Programul de sprijin pentru antreprenori „Rezidența Antreprenorială inspirată de UniCredit” se extinde la nivel național, cu debutul la Iași, în cadrul Romanian Creative Week, și sub un nou titlu – „Începătorii – Rezidența Antreprenorială UniCredit”.

Lansat în 2020 în cadrul platformei „building.a.community”, proiectul este dezvoltat de Centrul Cultural PLAI (AMBASADA) din Timișoara, realizat cu sprijinul partenerului local Târgul Creatorilor/Acaju și este susținut de UniCredit Bank România.

În linie cu planurile de extindere la nivel național, programul va fi implementat pentru prima dată în Iași cu sprijinul companiei IULIUS, care va fi partener strategic al programului – Rezidența va fi amplasată timp de 2 luni în parcul ansamblului mixt Palas, fără costuri suplimentare pentru chirie și utilitățile aferente.

Programul „Rezidența Antreprenorială UniCredit Bank” se adresează business-urilor din zona industriilor creative și sociale care au o vechime mai mare de un an și pentru care gestionarea unui punct de întâlnire cu publicul larg și comunitatea de clienți înseamnă un sprijin important în dezvoltare. În cadrul acestui program, câștigătorii vor primi un pachet de servicii și beneficii ce poate reprezenta un avantaj competitiv relevant:

  • Un spațiu subvenționat, personalizabil, specific business-ului, timp de 2 luni
  • Buget de 1.000 de euro pentru personalizarea spațiului de întâlnire cu clienții
  • Evaluarea business-ului
  • Consultanță specifică pentru trei arii prioritare rezidentului
  • Eveniment de lansare a Rezidenței
  • Buget de 500 de euro pentru promovare pe perioada Rezidenței

În perioada 3-17 mai 2023, completează formularul  și nu uita să atașezi anexele solicitate: https://romaniancreativeweek.ro/sections/creative-entrepreneurship/rezidenta-antreprenoriala-unicredit-incepatorii/ 

Câștigătorul va fi anunțat în data de 19 mai 2023.

Anca Ungureanu, Director de Comunicare și Identitate UniCredit Bank: „Programul „Rezidența Antreprenorială” face parte din misiunea UniCredit Bank de a sprijini sectorul antreprenorial din România. Proiectul reprezintă o oportunitate pentru antreprenorii din industriile creative să își dezvolte afacerile și să se conecteze cu experți din industrie.

Prin extinderea programului la nivel național, UniCredit Bank demonstrează angajamentul său de a susține comunitățile să crească și să genereze valoare adăugată prin susținerea inovației, a creativității în afaceri și antreprenoriatului creativ.

Ne bucură colaborarea cu partenerul nostru tradițional AMBASADA, dar și cu partenerul local, Târgul Creatorilor/Acaju, și adresăm mulțumiri speciale companiei IULIUS, pentru că împreună putem să contribuim în mod direct la bunăstarea comunităților creative din Iași.

Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS: Compania noastră încurajează spiritul antreprenorial oriunde s-ar manifesta și sub orice formă, pentru că știm că se construiește pe multă muncă, efort și pasiune.

Sprijinirea acestei iniţiative se înscrie în strategia noastră de sustenabilitate şi continuă demersurile iniţiate de IULIUS, prin programul  Go Local, demarat în plină pandemie, prin care susţinem antreprenorii la început de drum să intre în proiectele noastre de retail din Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava.“

Norbert Tako, fondator Centrul Cultural PLAI (AMBASADA): „Suntem bucuroși și recunoscători să continuăm colaborarea cu UniCredit privind Rezidența Antreprenorială și să o dezvoltăm la Iași alături de Târgul Creatorilor/Acaju într-un efort de a sprijini dezvoltarea comunității locale.

Prin extinderea rezidenței la nivel național, ne propunem să oferim oportunități de crestere și finanțare pentru antreprenorii care doresc să înceapă sau să își dezvolte afacerile, prin intermediul unui program de mentorat și coaching, acces la resurse și rețele de contact.”

Andreea Ghiban, owner Acaju: „Târgul Creatorilor este pentru mine mai mult decât un eveniment local care adună artiștii din domeniu, este o manifestare a dorinței pe care am avut-o încă de la deschiderea Acaju-ului, acum aproape 15 ani, și anume aceea de a oferi un spațiu oamenilor creativi în care să se desfășoare și să își dezvolte proiectele.

Din acest motiv, nu luăm taxă de înscriere și organizăm discuții pe teme de interes pentru aceștia, cu speranța că antreprenoriatul creativ se poate dezvolta și poate aduce multe beneficii comunității locale. O dezvoltare la care ne bucurăm să luăm parte.”

Lansarea oficială a programului „Începătorii – Rezidența Antreprenorială UniCredit” va avea loc în cadrul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din România, desfășurat la Iași între 19-28.05.2023.

Citește și: Sute de elevi din Iași vor participa la conferințe pe teme legate de AI, blockchain și joburile viitorului, la Romanian Creative Week

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea.

Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.

Despre compania IULIUS

Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.

Palas Iași reprezintă o investiție de peste 320 milioane de euro, care a impactat major dezvoltarea orașului și întregii regiuni, la nivel economic, turistic și social. Palas Iași înseamnă un pol de business cu şapte clădiri de birouri clasa A, cea mai mare destinație de shopping din nord-estul țării, centru de evenimente cu patru săli premium, hotel de 4 stele, parc de 50.000 mp, carusel, patinoar sezonier și alte facilități de timp liber, precum și cea mai mare parcare subterană din România. Prin mixul inedit și complex de shopping și entertainment, Palas atrage anual peste 20 de milioane de vizitatori.

Despre AMBASADA

Centrul Cultural PLAI (AMBASADA) este cel mai important dezvoltator independent din Timișoara, concentrat pe sprijinirea organizațiilor care generează impact pozitiv în societate și pe crearea de proiecte de regenerare urbană care aduc valoare adăugată prin utilizarea practicilor din domeniile cultural, creativ și social.

Pentru activitatea sa, organizația a fost distinsă cu: 

– Premiul Charlemagne pe România (înmânat de Angela Merkel și Hans-Gert Pottering) (2007)

– Premiul 1 al Galei Societății Civile la categoria “Artă și Cultură” (2009)

– Distins de către Primăria Municipiului Timișoara cu Diploma de Excelență (2014)

– Premiul Administrației Fondului Cultural Național pentru “Antreprenoriat Cultural” (2016)

– Premiul 1 al Galei Societății Civile la categoria “Dezvoltare economică și socială” (2017)

– Acordarea de către Guvernul României a statutului de utilitate publică (2022)

 CCP este producătorul evenimentelor:

– Festivalul PLAI (2006 – )

– JazzTM / JAZZx (2013 – )

– CreativeMornings Timișoara (2016 – )

– Strada Fără Nume (2020 – )

 Fondator: AMBASADA | building.a.community (2015 – )

Co-fondator: FABER – The Capacity Building (2020 – )

Membru în board-ul european TRANS EUROPE HALLES (2021 – )

 Laborator urban pentru:

Creative and Cultural Spaces and Cities – Policy Project al Comisiei Europene (2018 – 2021)

European Urban Regenerators Knowledge Alliance – Erasmus+ (2021 – )

Future DiverCities – Creative Europe (2022 – )

Despre Târgul Creatorilor/Acaju

Acaju este spațiul alternativ din Iași care, de 15 ani, găzduiește evenimente artistice, incubează proiecte inedite și adună, la un loc, comunitatea oamenilor creativi și deschiși la minte. Mai mult, la Acaju găsești o atmosferă caldă, băuturi aromate și gustări vegetariene.

Târgul Creatorilor de la Acaju este evenimentul care oferă creatorilor un cadru aparte pentru a-și promova produsele și a-și expune ideile și evoluția artistică. Prin acest eveniment ne dorim să promovăm un stil de shopping responsabil și să susținem dezvoltarea antreprenoriatului creativ

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC). Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Partenerii FEPIC în organizarea RCW sunt: Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Palas, Ministerul Culturii, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi: teodora.moldovan@dbopeople.ropresa@romaniancreativeweek.ro

 


SunMedia este partener media al Romanian Creative Week

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău