Cehov sau luciditatea

Luciditatea lui Cehov se naşte în anii de ucenicie ai scriitorului: modestia începuturilor sale, de truditor în coloanele revistelor satirice ruse, explică tenacitatea cu care scriitorul a refuzat himerele utopice şi patetismul profetic.

Departe de piscurile utopizante ale intelighenţiei, medicul care alege pseudonimul de Cehonte învaţă să-i privească pe oameni astfel cum sunt: contururile pesonajelor sale nu sunt modelate de ideologia salvaţionistă, iar tezismul moralizator este străin textelor sale.

Nefiind un intelighent, Cehov a putut rămâne fidel, până la capăt, acestui imperativ al lucidităţii. În viaţă, ca şi în moarte, Cehov a detestat grandilocvenţa şi patetismul calp dincolo de care nu se ascundea decât răceala teribilă şi inumană a intelectualului sedus de proprile fantasme.

Şi poate de aceea rafinarea stilistică nu a făcut decât să potenţeze vocaţia lucidităţii. Pe măsură ce Cehov explorează noi teritorii ale literaturii sale, luciditatea sa capată o altă intensitate, iar ochiul său îmbrăţişează domenii până atunci ignorate. Ambiguitatea finalurilor sale este forma în care se manifestă această poetică a lucidităţii. Viaţa este cu mult prea neliniştită şi fluidă spre a fi cuprinsă în şabloanele gândirii leneşe.

Opţiunea lui Cehov în favoarea lucidităţii este cu atât mai remarcabilă şi iconoclastă cu cât ea se plasează pe un fundal rus al radicalizării şi al profetismului. Rusia lui Cehov este scindată între radicalismul socializant al intelighenţiei şi elanul mesianic al naţionalismului reacţionar rus. Prin subtilitatea melancolică a artei sale, Cehov este mai aproape de Turgheniev decât de Dostoievski sau de Tolstoi.

Liberalismul său lipsit de ostentaţie este o transcriere a lucidităţii înseşi. Omul nu este materia informă pe care o visează utopiiile. Liberul-arbitru este cheia existenţei sale. Oricât de mediocră sau de nefericită, viaţa este o sumă de alegeri realizate în rama unui destin.

Educaţia lui Cehov s-a fondat pe acest refuz al înregimentării. Cehov a cultivat luciditatea ca pe un antidot la exaltările contemporanilor săi. Între scila populist –marxistă şi caribda exaltării şovine, Cehov a navigat cu fermiteţe şi cu delicateţe. Prietenia cu Maxim Gorki nu l-a făcut să abdice de la crezul autonomiei artei. Demnitatea umană a fost, până în clipa morţii, singura cauză apărată cu pasiune.

Luciditatea lui Cehov l-a situat, de atâtea ori, în contra curentului. În „Mujicii” Cehov se desparte de dogma populistă a venerării sfinţeniei ţăranului rus. În „Salonul numărul 6” şi în „Duelul” el investighează condiţia intelighenţiei subminate de pasivitate şi de radicalism scientist.

În „O poveste cu un necunoscu„ Cehov deconstruieşte imaginea teroristului ce populează subterana rusă. Cât despre teatrul său, acesta se nutreşte din precizia visătoare a privirii ce îmbrăţişează infinitele nuanţe ale umanităţii. În „Livada de vişini” arta sa surprinde fragilitatea unei Rusii care stă pe marginea prăpastiei viitorului. La un de la moartea sa, Rusia cunoştea tumultul primei sale revoluţii.

Luciditatea lui Cehov nu este doar temelia capodoperelor sale, ci şi cărămida pe care se ridică arhitectura vieţii sale. Statuia de profet nu l-a ispitit cu marmura sa – contemporan şi prieten cu Tolstoi, Cehov s-a despărţit de acesta pe terenul opţiunilor estetice şi existenţiale. Simplificarea tezistă şi ambiţia de a fi un educator al umanităţii erau ispite ce i-au rămas străine lui Cehov. Rusia în care a ales să locuiască era un pământ al oamenilor imperfecţi, iar nu un castel al himerelor.

Moartea a fost îngăduitoare cu Cehov, ferindu-l de suprema încercare, aceea a înfruntării cu Rusia de după 1917.

Luciditatea sa ar fi fost suspectă, ca un delict de crimă-gândire. Protecţia lui Gorki nu l-ar fi putut salva, în cele din urmă. Tumultul istoriei ieşite din matcă i-ar fi fost fatal. Existenţa sa era de neconceput în cazarma de cuvinte a URSS. Sfârşitul a venit, salvator, ca o cădere de cortină.

Prin această luciditate Cehov este unul dintre vocile celeilalte Rusii. Decenţa şi refuzul profetismului sunt semnele ataşamentului la valorile libertăţii. Nepotul de iobag a devenit medic şi scriitor: cariera a s-a construit prin trudă şi disciplină, prin asumarea muncii tenace. Luciditatea artistului este capătul de drum al acestei vieţi trăite cu autenticitate, dincolo de utopie şi împotriva ei.