Ce perspective are economia României și când vom recupera decalajele față de Vest? Cum va depăși Europa, din punct de vedere economic, situația complicată de acum, generată de pandemie și, de un an, de războiul din Ucraina?
Sunt doar câteva dintre întrebările la care a răspuns, într-un interviu pentru SunMedia, François Bloch, CEO al BRD Groupe Société Générale. Și tot el a vorbit despre riscurile economice cu care ne-am putea confrunta la nivel european și național în 2023.
SunMedia: Trăiți de aproape un deceniu în România, dar care au fost primele experiențe aici, ce v-a plăcut și ce v-a displăcut de la început?
François Bloch: Am mai avut contacte sporadice cu România și înainte de a deveni CEO-ul BRD. În 2016, am venit, fiind numit la conducerea BRD, în România, cu gândul că voi găsi o țară europeană, conectată la modernitate, cu perspective, planuri și ambiții de viitor. Trebuie să spun că așteptările mi-au fost depășite.
România este o țară dinamică, cu oameni bine pregătiți, entuziaști și cu inițiativă, o țară francofonă și francofilă, bine integrată în economia europeană și care a devenit al doilea cămin pentru mii de antreprenori și business-uri cu capital francez.
Cultura și obiceiurile urbane, de inspirație occidentală, coexistă cu tradițiile milenare încă vii, ceea ce face din România o țară extrem de atractivă din punctul de vedere al diversității culturale. Societatea românească manifestă o dorință enormă de progres și există așteptări uriașe în ceea ce privește creșterea calității vieții sub toate aspectele.
Deși o parte importantă a decalajelor a fost acoperită, încă rămân capitole la care mai este de lucru. Însă, privind din perspectivă istorică, schimbările din ultimii 30 de ani sunt majore, iar progresul țării, de necontestat. Ori de cate ori am ocazia, călătoresc prin România și îmi face mare plăcere să descopar oameni și locuri pitorești, încărcate de istorie, de frumos și de tradiții.
„Sunt fenomene vremelnice”
Ați lucrat în divizia de risc a Société Générale chiar în perioada de criză. Credeți că vom retrăi criza din 2008-2012 sau vom avea un alt fel de criză în viitorul apropiat?
Chiar dacă traversăm un moment istoric mai dificil, cu care generația noastră nu s-a mai întâlnit până acum, nu aș spune că este un punct de inflexiune decât dintr-o perspectivă strict funcțională.
Lumea nu a mai văzut o pandemie de la gripa spaniolă de acum ceva mai mult de 100 de ani, iar Europa nu s-a mai confruntat cu un război pe scară largă de peste 80 de ani. Cu toate acestea, am credința că Europa unită va trece cu bine peste aceste provocări.
Criza energetică, inflația sunt fenomene vremelnice, cu care economiile libere s-au mai confruntat de multe ori până acum, însă cetățenii cei mai expuși ar trebui susținuți.
Cea mai mare provocare de acum este găsirea unui nou model economic și de dezvoltare, mai flexibil și mai ales sustenabil pe termen lung. Datorăm asta copiilor noștri.
Ce semnale vi se par îngrijorătoare pe piețele mondiale și europene? Cât de solide sunt băncile europene și cele din România și cum ar face față unei noi crize?
Nu cred că aș pronunța – cel puțin în acest moment – cuvântul „criză”, sau cel puțin nu în accepțiunea a ceea ce generațiile noastre cunosc prin prisma evenimentelor din anii 2008 – 2012. Mai curând aș vorbi despre preocuparea față de contextul macro-economic actual.
Criza din 2008 a avut originile în sectorul financiar american, dând naștere unei crize de încredere care a generat o aversiune intensă față de riscuri, afectând disponibilitatea băncilor de a credita business-urile mai puțin solide și mai susceptibile să cedeze în condiții economice adverse. În acest moment, nu putem vorbi despre așa ceva.
Ne confruntăm, este adevărat, cu un fenomen inflaționist, credem noi, tranzitoriu, care a apărut pe fondul unei crize energetice și al unui război.
Ca să răspund la întrebare, băncile românești sunt suficient de solide și bine reglementate și supervizate ca să facă față acestor provocări. O spun din nou: puseele inflaționiste nu sunt noi nici pentru Europa, nici pentru România, care a trecut, în mai mult de jumătate dintre cei 32 de ani de după 1990, prin perioade de inflație galopantă, la niveluri mult peste ceea ce putem vedea acum.
Când credeți că vom scăpa de inflație, în Europa și România, și în ce măsură vedeți riscul unor noi derapaje economice, poate chiar o stagflație?
Potrivit unor estimări de dată recentă ale echipelor de cercetare, într-un perimetru economic constant, fără alte evenimente perturbatoare, este probabil ca inflația să revină într-un teritoriu „single digit” spre finalul lui 2023. În mod normal, vom vedea după aceea și intrarea dobânzilor pe o tendință de scădere.
Inflația din prezent are anumite cauze și cred că totul este legat de timp, de perioada în care aceste cauze vor fi adresate corespunzător. Europa a depins până acum, într-un mod destul de puțin echilibrat, de un singur mare furnizor de energie, și este momentan pe cale să rezolve această problemă atât prin diversificarea furnizorilor, cât și prin adoptarea unor noi politici de eficiență energetică și implementarea unor noi programe de investiții, în special în producția de energie regenerabilă.
Tehnic, este probabil să apară fenomenul stagflației – inflație dublată de creștere economică slabă și de șomaj – pentru că, pe termen scurt, probabil, creșterea economică nu va depăși nivelul inflației.
„Tranziția energetică ar trebui acompaniată de compensații”
Sunteți parteneri fondatori ai Climate Change Summit, care a avut loc în luna octombrie a anului trecut la București, cel mai important eveniment dedicate soluțiilor la schimbările climatice. În 2021, Uniunea Europeană și-a asumat reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră cu minimum 55% și atingerea neutralității climatice până în anul 2050.
Criticii spun că atâta timp cât țări ca și China și India vor continua să polueze, eforturile Uniunii Europene sunt în van, mai ales că vechiul continent și-a externalizat mare parte din industrie. Care e părerea dvs. și cum ați nuanța această discuție?
Efortul de decarbonizare ar trebui să fie unul de echipă. Din păcate, nu toate entitățile existente pe plan internațional tratează la fel această problematică. Uniunea Europeană pare a fi, în acest moment, singura organizație care tratează aplicat, printr-un mecanism de măsurare, cu un sistem de taxe și stimulente.
Însă tocmai tranziția energetică a Europei, care este unul dintre cei mai mari clienți ai țărilor mari poluatoare, le va obliga pe acestea din urmă să se adapteze, printr-un sistem de standarde aplicate de-a lungul întregului lanț de furnizori.
Situația este diferită pe plan mondial – avem pe de o parte mari puteri industriale și, pe de altă parte, țări care se află în primele etape ale dezvoltării unei industrii naționale, undeva între a doua și a treia revoluție industrială, și pe care tranziția energetică le-ar condamna la asumarea unor decalaje practic irecuperabile.
De aceea, tranziția energetică ar trebui acompaniată de anumite compensații sau ajutoare pentru dezvoltare pe care unele țări ar trebui să le primească, inclusiv prin imaginarea unor instrumente de finanțare sau chiar fonduri de dezvoltare.
Atât timp cât nu există pârghii prin care poluarea să poată fi oprită, ar trebui exploatată zona stimulentelor.
Europa se confruntă cu o criză energetică fără precedent din anii ’70, iar în disperare de cauză unele țări (de exemplu, Germania și Polonia) apelează la minele poluante de cărbune. E o greșeală sau e normal în această perioadă? Nu era poate mai bine să se mizeze pe energia nucleară?
Ar trebui să vedem întâi care sunt alternativele. Una ar fi reluarea importurilor de gaz din Rusia, un stat puternic sancționat în urma declanșării războiului din Ucraina. O alta ar fi reprezentată de inacțiune – cu alte cuvinte, să ne oprim la resursele actuale recurgând la diverse forme de raționalizare a consumului – ceva ce ar fi cu greu acceptat la nivelul populației.
Prin reactivarea unor mine de cărbune și a unora dintre termocentralele bazate pe cărbune, guvernele încearcă, de fapt, să „cumpere timp”, în așa fel încât să pună la punct surse și furnizori alternativi de energie.
Energia nucleară se află în ultima vreme în centrul interesului public, iar nivelul de acceptare a crescut în rândul populației. Din nefericire, nu toate țările dispun de această tehnologie, iar cele care dispun o folosesc deja – România este, de altfel, printre ele -, însă nuclearul nu este suficient de dezvoltat în toate țările pentru ca să acopere total cererea de electricitate.
Energia nucleară, cheia spre decarbonizare
Franța, țara dvs., se bazează pe energia nucleară și pare mai puțin expusă crizei energetice decât Germania sau alte țări care sunt mai dependente de gazul rusesc. Ce carte ar trebui să joace Franța și România, e o idee bună să mizeze și de acum în cea mai mare proporție pe energie nucleară?
Energia nucleară deține o parte importantă din producția de electricitate a Franței – aproximativ 70% -, însă nuclearul nu este ieftin. El necesită folosirea de înaltă tehnologie și are nevoie de o capacitate de finanțare mare din partea utilizatorului, ceea ce face ca, în acest moment, dezvoltarea domeniului energiei nucleare să aibă loc doar în țările industrializate. Siguranța în exploatare este, desigur, de o importanță capitală, centralele nucleare trebuind să treacă prin revizii programate, uneori chiar pe perioade mai lungi.
Însă strategia câștigătoare pare a fi accesul la un mix diversificat de tehnologii de generare a energiei.
În România există un potențial major, și care ar trebui exploatat, în ceea ce privește producția de energie din surse regenerabile – hidro, eoliană, fotovoltaică.
S-a vorbit foarte mult despre faptul că viitorul industriei auto înseamnă vehicule electrice și pe bază de hidrogen, dar există studii care arată că bateriile mașinilor electrice poluează enorm și, atunci, sunt fabricate, dar mai ales după ce expiră.
De asemenea, s-a arătat și că hidrogenul, considerat un combustibil al viitorului, este obținut de regulă prin arderi poluante, iar utilizarea sa ar putea fi cu 20% mai nocivă pentru climă, decât utilizarea gazului natural, potrivit The Trace. Ce ar fi de făcut în acest context?
Nu este un secret pentru nimeni că tranziția energetică va necesita investitiții masive, dar acest aspect nu o face mai puțin necesară decât este în mod obiectiv. Activitatea de cercetare-dezvoltare va juca un rol-cheie în această tranziție și trebuie să livreze soluțiile cele mai potrivite pentru ca acest proces să poată evolua.
Vedem deja progresele uimitoare care s-au făcut în materie de eficiență și longevitate, vedem noi tehnologii care sunt testate. Aceste eforturi trebuie să continue.
Cred că, după vara anului trecut, este mult mai clar pentru toată lumea că nu mai putem trăi în modul în care suntem obișnuiți s-o facem fără să schimbăm ceva.
Ca o concluzie, ar trebui să privim cu mai mult optimism tranziția energetică, și să fim pregătiți să facem mai multe eforturi la nivel individual ca să ne reducem consumul și amprenta. Este evident că nu se va putea de azi pe mâine, însă tranziția energetică trebuie făcută. În definitiv, omenirea a rezolvat situații mult mai complicate de-a lungul istoriei, așa că avem toate șansele să realizăm și tranziția energetică.
Revenind la banca pe care o conduceți în România, ce proiecte importante are BRD în perioadă următoare și în ce măsură ați avea planuri de achiziții noi pe piața bancară din România?
La nivelul BRD, am început să punem în aplicare un plan strategic denumit „Horizons 2025”, care abordează viitorul băncii din trei perspective: satisfacția clientului și digitalizare, tranziția către sustenabilitate și eficiența liniilor de business. Ea se traduce prin consolidarea relației cu clienții, oferind mai multă personalizare pentru produse și servicii și un parcurs omnicanal. Până în 2025, dorim să ne întărim poziția pe piață, să devenim lideri în tranziția energetică spre sustenabilitate și să oferim mai mult sprijin economiei și societății românești.
În acest moment sunt peste 30 de bănci active în România și este destul de greu să menții un nivel de rentabilitate acceptabil la nivelul băncilor mai mici, cu excepția, poate, a unor jucători de nișă. Prin urmare, mă aștept ca tendința de consolidare să continue în anii următori. În același timp, încă există un potențial semnificativ de creștere organică în România.
În ceea ce ne privește, avem toate elementele care să ne permită să ne dezvoltăm fără să avem nevoie de vreo achiziție. Avem susținerea și know-how-ul acționarului majoritar, avem fondul de comerț și dimensiunea critică, avem o echipă hotărâtă și puternică. Dar studiem întotdeauna dosarele care apar pe piață și, în cazul în care va avea sens pentru noi, nu vom spune nu unei oportunități deosebite.
Dacă ar fi să enumerați trei motive de pesimism și trei motive de optimism, având în vedere contextul socio-economic și geopolitic în care trăim, care ar fi acestea?
Motivele de pesimism nu sunt legate neaparat de România, ci de contextul geopolitic general.
Actualul război din vecinătatea României este principalul motiv de pesimism, împreună cu faptul că momentan nu vedem un orizont de timp în care conflictul s-ar putea rezolva. Al treilea motiv privește o eventuală continuare a pandemiei în China. Altele derivă din primul și sunt, de fapt, consecințe ale lui, care privesc situația economică și evoluția acesteia.
În privința motivelor de optimism, aș nota PNRR, cu speranta ca se vor găsi soluții în privința capacității de implementare. Adaug aici oportunitățile create de tranziția energetică, dar și reziliența dovedită a României în situații dificile, care ar fi chiar cel mai important motiv de optimism.
Cum vedeți România peste 10 ani? Va recupera din decalajul față de Vest sau se va adânci prăpastia?
România, o ţară cu resurse importante, cu o structură instituţională de inspiraţie europeană şi oameni instruiţi, are atuuri reale pentru a se dezvolta prin forţe proprii, într-un cadru general definit de politicile şi strategiile europene.
Modelul unui atelier de producţie bazat pe costul redus al mâinii de lucru nu mai este de actualitate într-o Europă care avansează spre o economie bazată pe inovare, pe energie alternativă şi ecologică şi, în general, pe un model de creştere care încorporează multă valoare adăugată rezultată din cercetare.
Problema recuperării decalajelor față de Europa de Vest a fost mereu de actualitate în România, pornind chiar de la Unirea „mică”, cea din 1859. Viitorul de la capătul următorilor cinci sau zece ani depinde însă de poziţionarea pe care o adoptă România faţă de anumite teme şi obiective. Doreşte România mai multă integrare europeană? Vrea să continue ciclul de dezvoltare pe care l-a început odată cu aderarea la UE? Dacă da, în acest caz, probabil România va arăta în 2033 ca o ţară pe cale să acopere decalajele care o separă de ţările din vestul Europei.
Vom vedea o ţară care îşi va fi pus la punct problemele de infrastructură construind mai multe autostrăzi şi dezvoltându-şi sistemul de comunicaţii, o ţară cu servicii publice de calitate – cu ajutorul unei administraţii de stat digitalizate, cu sisteme de învăţământ şi sănătate mai bune, pe scurt: o ţară din care cetăţenii nu vor mai dori să plece.
O reformă profundă a sistemului de educaţie şi atingerea unui grad mai mare de adecvare între produsele sale şi nevoile mediului economic le va permite unor largi categorii de absolvenţi să-şi găsească slujbe şi să rămână în România, mai degrabă decât să contribuie la bunăstarea altor ţări. Profitând de bazele pe care le au deja, studenţii români vor fi recunoscuţi pentru capacitatea lor inovatoare, iar în ţară se vor deschide centre europene de cercetare tehnologică.
O Românie modernizată va avea sigur mai multe investiţii în producţie – mai mulţi producători de automobile, de exemplu, şi potenţialul de a deveni unul dintre cele mai importante huburi europene din industria auto, chiar pe drumul care leagă Europa de economiile emergente din Est.
Vom vedea o ţară în care migraţia internă va avea loc mai uşor decât acum, datorită infrastructurii de transport – autostrăzi şi căi ferate de viteză – care va lega, de pildă, Moldova de Ardeal şi sudul ţării de vestul ei.
Datorită acestor evoluţii, investiţiile străine nu se vor mai opri în Transilvania, mutându-se dinspre vestul ţării spre estul ei şi contribuind astfel la creşterea mult-aşteptată a nivelului de trai din această zonă.
Şi dacă vorbim despre estul ţării, în funcţie de atenţia care va fi acordată relaţiilor cu Republica Moldova, vom vedea o integrare profundă a economiilor celor două ţări, care ar putea face amândouă parte, la un moment dat, dintr-o Uniune Europeană lărgită.
Dacă România va face alegerile corecte, atunci, cu siguranță, chiar dacă nu în 10 ani, ci poate în 15 sau 20, țara va fi recuperat bună parte din aceste decalaje.
Cine e François Bloch
Absolvent al Ecole Nationale de la Statistique et de l’Administration Economique din Paris, François Bloch și-a desfășurat întreaga carieră în cadrul Grupului Société Générale, deținând funcții de top management în centrala Société Générale de la Paris, în Germania, SUA, Rusia și România.
