Mihaela Cuțui este medic stomatolog în Timișoara din 1998. Sunt ani de când încearcă să determine o schimbare în sistemul medicinei stomatologice, cotropite de un grup care ia decizii peste capul profesioniștilor.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) este acaparat de o conducere care dispune fără transparență de profesie, ne spune interlocutoarea. Și aduce dovezi.
„Am ajuns o oaie neagră”, mi-a mărturisit doamna doctor.
Solidaritatea de breaslă este timidă, fiindcă aceleași persoane se află la butoane atât la CMSR, cât și în organismele care decid carierele universitare în domeniu. Oamenii se tem.
În Timișoara, au apărut în 2019 și recent afișe lipite pe stâlpi cu titlul „#Stop Corupției din Stomatologie în UMF Timișoara.#Șpăgarii în euro”, care denunță corupția din sistemul universitar, cu tarife înscrise în dreptul unor profesori: BC 2.500 euro, SC 1.300 euro, NM 1.300 euro, PM 300 euro, TA 150 euro.
Citește articolul integral pe PRESShub.