Când totul pare să se destrame, când lumea de ieri, spre a-l cita pe Stefan Zweig, trăiește clipe de amurg, când violența oarbă și fanatismul dezlănțuit duc la masacre înfiorătoare, e bine să ținem minte că există râuri care nu-și schimbă cursul, indiferent de obstacole, de furtuni, de tunete și fulgere.
Departe de mine gândul că depășirea acestui haos global ar fi ceva ușor de obținut. Nu practic optimismul determinist, leibnizian ori altfel. Răul care a năpădit din nou lumea, îndeosebi după 24 februarie 2022, răul din 7 octombrie 2023, sunt expresia demonismului nihilist. Nietzsche, Dostoievski, Vladimir Soloviov, Simone Weil au scris despre acest flagel.
În „Muntele vrăjit”, marele roman al prăbușirii Europei la începutul secolului XX, Thomas Mann îi contrapunea pe iezuitul mesianic Leo Naphta iluministului raționalist Settembrini.
Nordul mistic înfrigurat versus Sudul cald și luminos. Călugărul și flașnetarul. Devotamentul zelotului iluminat, transpus, posedat versus dubiul umanistului eretic.
Sigur, e vorba de arhetipuri, nu de personaje reale. De ciocnirea ideilor. De acele polarizări analizate de Hannah Arendt, Raymond Aron, Isaiah Berlin, Albert Camus, Agnes Heller, Eugene Ionesco, Jacob L. Talmon. De dilemele captate în intervențiile unor intelectuali publici precum Amos Oz, Daniel Bell, George Lichtheim, Tony Judt, Susan Sontag.
Cum va arăta umanismul secolului XXI? Iată o temă de o incandescentă actualitate. Va triumfa nesabuința pătimață asupra gândirii critice? Va avea câștig de cauză spiritul primar agresiv despre care a scris cândva Marin Preda? Nu știu, pot doar spera și lupta.
