Istoria grotescă a rebeliunii lui Prigojin a ajuns la capătul ei după o zi. A fost aceasta o zi în care ceva din edificiul monolitic al tiraniei lui Putin s-a fărâmat, definitiv. Imaginile mercenarilor care iau cu asalt centrele de comandament militar şi doboară elicoptere nu se va şterge din memoria colectivă.
Efigia unui Putin neînfricat, emul al lui Stalin, este deja istorie. Armistiţiul încheiat prin medierea dictatorului din Belarus nu face decât să releve natura unui regim politic şi să indice amploarea involuţiei Rusiei înseşi.
Prinsă între criminalul de drept comun, devenit şef de război, şi tiran, naţiunea rusă poate contempla consecinţele propriilor sale alegeri: minciuna, barbaria, violenţa, corupţia sunt parte din cotidianul Rusiei anului de graţie 2023.
O fotografie a unui imperiu decrepit
Iar această fotografie de grup relevă amploarea mutaţiilor care au avut loc în deceniile de putinism. Eliminarea opoziţiei, intimidarea societăţii civile, ascensiunea clanurilor criminale, ubicuitatea minciunii de stat, militarizarea imperalistă, toate sunt parte din acest tablou dezvălui de mişcarea mercenarilor Wagner. Sinteză de totalitarism şi de premodermitate, de despotism stalinist şi de patrimonialism brutal, Rusia lui Putin s-a înfăţişat astfel cum este, dincolo de fardul potemkiniadei.
Citește și: Amurgul putinismului
Războiul purtat împotriva Ucrainei este menit să facă să dureze acest regim politic bazat de cleptocraţiei şi pe barbarie. Existenţa unui vecin care să accepte pluralismul occidental este o ameninţare de moarte: contrastul dramatic dintre occidentalizare şi prăbuşirea în tiranie este expus dramatic în acest zile. Ucraina este tot ceea ce Rusia lui Putin doreşte să distrugă, pentru a supravieţui.
Rusia lui Putin s-a dorit a fi un imperiu, urmaşă demnă a imperiilor de dinaintea ei: nostalgia pentru ţarism şi stalinism exploatează, abil, acest nivel al resentimentului colectiv. Rusia lui Putin a ales, deliberat şi agresiv, imperialismul ca mod de a exista. Din toate aceste opţiuni se naşte ordinea de astăzi, o ordine pe care rebeliunea lui Prigojin o înfăţişează în toată decrepitudinea ei.
Etalarea de arme nucleare nu poate masca fondul de subdezvoltare al unei Rusii infantilizate politic de propagandă. Contractul social dintre Putin şi supuşii săi a condus naţiunea rusă în acest impas: confruntarea dintre kaghebist şi criminalul de drept comun este secvenţa în care se concentrează mizeria politicii ruse de acum.
Ce mai rămâne din acest imperiu criminal, după rebeliunea lui Prigojin? Prudenţa ne obligă la luciditate şi la rezervă. Agonia putinismului nu se poate consuma pe parcursul unei singure zile. Oricât de decrepit şi de cariat, regimul lui Putin posedă un monopol militar care se consolidează acum. Armatele private sunt absorbite, în fine, de armata de stat. Războiul din Ucraina continuă să fie raţiunea de a fi a putinismului: un eşec în Ucraina ar fi epitaful pe piatra tombală a dictatorului.
În pofida pierderilor şi a uzurii, Rusia lui Putin pare pregătită să ducă mai departe războiul. Rusia nu poate accepta o altă formă de organizare decât cea imperială.
Imperiul rus al lui Putin luptă, pe frontul din Ucraina, bătălia ce are ca scop supravieţuirea sa. Scrupulele morale sunt excluse în acest moment istoric.
Rebeliunea lui Prigojin a dezvăluit, asemeni unei radiografii, osatura Rusiei de acum. Viitorul pe care Rusia îl oferă ca alternativă este prezentul ei de corupţie, barbarie şi minciună. Lumea rusă este un arhipelag al criminalităţii-tirania lui Putin nu poate exporta decât suferinţă şi potemkiniadă. Rusia sa, asemeni Uniunii Sovietice, este doar un alt imperiu al răului.
Ioan Stanomir este profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București.
