Motivarea Curții Supreme în cazul Gheorghe Ursu este nu doar nedreaptă, aberantă, revoltătoare, ci și extrem de ticăloasă.
Dacă o citești, ai sentimentul că judecătorii sunt, de fapt, avocații torționarilor Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș (ambii achitați în dosar), care l-au torturat și l-au ucis în bătaie pe fostul disident. Pentru „onorata” instanță, eu aș avea însă câteva întrebări cel puțin de logică.
Judecătorii spun în motivare așa: „Victima nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste).
Citește și: A doua moarte a inginerului Gheorghe Ursu
Astfel, victima nu și-a manifestat public dezacordul față de politica și conducerea de stat și partid, astfel încât să devină o persoană periculoasă pentru securitatea statului, din cauza posibilității de influențare a opiniei publice și de instigare a populației împotriva conducerii de stat și partid.”
Nicio secundă nu se întreabă „onorata” instanță de ce, totuși, pentru Securitate era, în mod evident, foarte periculos Gheorghe Ursu, de „draga” Securitate i-a deschis dosarul de urmărire informativă „Udrea”?
Oare de ce „onorata” instanță nu se întreabă nimic despre de ce pentru Securitate era foarte important jurnalul lui Gheorghe Ursu, în care acesta își descria gândurile critice la adresa fostului regim? Jurnal pe care l-a și confiscat Securitatea, în 1985, când Gheorghe Ursu a fost arestat, după ce i s-a inventat un dosar penal pentru deținere ilegală de valută (16 dolari).
Apropo, chestia asta cu fabricarea unor dosare penale pe numele celor care supărau regimul (uneori, infracțiunile inventate erau niște „găinării”) era la ordinea zilei înainte de 1989 și era metoda Securității de a defăima în ochii societății acele persoane considerate „dușmanii poporului”, dar mai ales era modalitatea perfectă prin care acești „dușmani” erau anchetați ilegal, arestați ilegal, abuzați, torturați și, în multe cazuri, uciși.
De ce nu se întreabă nimic „onorata” instanță despre scrisorile lui Gheorghe Ursu, trimise la Europa Liberă și citite în mai multe emisiuni, după cutremurul din 1977? Prin aceste scrisori, fostul inginer atrăgea atenția asupra ordinului criminal al lui Nicolae Ceaușescu, care presupunea ca blocurile avariate să nu fie consolidate din temelii.
Oare de ce „onorata” instanță nu spune nimic despre faptul că Securitatea i-a cerut lui Gheorghe Ursu să spună că, pentru scrisorile trimise la Europa Liberă, ar fi primit bani de la acest post de radio sau de la „agenturile străine”, iar inginerul a refuzat să facă asta?
Citind motivarea, nu poți să nu te întrebi oare de ce „onorata” instanță supremă, chiar și la trei decenii de la Revoluție, stă în genunchi în fața unor torționari și a unor securiști?
Citește motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind achitarea torționarilor Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș: Motivare Gheorghe Ursu_ICCJ_27 iulie 2023
