De ceva vreme, un subiect se menține în topul știrilor: Uniunea Europeană a decis că unele insecte ar putea fi introduse în alimentație. Reacțiile euroscepticilor au fost diverse, de la „au înnebunit cei de la Bruxelles” la „vai, săracii greierași!”, de parcă o și vedeam pe Ursula von der Leyen turnându-le pe gât câte un hârdău de insecte. În fine!
Dar despre ce insecte este vorba? Despre Alphitobius diaperinus, Locusta migratoria, Tenebrio molitor și Acheta domesticus. Să vedem ce hram poartă fiecare și în ce formă se găsește în țara noastră.
Alphitobius diaperinus, alintată în popor cu apelativul gândacul de bălegar, este o insectă închisă la culoare și cu cearcăne, apărută inițial în galerii, dar care s-a acomodat foarte bine cu tot felul de spații.
Nu e vorba de galeriile subterane, ci de cele de pe stadioane. Această insectă este foarte bine adaptată la condițiile de viață, întrucât se hrănește din ceea ce toate vietățile aruncă. Pentru ilustrare, dacă ar fi fost om politic, această insectă ar fi purtat denumirea Populistus scatofagicus.
Citește și: Programul „România manelizată”. Nimic grav
Atunci când simte că rezervele de bălegar autohton nu sunt suficente, Alphitobius diaperinus trece granița și stârnește rahatul acolo sub stindardul unei așa-zise mișcări simioniste, motiv pentru care a și fost declarată insecta semiornis nongrata.
În elanul său scatofagic, acest gândac atacă bălegarul din partea cea mai de jos, unde ia contactul cu pământul, să-i zicem partea suveranistă a lui, și apoi, profitând de conjuncturi favorabile precum pandemiile și războaiele, urcă până la moț.
De la o vreme, avântul său scotafagic a cam fost retezat pentru că a fost surprins amestecând bălegarul autohton cu unul străin. Or, este inadmisibil să alterezi balega strămoșească cu cea alogenă, care mai are și alte două defecte: a mai fost mâncată o dată și, lucru grav!, mai e și de urs.
Al doilea locatar al insectarului este cunoscut ca viermele de făină, dar acasă mamă-sa îl strigă Tenebrio molitor. Iubitor de athanor, am completa noi. Cum, care athanor!?
Athanorul labios, plasat în „țara de jos”, în tenebrele căruia își depune larvele, motiv pentru care în popor i se mai spune Tenebrio molitor athanor larvicus. Față de semenul său Alphitobius diaperinus semiornis, Tenebrio molitor athanor larvicus se crede a fi pe o treaptă superioară, pentru că se hrănește cu pulberea aurie ca făina.
Normal, una-i hrana din măcinat, alta e din defecat! Dar și pulberea aurie în care trăiește a mai fost mâncată o dată, pe când era verzui-cafenie.
A treia insectă este Locusta migratoria, numită așa pentru că migrează de la o alianță la alta, după cum o suflă vântul de la Est. Bâzâie puternic în piețe, unde simte arome de nespălare pe trup și de spălare pe creier, în toate registrele, de la șușotit la răgit, motiv pentru care i se mai spune Locusta migratoria șușoticus decibelia.
Citește și: Trei mari minciuni despre folosirea insectelor în alimente, în UE
Pentru că s-a certat de la resursele băligoase cu Alphitobius diaperinus semiornis, și-a schimbat regimul scatofagic, trecând de la varianta solidă la salvatoarea variantă sos. La pulberea aurie din care se înfruptase cândva nu mai are acces, pentru că Tenebrio molitor athanor larvicus, în misoginismul său, i-a blocat calea ce i-ar fi permis aducerea sosului în stadiu de rântaș.
Drept urmare, Locusta migratoria șușoticus decibelia împroașcă prin piețe sosul său toxic ca noviciokul, bâzâind mimetic ca ruda sa apropiată și supraordonată, Locusta invadatoria sovietica, ce produce mari daune acum prin Ucraina.
A patra insectă, ce pare benignă datorită caracterului său mai introvertit, este Acheta domesticus, sau greierul domestic, care s-a închis într-o partitură a tribalismului târziu, motiv pentru care în popor i se mai spune Acheta domesticus claustrus tardivus.
E o insectă ce crede că e de ajuns să-ți publici cântecele revolute pentru a dovedi că ai un rost. Va rămâne mereu un greier domestic, pentru că în familia sa este imposibil să apară vreun exemplar domvestic.
Printre toți acești gândaci se plimbă o insectă târâtoare ce se crede înaripată, numită în popor Calinus georgescus apterus ineptus, un soi de trântor ce pozează în albină lucrătoare sau de coropișniță ce se crede fluture. Ea apare în spațiul public rar, bâzâie scurt și apăsat pentru a da impresia de competență și de autoritate.
Se crede un fel de Midas, cel care trasforma orice în aur, însă se dovedește că tot ce atinge se transformă în hrană aurie pentru Alphitobius diaperinus semiornis și prietenii săi de tacâm. Nu orice muscă face miere și acest adevăr se vede foarte bine în cazul acestei aptere inepte.
Miasmele bălegarului auriu a început să atragă din ce în ce mai multe insecte și, parafrazând versurile poetei, „Alți gândaci mărunți și roșii, / Care-și poartă fiecare / Putinismul pe spinare, / Dau năvală, pofticioșii!” Însă toate sunt cutremurate de frica integrării, pe care o înțeleg ca pe un fel de extincție prin devorare sau ca pe o catastrofă alimentară după un atac cu Smecta.
Și cea mai mare frică e aceea de a nu deveni ele însele hrană pentru alți Alphitobius diaperinus semiornis, transformând lanțul trofic într-un cerc vicios. „Din bălegar ieșim și-n bălegar ne-ntoarcem”, le-a spus apocaliptic Calinus georgescus apterus ineptus, și pe ele asta le înspăimântă.
Ce le unește pe aceste vietăți? În primul rând condiția lor de aparținătoare la specia Populistus scatofagicus. La aceasta s-a adăugat faptul că UE a decis că, în pofida prezenței lor indigeste și chiar grețoase, unele dintre ele ar putea fi mâncate.
Deh!, ideologia asta nouă occidentală care ne cere să nu mai combatem dăunătorii, ci să-i integrăm! Numai că pacifismul acesta nu a fost de natură să le bucure pe beneficiare, ci să le sperie. Bine, UE nu forțează pe nimeni, ci doar deschide posibilități, în ea primind drept de cetate de la zâne și unicorni la cele mai grețoase vietăți.
Marea ciorbă a diversității conține tot felul de ciudățenii și nu ne rămânde decât să așteptăm ca bălegarul auriu să se împuțineze până când acești gândaci se vor mânca între ei.
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
