Aflată la cea de-a doua ediție în cadrul Romanian Creative Week (RCW), platforma critică de artă Manifest of Now, care în 2022 a adus în Piața Unirii din Iași o lucrare-inedită realizată din 16 baraje anti-tanc similare cu cele folosite de militarii ucraineni, propune, anul acesta, o altă temă de actualitate, cu impact major asupra societății.

A Walk in the Park (O Plimbare în Parc), lucrarea realizată de artistul vizual și scenograful Cristian Rusu, lector dr. la Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, pune lupa pe ruinele vieții cotidiene, provocate inclusiv de evenimente teribile precum cutremure și războaie.

„Instalația A Walk in the Park duce ironic și critic mesajul de la clișeul lingvistic, adică un lucru care se face, de regulă, foarte relaxat, la experiența spațială a contactului real și problematic cu ceva ce nu vedem chiar zilnic:

ruinele din cotidianul nostru, iar, mai nou, ruinele cauzate de războaie sau cutremure”, explică Cristian Rusu.

Instalația, care va fi expusă în Piața Unirii din Iași pe toată perioada desfășurării Romanian Creative Week, 19 – 28 mai, va fi o experiență interactivă pentru public, având o dublă intenție: reflectarea asupra imaginarului în spațiul public, precum și asupra ideii de detensionare a acestuia, prin găzduirea de instalații de artă contemporană.

„Labirintul propus este, pe de-o parte, unul fizic, dar el este și în mintea noastră. Noi îl creăm și tot noi îl demontăm. Asta doar dacă vom ști să recompunem ceva nou din ruinele printre care ne plimbăm”, mai arată autorul lucrării. 

Nikita Kadan, din Kiev, primul artist invitat

Manifest of Now, proiect cuprins în cadrul secțiunii Arts & Crafts a Romanian Creative Week, este curatoriat de Marlene Herberth, parte a studioului KraftMade, centrat pe tehnici provenite din patrimoniu pentru a oferi soluții și strategii regenerabile, și de Elena Viziteu Ionescu, arhitect și membru fondator al Via Architecture.

La ediția din 2022 a RCW, în cadrul căreia a fost lansată platforma critică de artă în spațiul public Manifest of Now, Iașul a găzduit lucrarea The Movable Circle (Cercul Mişcător), aparținând artistului Nikita Kadan, din Kiev. Lucrarea, cu un puternic mesaj public, atrăgea atenția asupra agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și invita la reflecție asupra pericolului aflat în apropiere.  

Citește și: Vama, concert la Romanian Creative Week, la Iași. New Music Oasis: o săptămână de show-uri, tabără de creație muzicală și Vocea României Live

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti.

Partenerii FEPIC în organizarea secțiunii Arts & Crafts sunt: Primăria Municipiului Iași, Palas, Ministerul Culturii, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Iași, și Ordinul Arhitecților din România, filiala Iași.

Puteți urmări Romanian Creative Week și pe Facebook și Instagram.


SunMedia.ro este partener media al Romanian Creative Week

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău