Irelevanța axiologică a diversității sexuale

Irelevanța axiologică a diversității sexuale este evidentă, întrucât diversitatea în general este un dat, nu o valoare (legiferabilă).

Noțiunea de „diversitate”, noțiune care acoperă azi o largă sferă socială și publică (etnică, culturală, lingvistică, sexuală etc) și pe care absolut nimeni cu aderență la realitate nu o contestă, nu poate totuși rămâne neclarificată onest într-o dezbatere legislativă și, desigur, din respect față de logică, nici nu poate fi introdusă într-un text de lege, întrucât legea consfințește lucruri care devin obligatorii, ceea ce în cazul „diversității” este nu doar inadecvat, ci și ridicol-absurd.

Dincolo de faptul că „diversitatea” – în toate atributele ei – NU este o valoare în sine și nu se dobândește prin alegeri și eforturi personale, fiind compusă din date structurale ale persoanei, dincolo de faptul că nicio lege nu poate statuta și impune „valori” sau alte repere consfințite deja în textul Constituției, ea, diversitatea, NU poate deveni obiect de promovare sau propagandă.

Cum și de ce să promovezi ceva ce nu poate fi preluat sau multiplicat altfel decât organic, natural?

Putem promova oare ritmurile anotimpurilor, culorile toamnei, diurnul și nocturnul, limbile pământului, aromele câmpului? Le putem face propagandă?

Cu atât mai mult cu cât diversitatea se referă inclusiv la viața sexuală/ intimă a unei persoane, care, în contextul includerii noțiunii de diversitate într-o lege a învățământului, ar deveni un jenant și nefiresc subiect de discuție între cei ce ar trebui să aplice legea (profesorii) și cei ce ar trebui să își declare această intimă orientare ca într-un aberant simulacru de „spovedanie” (elevii).

Cultele reprezintă cea mai consistentă parte a realei „societăți civile” compuse din foarte multe milioane de oameni care aderă liber la valori religioase și culturale validate de-a lungul istoriei omenirii, nu în timpul unui curs rapid de activism politico-ideologic.

Religia, materie formatoare moral și cultural, nu sursă de ideologie religioasă

Conform Constituției, cultele au inclusiv un recunoscut rol moral în educația publică, fiind partenere ale statului român NEUTRU religios, nu subalterne manipulabile ale acestuia.

Din această înaltă rațiune, cultele religioase au dreptul constituțional să propună și să argumenteze amendamente la legile educației, datoria și intenția lor fiind în cazul de față  observarea și denunțarea încălcării libertății elevilor și profesorilor de a nu fi supuși unor intruziuni de natură ideologică sau unor excese legislative dictate de ideologie, așa cum este ideologia neomarxistă, cea care promovează perfid în spațiul public idei și practici contrare firescului:

• sexualizarea minții copiilor (educație explicit sexuală de la vârste fragede; în multe țări din Occident chiar și în grădinițe);
• denaturarea noțiunii de familie naturală (mamă, tată, copii) sau a derivatelor accidentale ale acesteia (familie monoparentală, familie rezultată din adopție, familie formată din bunici și nepoți sau frați rămași singuri);
• abuzarea instituției căsătoriei prin forțarea deschiderii ei către cupluri de același sex, sfidându-se astfel frontal rațiunile existenței acestei venerabile instituții;
• denigrarea programatică a creștinismului și a relației dintre cultele religioase și școală, sugerându-se viclean că acestea livrează o așa-zisă îndoctrinare sau „ideologie religioasă”. Dacă aceasta apare punctual, ea trebuie desigur denunțată.

Religia predată în conținuturile ei morale, istorice și culturale unor tineri care au dreptul la o formare intelectuală completă, NU este niciodată o „ideologie”, ci o materie în sine valoroasă care a existat și există în toate țările civilizate. Pentru că civilizația și civilitatea au legătură cu spiritualitatea.

Citește și: Puristul pravoslavnic și ura „creștină”

BOR și cultele religioase din România NU se situează așadar împotriva diversității omniprezente în realitate, ci doar critic față de transformarea punctuală a conținutului diversității sexuale în obiect de promovare și propagandă în spațiul școlii, care trebuie să rămână prin excelență unul liber și ocrotit de orice formă de ideologizare, inclusiv de orientare a înclinației intime a tinerilor prin influențare subversivă și prin validare a unor concepte sau constructe  (precum cel de „gen”) de către instituția școlară însăși.

A fi devenit un om educat înseamnă inclusiv a fi avut șansa să te ferești la timp de trucarea realității, de malformarea ei ideologică prin propaganda de absolut orice tip, inclusiv religios, formându-ți astfel sănătosul spirit critic și discernământul capabil să opereze cu claritate morală și axiologică de-a lungul întregii tale vieți.