Bolșevismul a fost, cum scria Robert C. Tucker, o cultură politică revoluționară. Stalinizarea bolșevismului a însemnat renunțarea provizorie la cosmologia internaționalistă originară, nu însă și abandonarea ambiției de a exporta experimentul inițiat de Lenin, Troțki, Sverdlov, Stalin, Buharin, Radek și camarazii lor.
Între 1924 și 1933, Stalin petrece enorm de mult timp în varii ședinte ale Comitetului Executiv și Comisiei de Control ale Internaționalei a III-a (Comintern). Intervine, da sfaturi, polemizează.
Venirea lui Hitler la putere în Germania duce la o schimbare de direcție, social-democrații nu mai sunt „social-fascisti”. Se propun „largi alianțe”, „Fronturi Populare”.
Am scris împreună cu istoricul Bogdan C. Iacob pentru volumul „The Oxford Handbook of World War II” un studiu despre „The Ideological Origins of World War II”. Cartea a apărut în 2023, la Oxford University Press.
În anii războiului, Stalin, Viaceslav Molotov, Andrei Jdanov, Dmitri Manuilski și Gheorghi Dimitrov regândesc viitorul mișcării comuniste mondiale. Se prefigurează proiectul Imperiului Extern, geneza Blocului Sovietic.
Postulatul internaționalist se traduce în solidaritate necondiționată cu „patria socialismului”. Destalinizarea implica în chip necesar distrugerea mitocrației bolșevice. Lovitura de gratie a fost factorul Gorbaciov.
Citește și: Groparul bolșevismului
Bolșevismul târziu s-a prăbusit lăsând în urmă nenumărate răni deschise. Între acestea, frustrările naționaliștilor ruși convinși că URSS a fost victima unui complot global. Actualul război al Federației Ruse împotriva Ucrainei face parte din această agendă de revizuire a efectelor revoluțiilor din 1989-1991.
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.
