Disprețul suveran este construția verbală care ar descrie cel mai bine atitudinea actualilor guvernanți (Președintele României, cei care populează Executivul și Parlamentul) și a actualilor magistrați (judecători și procurori) față de publicul național, în fiecare moment și pe fiecare subiect de interes public.
Adică, atâta vreme cât publicul național, căruia Constituția îi zice „poporul român”, este deținătorul exclusiv al suveranității în statul România, disprețul evident și indubitabil cu care cei prin care își exercită acest public național suveranitatea (cei din „organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte”) tratează acest popor român este neapărat un dispreț suveran.
Dispreț care este mai mult decât transparent și atunci când vine vorba despre actele și gesturile Președintelui României (atât afirmative, cum ar fi numirea în funcții a unor inadecvați, cât și pasive, cum ar fi omisiunea de a acționa pentru îndepărtarea inadecvaților din înalte demnități publice), și atunci când vine vorba despre numirile practicate de Executiv și/sau de Legislativ, dar mai ales atunci când se impun legi strâmbe sau se faultează valorile democratice autentice și universale.
Ca să nu mai zicem nimic despre autoritatea judecătorească, care nu dă socoteală nimănui pentru disprețul cu care interpretează și aplică legea.
Tot dispreț suveran este și atitudinea manifestată prin refuzul guvernanților de a comunica cu publicul național pe marile subiecte de interes vital pentru România, cum ar fi cele legate de război, de pandemie, de marile crize economico-financiare (cu deosebire cele energetice sau de infrastructură).
Ceea ce este mai mult decât înțelesul de dicționar al sintagmei „dispreț suveran”, adică un dispreț pentru care cel care îl manifestă nu dă seamă nimănui. Pentru că nu ar fi nimeni deasupra sa, ca să îi ceară socoteală de ce își etalează el un asemenea dispreț.
Până la un moment dat, situația de felul ăsta, în care guvernații executivi, legislativi și magistrați își manifestă un dispreț suveran față de publicul guvernat și supus judecății lor ține de afacerile interne ale unui stat cum este România.
Nimeni nu poate veni din afară și să le impună guvernanților și magistraților respectul și considerația pentru poporul român, respect și considerație care să înlocuiască actualul lor dispreț suveran.
Așa cum nimeni din afara națiunii române nu poate contesta legitimitatea actualelor organe reprezentative ale poporului român de a fi cele prin care acest popor își exercită suveranitatea.
Citește și: Guvernarea din umbră. Cum ar trebui gândită ca să aibă putere?
Și desigur că nimeni din afara României nu poate impune vreo schimbare de atitudine în interiorul țării noastre, nici atunci când vine vorba despre atitudinea de obediență și slugărnicie a publicului național, deținătorul de drept constituțional al suveranității, față de guvernanții și magistrații săi, dar nici atunci când vine vorba despre atitudinea de dispreț suveran a acelor guvernanți față de poporul guvernat și supus judecății lor.
Tot ce poate face străinătatea, mai ales cea din cluburile occidentale euro-atlantice, NATO și UE, este să constate acest dispreț, să se mire și eventual să se îngrijoreze.
Hari Bucur-Marcu este expert internațional în materia politicilor de apărare națională.
