Russkiy mir a pierit „pre limba ei” moldovenească

Pe 22 martie 2023, Președinta Maia Sandu a promulgat legea prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Republica Moldova.

Hegemonul regiunii, adică Rusia în toate formele îmbrăcate din vremea imperiului până astăzi, a susținut mereu că Moldova dintre Prut și Nistru nu ar avea legătură cu cea dintre Carpați și Prut (deci, nici cu România) și că ar fi parte a Russkiy mir. De aceea, a fost promovată ideea unei limbi moldovenești, diferită de cea română.

Pentru că orice limbă are nevoie de un dicționar, statul moldovenesc l-a pus pe Academicianul Vasile Stati să compună unul, apărut în două ediții (în 2003 și 2011). Am avut răbdarea să parcurg acel dicționar moldovenesc-românesc, în ambele ediții. Și am râs, și m-am îngrozit, și iar am râs.

Omul dovedește o imaginație debordantă, compunând o limbă „moldovenească” după cum l-a tăiat capul.

Că a luat de-a valma arhaisme, regionalisme și sensuri figurate din literatura veche și le-a fixat ca fiind cuvinte autentic moldovenești, pe care și românii din România le-ar fi împrumutat din cauza sărăciei limbii române, ar putea fi acceptat.

Dar Stati a preluat și un soi de neologisme despre care spune că ar fi moldovenisme, ajungând ca „dracul” din română să aibă corespondent moldovenesc „michimaosul”. Dracu’ să-l mai înțeleagă și Disney să-l ierte!

Impresionat de dinamica limbă „statică”, în ediția din august 2013 a revistei Timpul, i-am adresat lui Stati o scrisoare deschisă, compusă în ambele „limbi”, moldovenească și română, pentru a putea face mesajul inteligibil pe ambele maluri ale Prutului imaginar ce l-a smuls pe acest filolog de realitatea lingvistică evidentă dintre Prut și Nistru. Vă prezint scrisoarea și mai vorbim după.  

„Domnule Stati,

Ne spuneţi că la originea elaborării Dicţionarului moldovenesc-român ar fi stat reacţia lui Adrian Năstase care, la o reuniune de la Trieste (din noiembrie 2001) «a rămas crăcănat când a citit pe una dintre cabinele translatorilor „limba moldovenească” şi a zis că „până când la Chişinău se va face un dicţionar româno-moldovenesc eu continui să cred că limba pe care o vorbeşte reprezentantul Republicii Moldova este limba română»^[1]. Drept urmare, aţi pornit la treabă.

Dar, pentru a nu vă provoca neînţelegeri, voi încerca să vă scriu în moldoveneasca pe care ne-o propuneţi. Vreau să grăim ca de la iobag la bogdan. Înţelegem că dicţionarul pe care l-aţi compus a fost întru descrăcănarea fostului Premier al României.

Şi, îmi permit să susţin că a fost spre crăcănarea celor care au avut curiozitatea şi răbdarea să-l parcurgă spre a vedea cum este această ciudăţenie pe care o numiţi «limba moldovenească».

În cele ce urmează, vă voi povesti ce s-a mai întâmplat cu autorul moral al dicţionarului de când nu v-aţi mai ocupat de el. Aşa, din motiv de resuvenire.

A fost o vreme în care lui Adrian Năstase îi plăceau foarte mult bucureştenii tăvăliţi bine în baliga-oaiei şi prăjiturile de ouă pe care le asorta cu bombe aranjate pe sărvietă. Umbla numai în buclucuri bine croite şi pline de duhuri, combinaţia preferată fiind chelea cucoanei cu bulanul precum şi jandariul cu jandarschi.

Cu toate că reforma promisă a mers în ritm de drac, lumea nu l-a urât prea tare, pentru că era pramatios. Numai că era săţos, cerea mereu chept pentru orice şi se spune că soţia sa s-ar fi lăudat că avea normă zilnică pentru aşa ceva. Şi i se dusese şi vestea de bursuc.

Cu toate că în planurile sale era acela de a rîdica, de a ajunge chiar mădular migdalat, el a fost iute înşurubat ca mitarnic. A susţinut tot timpul că e pur ca o ceapă în floare, că e victima «justiţiei sanchii» şi a jelit să fie jelit.

Citește și: România și Republica Moldova. De la podul de flori la tăceri pline de îngrijorare

Ciudit şi chiar sastisit, a ajuns să-şi caute scăparea în blidar, numai că un om cu bureţi s-a băgat şi l-a scăpat de poştă. S-a temut că va fi coleg de celulă cu ghiauri, cu cei ce se ocupau de prihvatizat, oameni la care nu ţineau poştaniile, că va sta la lumina gaiţei sau a poponeţului şi că va dormi cu chilarii. Dar nu a fost aşa. Chiar dacă, la început, emoţia înşurubării i-a creat mici probleme, de la inimă sau fofaină la încuietură, acolo nu a trăit chiar ca în ghiveci sau ca în poeniţă.

Totuşi, a vrut să arate că, cu toate că vestea înşurubării i-a venit poponeţ, el a rămas poponeţ. Noroc că a avut voie să se împreuneze cu tot felul de oameni, pentru că altfel înlăba mai multă înşurubare. A beneficiat de mobilier bine puţuit şi de prescură, aşa că nu a suferit vreo vătămare. Cât a stat acolo, a puchit la mai grabnica sa liberare şi pur şi prost a reuşit.

Când a ieşit la lumină, a fost aplaudat de întunericul de la congresul partidului. Totuşi, a rămas în afara jocului, locul său de candidat fiind luat de Guriţa-cucului, care mai mult doarme când nu e săţios. Iar or să se plângă ăştia că i-a învins flacăra chimică.

Pe Popşoeş nu-l mişti nici dacă i-ai pune la dispoziţie o chilăriţă care să-i dea tot timpul suc de poponeţ alb. Numai o ciudeasă îi mai poate salva. A michimaosului treabă şi politica asta! Acum te rîdică toţi, acum te fugăresc ca pe brusturii galbeni de pe coama morii.

Sper să povestiţi toate acestea şi celor din ţara mahalagiţă care v-au comandat dicţionarul. Sunt curios dacă vor înţelege ceva şi ce putere de convingere poate să aibă un ditamai mădularul cum sunteţi dumneavoastră. Oricum, la noi, mă aştept să râdă ţara poponeaţă!

Adică:

Domnule Stati,

Ne spuneţi că la originea elaborării Dicţionarului moldovenesc-român ar fi stat reacţia lui Adrian Năstase care, la o reuniune de la Trieste (din noiembrie 2001) «a rămas crăcănat când a citit pe una dintre cabinele translatorilor «limba moldovenească» şi a zis că «până când la Chişinău se va face un dicţionar româno-moldovenesc eu continui să cred că limba pe care o vorbeşte reprezentantul Republicii Moldova este limba română»^[2]. Drept urmare, aţi pornit la treabă.

Dar, pentru a nu vă provoca neînţelegeri, voi încerca să vă scriu în moldoveneasca pe care ne-o propuneţi. Vreau să grăim ca de la român la moldovean. Înţelegem că dicţionarul pe care l-aţi compus a fost întru descrăcănarea fostului Premier al României.

Şi, îmi permit să susţin că a fost spre crăcănarea celor care au avut curiozitatea şi răbdarea să-l parcurgă spre a vedea cum este această ciudăţenie pe care o numiţi «limba moldovenească».

În cele ce urmează, vă voi povesti ce s-a mai întâmplat cu autorul moral al dicţionarului de când nu v-aţi mai ocupat de el. Aşa, din motiv de reamintire.

A fost o vreme în care lui Adrian Năstase îi plăceau foarte mult ardeii graşi tăvăliţi bine în ulei şi jumările pe care le asorta cu bobiţe de struguri aranjate pe farfurioară. Umbla numai în haine bine croite şi pline de parfumuri, combinaţia preferată fiind rozul cu galbenul închis precum şi albastrul închis cu verzui.

Cu toate că reforma promisă a mers în ritm de melc, lumea nu l-a urât prea tare, pentru că era glumeţ. Numai că era lacom, cerea mereu dar pentru orice şi se spune că soţia sa s-ar fi lăudat că avea normă zilnică pentru aşa ceva. Şi i se dusese şi vestea de mizantrop.

Cu toate că a urmărit să avanseze, să ajungă chiar membru al Academiei plin de medalii, el a fost întemniţat pentru luare de mită. A susţinut tot timpul că e pur ca un ghiocel în vază, că e victima «justiţiei portocalii» şi a dorit să fie cruţat. Neliniştit şi chiar uimit, a ajuns să-şi caute scăparea în dulapul din birou, numai că un om cu pistrui s-a băgat şi l-a scăpat de glonţ.

Citește și: Republica Moldova pe înțelesul românașilor din România, care descoperă abia acum efectele criminale ale dominației sovietice peste Prut

S-a temut că va fi coleg de celulă cu ţigani, cu cei ce se ocupau de ciordit, oameni la care nu ţineau anecdotele, că va sta la lumina lămpii cu gaz sau a opaiţului şi că va dormi cu şobolanii. Dar nu a fost aşa. Chiar dacă, la început, emoţia întemniţării i-a creat mici probleme, de la diaree la constipaţie, acolo nu a trăit chiar ca în pivniţă sau ca în coteţ.

Totuşi, a vrut să arate că, cu toate că vestea întemniţării i-a venit din senin, el a rămas în picioare. Noroc că a avut voie să aibă întrevederi cu tot felul de oameni, pentru că altfel înhăţa mai multă temniţă. A beneficiat de mobilier bine rindeluit şi de covoraş, aşa că nu a suferit vreo vătămare. Cât a stat acolo, a lucrat cu migală la mai grabnica sa liberare şi pur şi simplu a reuşit.

Când a ieşit la lumină, a fost aplaudat de marea mulţime de la congresul partidului. Totuşi, a rămas în afara jocului, locul său de candidat fiind luat de Crin, care mai mult doarme când nu e plictisitor. Iar or să se plângă ăştia că i-a învins flacăra violetă.

Pe Crin nu-l mişti nici dacă i-ai pune la dispoziţie o chelneriţă care să-i dea tot timpul suc de cătină albă. Numai o minune îi mai poate salva. A dracului treabă şi politica asta! Acum te dezmiardă toţi, acum te fugăresc ca pe cioroii de pe coama morii.

Sper să povestiţi toate acestea şi celor din ţara vecină care v-au comandat dicţionarul. Sunt curios dacă vor înţelege ceva şi ce putere de convingere poate să aibă un ditamai membru al Academiei cum sunteţi dumneavoastră. Oricum, la noi, mă aştept să râdă ţara întreagă».

Asta i-am scris lui Stati în 2013.

Un profesor din Chișinău mi-a povestit că s-a întâlnit cu Stati și l-a întrebat: „De ce ai făcut porcăria asta cu dicționarul, Vasile?” „Ce să fac, Victore, dacă ăștia plătesc bine?! Și așa, crezi c-o să-l ia cineva în seamă?”

Cred că lui Stati banii i s-au terminat cu mult înainte ca limba moldovenească pe care voia s-o legitimeze academic, la sugestia lui Adrian Năstase, să-și dea duhul. Românii dintre Prut și Nistru au vorbit românește fără să aibă nevoie de dicționarul lui și asta vor face și în UE; iar rușii și cozile lor de topor de la Chișinău, după efortul secular de a impune limba moldovenească, vor rămâne doar cu un „mădular migdalat” ca Stati.

[1] Vasile Stati, Dicţionar moldovenesc-românesc, Tipografia centrală, Chişinău, 2003, p. 14.

[2] Vasile Stati, Dicţionar moldovenesc-românesc, Tipografia centrală, Chişinău, 2003, p. 14.