Vedem cum negaționismul neosecurist își face de cap în justiția din România. Însuși faptul ca fostul șef de cabinet al ultimului șef al Securității a fost martor în procesul asasinilor lui Gheorghe Ursu este obscen. Accentuez acest cuvant: obscen.
Suntem acum în faza criticării rechizitoriului ca „insuficient argumentat”, „precar juridic”, „neconvingător istoric”. Ba chiar ni se spune că există un clivaj între: „istoricii vechi” și „cei noi”. Aceștia din urmă sunt cu adevărat „obiectivi”.
Nu știu ce legătură are vârsta cu credibilitatea științifică. Pentru că, așa cum am spus-o, când am făcut invitațiile pentru poziția de membru al CPADCR, m-au refuzat imediat Florin Constantiniu și Dinu Giurescu. Ba chiar și Lucian Boia. Iar „tinerețea” nu-i scutește pe unii să accepte „viziunea istorică” a Laviniei Betea.
Indignarea morală este ridiculizată. Claritatea morală este ironizată. Despre represiunea din epoca Ceaușescu se rostesc enormități, inclusiv absurditatea că ar fi fost „non-violentă”.
Acestea fiind zise, ce se urmărește, de fapt? E vorba de bătălii juridice cu imense mize simbolice. Ajungem la SRI și a sa ereditate securistă. Îmi amintesc întâlnirea cu directorul SRI pesedistul Timofte, în iunie 2006. Și-a exprimat dubiile despre demersul Comisiei Prezidențiale. Mi-a sugerat nume de posibili foști informatori între membrii CPADCR. Era insinuant și alunecos.
Șocul securiștilor a fost dosariada din vara acelui an. Si-au jurat atunci în barbă că își vor lua revanșa.
Subiectul include natura și cauzele terorismului de stat înainte și după decembrie 1989, rolul Securității si cel al Armatei în perioada dintre prăbușirea Vechiului Regim și instalarea celui Nou, responsabilitatea lui Ion Iliescu și a grupului său pentru violența care a însoțit căderea lui Ceausescu.
Procurorii militari au oferit un rechizitoriu pe acel subiect. Tema pare uitată. Nu știu ce poziție a luat Institutul Revoluției în actuala confruntare istoriografică și etică. Nu știu dacă Petre Roman mai este în fruntea acelui Institut. Nu știu multe lucruri, dar sunt și multe pe care le știu…
Trei lucruri îmi par indubitabile în decizia de achitare a celor doi securiști. S-a urmărit disculparea Securității pentru terorismul de stat. S-a urmărit rescrierea istoriei în registru negaționist. S-a urmărit batjocorirea memoriei.
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.
