Asemeni tragediei de la „Colectiv”, teribila imagine a azilurilor de bătrâni este o oglindă în care România de azi se poate contempla. Este aceasta o Românie a cruzimii, laşităţii şi a rapacităţii.
Este aceasta o Românie în care demnitatea umană este doar o prevedere constituţională, în vreme ce realitatea zilelor ei este modelată de un atroce darwinism social. Vulgaritatea, demagogia şi ipocrizia sufocă spaţiul public. De la televiziunile de propagandă până la mediul digital, abjecţia domină, suveran.
Cazul azilurilor devenite capcane ale morţii dezvăluie modul de operare al acestei Românii oficiale. Aici politica şi afacerile se întrepătrund, sub semnul corupţiei şi al clientelismului. Feudele patronate de potentaţi locali, precum cele din Ilfov, sunt teritoriile în care domnia legii este suspendată. Statul de drept este înlocuit de arbitrariu. Autoritatea este pusă în serviciul voinţei monstruoase de exploatare.
Azilurile de bătrâni sunt povestea unei naţiuni pentru care viaţa umană a încetat să mai aibă vreo semnificaţie, dincolo de demagogie şi de reperele statistice. Statul român este luat în stăpânire de cei care, deliberat şi amoral, instituie o ordine a cleptocraţiei.
Învelişul de creştinism kitsch şi de socialism strident, atât de prezent în Ilfov, acolo unde cuplul Pandele – Firea este întruchiparea unei patologii morale şi politice, serveşte spre a acoperi operaţiile sordide şi inumane ale unor grupuri infracţionale tentaculare.
Tragedia din azilurile din Ilfov a însemnat, în ordine politică, capătul de drum, măcar temporar, pentru Gabriela Firea. Demisia de la minister şi suspendarea de la conducerea organizaţiei PSD sunt semnele unei căderi spectaculoase.
Soclul dăltuit vreme de ani este gol, iar statuia domniei-sale îşi dezvăluie materia din care este alcătuită.
Pentriu Marcel Ciolacu, tragedia a fost ocazia de a-şi construi, nu fără abilitate, vocaţia de apărător al omului năpăstuit. Preşedintele PSD a intervenit acolo unde Preşedintele României, de atâtea ori, a ezitat.
Demisia Gabrielei Firea nu este un act de retragere, ci formula ce ascunde o demitere. Pentru Marcel Ciolacu, eliminarea Gabrielei Firea este un pas spre consolidarea autorităţii sale. Perspectiva unei candidaturi la primăria capitalei este probabil înlăturată, definitiv.
Ce se află dincolo de acest plan al gesturilor politice? Doar cotidianul acestei Românii a cruzimii şi lăcomiei. Evocată adesea, dar niciodată realizată, reforma statului ar însemna, înainte de toate, organizarea acelor mecanisme de guvernare care să ofere cetăţenilor demnitatea care le este răpită.
Citește și: Acest stat român criminal
Doar un stat care se emancipează de sub tutela clientelismului ar putea fi capabil de o administrare corectă. Dar naşterea unui astfel de stat este imposibilă atâta vreme cât partidele politice vor fi doar reţele de parazitare anti-meritocratice. Oratoria lui Marcel Ciolacu nu poate ascunde un fapt documentabil istoric. PSD este arhitectul şi beneficiarul acestui regim de complicitate şi de corupţie endemică. Fesenismul a dat naştere acestei şerbii consolidate vreme de decenii.
Asemeni tragediei de la „Colectiv”, tragedia azilurilor este o privire în intimitatea macabră a statului român însuşi. În cele din urmă, în măsura în care mai putem spera la un viitor al naţiunii noastre, demnitatea umană se cere redescoperită, ca o valoare capabilă de a ne uni. Alternativa la marasmul cruzimii este luciditarea patriotică.
Ioan Stanomir este profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București.
