final, din punctul de vedere al responabilității, al puterii pe care o avem împreună în Occident, nu putem lăsa Ucraina să piardă.
Noi știm, mai bine în Europa Centrală și de Est, dar începe să se înțeleagă și în capitalele occidentale, faptul că nu numai Ucraina pierde, consecințele ar fi absolut catastrofale nu doar pentru cea mai mare țară din punct de vedere teritorial din Europa, dar înseamnă și faptul că nu vom mai avea sub nicio formă securitate europeană și că după ce ar fi învinsă Ucraina, într-o formă sau alta, vor urma alții. Pentru simplu fapt că nu le-am dat suficiente motive rușilor încât să se oprească.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca Occidentul să renunțe la politica aceasta de nu vă lăsăm să muriți, dar nici să învingeți. E un sentiment foarte puternic de neputință văzând Ucraina înecată în sânge. Un un Occidentul care se declară pompos că e alături, însă declarații sunt pentru amețirea opiniei publice. E îndeajuns un război pornit de Rusia pentru ca toate principiile fondatoare ale Europei să înghețe.
Cred că trebuie să privim și dintr-o perspectivă mai macro. Faptul că suntem în acest moment deficil nu înseamnă că suntem în cel mai proastă situație în care am fi putut fi. Dacă ne uităm în urmă, foare puțini ne-am fi putut imagina că Occidentul per ansamblu va ajuta atât de mult, dar și că fără acest ajutor financiar, miliar și umanitar, Ucraina nu ar fi fost în situația totuși favorabilă față de acum un an.
Au recâștigat teritorii importante și au reușit să îi opresacă pe ruși în mai toate punctele de bătălie important geografice. Deci suntem într-o situație mult mai proastă decât am fi putut fi, dar și mult mai bună decât am fi putut fi. Singurul lucru pe care putem să îl facem este ceea ce facem acum, spre exemplu, chiar și acest interviu, să nu ne oprim în a vorbi despre Ucraina, despre riscuri, despre ceea ce ar însemna o victorie și ce ar însemna o înfrângere, și pentru noi, dincolo de teritoriul Ucrainei.
Să adresăm câte mai multe apeluri și să punem presiune publică asupra decidenților, fie că ei sunt în Occidnet, fie la București, pentru a grăbi ajutor și pentru ca, în final, aș face un calcul, poate cinic, dar corect în ceea ce privește numerele. Cu cât amânam sfârșitul războiului mai mult, cu atât costurile vor fi mai mari.
Nu numai uman în ceea ce privește vețile ucrainenilor, dar și în ceea ce privește costurile financiare pe care le ducem ca societăți pe care le suportăm noi pentru că ajutorul se plătește din bugetul nostru. Cu cât vom grăbi mai mult, cu atât costurile pe termen lung vor fi mai mici. De asta trebuie să îi covingem pe decidenții noștri, pe reprezentanții noști politici.
O ultima întrebare. Ca orizont de timp, deși e complicat de previzonat, cum credeți și când se va rezolva acest război sângeros? Deși este evindet că anul acest războiul va dura.
Cred că dacă ne uităm la ce progrese au făcut ucrainenii cu ajutorul miliar oferit de Occident și cît de bine performează tehnologia militară occidentală în raport cu cea a Rusiei, și cât de bine performează ucrainenii ca trupe în raport cu rușii. Știm deja că acest război după un an ar fi putut să fie încheiat dacă nu am fi ezitat la fel de mult. Și atunci cât va mai dura acest război depinde de decidenții noștri.
Când ei se vor hotărî să grăbească finalitatea și să ajute ucraineni cu cât au nevoie în mod real, și asta nu înseamnă livrarea care nu este atât de simplă, vorbim totuși de sute de avioane, rachete cu rază lungă, mai ales că trebuie să le și produci ceea ce însemană că trebuie să crești producția de armament.
Parțial americanii deja o fac, următorii ar tregui să fie nemții care nu o fac, deci e nevoie de mai mutlă presiune acolo, dar și în Marea Birtanie și în Frnața, într-o anumtă măsură.
Cu cât ei se vor grăbi și vor formula mai rapid, real și eficent cum trebuie să se încheie și care sunt pașii de făcut, cu atât va dura mai puțin. Trebuie să înțelegem că timpul e de partea rușilor, că Putin nu are niciun motiv să grăbească finalitatea acestui război, pentru că el mizează că noi ne vom plictisi și ne vom muta atenția pe alt conflict și vom uita de Ucraina.
Singura modalitate de a încheia acest război este să grăbim ajutorul militar substanțial. Retorica noastră trebuie să fie extrem de fermă, cât și acțiunile, pentru ca Rusia să înțeleagă că nu are nicio șansă să căștige acest război, dar și de a-i determina să se oprească.
Dincolo de asta, trebuie să înțelegem că indiferent când se va termina acest război, peste un, doi, trei, Rusia nu are niciun motiv să se oprească din agresiuni. Singurul lucru pe care putem să îl facem pentru a diminua costurile pentru societatea noastră pe termen lung este să investim în apărare pentru a crește costurile acestor potențiale agresiuni pentru ca Rusia să nu își mai permită să ne atace într-un fel sau altul.
Citește și – Ioan Stanomir: Dacă Rusia câștigă, Europa de Est poate fi folosită ca monedă de schimb
