La exact un an și patru luni de la începutul războiului de distrugere a Ucrainei ca stat independent, Rusia pare să (dis)funcționeze pe pilot automat. Atâta cât mai exista până pe 24 iunie, autoritatea lui Putin este tot mai fisurată.
Un regim totalitar ori neo-totalitar se bazează pe prezumția de infailibilitate a Liderului Suprem. În cazul de care vorbim, autoritatea, credibilitatea și eficacitarea lui Putin au fost negate. Implicit și explicit, puciul avortat a chestionat unitatea de comandă a unei armate aflată în plin razboi.
O armată descumpănită, lipsită de o viziune coerentă a scopurilor urmărite de comandanții ei. Sunt de acord cu analiștii care privesc drept extrem de revelatoare cuvintele lui Prigojin despre baloanele de săpun propagandistic utilizate pentru a justifica agresiunea.
Ucraina nu este condusă de neo-naziști. Volodimir Zelenski nu este reîncarnarea lui Stepan Bandera. NATO nu a planificat un atac împotriva Federației Ruse în care Ucraina să fie cap de pod.
Protagoniștii acestui antagonism sunt profitori ai haosului putinist. Șeful mercenarilor Wagner nu este militar de carieră. Dar nici Șoigu.
Sunt în joc ambiții imense. Orgolii personale și instituționale. Ceața nu se va ridica în câteva zile, dar nici va dura cât și-ar dori regizorii din umbră.
E înțelept să ne ferim de predicții pripite. De la cel care mi-a fost mentor, regretatul profesor Robert C. Tucker, excepțional istoric, politolog, marxolog și sovietolog, am învățat că istoria rusă se deruleaza în cicluri. Reforme, contra-reforme, revoluții, contra-revoluții.
Dedic aceste reflecții memoriei lui Martin Amis (1949 – 2023).
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.
