Știți, desigur, povestea cu scorpionul care își paralizează prin înțepătură broasca ce îl ținea în spate, pe la mijlocul râului, astfel încât ajung să moară și broasca, de la înțepătură, dar și scorpionul, prin înecare. Morala poveștii fiind că dacă e în firea cuiva să facă rău, atunci acela va face rău chiar cu prețul vieții sale.
Am putea găsi însă și o altă morală a aceleiași povești. Deși rațiunea îi spune unuia care poate face rău că nu e bine pentru sine să facă rău altcuiva, nevoia /mâncărimea/pornirea de a face rău este întotdeauna deasupra rațiunii. Așa se poate ajunge la cazul scorpionului, care nu s-a putut stăpâni să își arate firea de făcător de rău.
Vă dați seama cât de cumplit este ca cei care selecționează personalul unei instituții de asistență socială să angajeze doar persoane rele ca fire?
În condițiile în care cei ce selecționează personalul unei instituții de asistență socială, adică de îngrijire a celor incapabili să se îngrijească singuri, ar trebui cu necesitate să caute și să accepte doar acele persoane capabile să facă o muncă ce le solicită compasiune, bunătate sufletească, grijă față de alții și alte asemenea caracteristici de personalitate, și să respingă din prima candidatura acelor persoane ce sunt rele din fire.
Așa se ajunge în situația în care angajații unei asemenea instituții să își distrugă, prin răutate, obiectul muncii lor. Fie că este vorba despre defavorizații de vârstă, seniori sau copii, fie că este vorba despre defavorizații psihic sau loco-motor. Să distrugă fără să le pese nu de consecințele asupra victimelor acelor angajați, ci fără să le pese de propria lor soartă profesională.
Și mai cumplit decât asta este să aflăm cu cât entuziasm fac întotdeauna rău altora cei care știu că sunt protejați de orice consecință pentru sine, atunci când își descătușează firea lor de oameni răi.
Citește și: Acest stat român criminal
Parcă ne simțim noi vinovați de o asemenea ticăloșie, deși nu e treaba noastră să selecționăm personalul pentru asemenea instituții de asistență socială.
Treaba noastră de public suveran este să îi selecționăm prin vot și mai ales să îi controlăm și să îi supraveghem prin mijloacele consacrate pe cei care să nu permită folosirea domeniului asistenței sociale ca pe o moșie din care să se îmbogățească ei, familiile și prietenii lor, pe seama suferințelor celor ce ar trebui să beneficieze de benevolența noastră, ca națiune.
Dar asta e o cu totul altă poveste.
Hari Bucur-Marcu este expert internațional în materia politicilor de apărare națională.
