Invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar eronat este compromițătoare intelectual, teologic și moral.

Calendarul nu este o emisie a Revelației dumnezeiești, ci exclusiv expresia unor necesare calcule astronomice omenești. Ca urmare, orice calendar trebuie ajustat în timp.

Reținerea și zbaterea unora care sacralizează calendarul, confundându-l cu un adevăr de credință, oameni care arată aparent compătimitor cu degetul (gest reprobabil mereu) spre faptul că doar ortodocșii primesc Sfânta Lumină, invocând în mod inept ideea că, dacă am sărbători Paștele corect din punct de vedere calendaristic, Sfânta Lumină nu s-ar mai aprinde, ca și cum minunea lui Dumnezeu e condiționată de calendar și nu de credință, ca și cum dacă îți aduci ceasul rămas în urmă la ora exactă comiți un sacrilegiu, trădează inclusiv o perfidă gelozie și jenantă zgârcenie confesională:

DACĂ AM SĂRBĂTORI PAȘTILE ÎMPREUNĂ, TOȚI CREȘTINII DIN LUME, AR TREBUI SĂ ÎMPĂRȚIM SFÂNTA LUMINĂ CU ALȚII ȘI AM PIERDE DIN PRESTIGIUL SINGULARITĂȚII CU CARE NE PLACE SĂ FACEM PARADĂ.

Nu în acest tip de creștinism s-ar putea recunoaște Hristos, Cel care ne-a dat în Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri cea mai înaltă poruncă:

„Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteti ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.”


Vasile Bănescu este consilier patriarhal și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău