Legionarismul a fost un fenomen revoluționar. Obiectivul era Revoluția Arhanghelică, apocatastaza mesianică, extazul redemptiv. Regenerare versus degenerare. Ca partid-mișcare, era insolit, sui generis, o sinteză de misticism și nihilism.
Religiozitatea legionară nu era una contrafăcută, mimată, teatrală. Spectacolul făcea parte din film, dar filmul nu se reducea la spectacol. Gânditorul liberal Alexandru George a numit legionarismul „bolsșvism alb”. Legionarii erau dezgustați de politicianismul democratic al anilor interbelici, perceput și denunțat ca desfrânat, cinic, iremediabil corupt.
Se voiau și se credeau „Oameni Noi”. Disidentul legionar Mihail Stelescu îi reproșa lui Codreanu în ultima scrisoare că, deși deputat în Parlament, refuzase să ia vreodată cuvântul. Nu era vorba de impotență oratorica ori de lașitate, cum credea cel ce avea să fie asasinat de „Decemviri”, ci de un dispreț visceral pentru parlamentarismul decadent, putred, fără suflet. Colectivism național versus atomizare cosmopolită.
Antisemitismul legionar, cel puțin în cazul lui Codreanu, nu era unul biologic. Ceea ce nu-l făcea câtuși de puțin unul „moderat”.
Legionarii căutau salvarea prin Hristos, prin Căpitan și, la nevoie, îndeplinind, credeau ei și ele, „porunca vremii”, prin revolver. Oamenii Arhanghelului, cum i-a numit respectatul istoric Eugen Weber, făceau din jertfă un rit purificator.
Se asemănau cu posedații lui Dostoievski. Aceeași glorificare a comuniunii perfecte realizată prin cel mai rezistent ciment cunoscut de omenire, sângele. Am recitit zilele acestea fundamentala carte a regretatului cărturar umanist Zigu Ornea despre extrema dreaptă interbelică. Am avut norocul să petrec în iunie 1991 câteva zile la Casa Scriitorilor din Neptun împreuna cu Zigu și alți prieteni (N. Manolescu, Eugen Negrici).
Zigu a trecut spre eternitate în noiembrie 2001. Acum, când observăm un nou val de romantizare a Mișcării Legionare, cartea lui Zigu Ornea este un reper esențial, un îndreptar, un avertisment. Citind-o și recitind-o putem cântari câte din actualele pasiuni ideologice cu iz legionar sunt autentice și câte țin de zona epigonismului histrionic.
Altfel spus, e bine sa ținem minte, recunoscând unele izomorfisme, că ne aflăm în anii 20 ai secolului XXI, nu în anii 30 ai secolului XX…
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.
