Bunul-simț, dar și frica sănătoasă de răul care destructurează corpul social minat de anomie și amoralitate deja criminogene, se întreabă, mai întâi cu stupoare, apoi cu justificată revoltă:
unde sunt cei care, cu rarisime excepții binecunoscute, au datoria onorantă ca intelectuali validați la înalte catedre, inclusiv teologice, la vibrante evenimente culturale, pe podiumuri înalt măgulitoare sau pe soleea arhipăstoresc-misionară, de a lua atitudine, de a scrie și vorbi răspicat despre răul tentacular care sufocă societatea și cauzele lui imediate? Firește, altele decât 5 G-ul, vaccinul, microciparea, cărțile de identitate biometrice, monedele digitale, mioritica sabotare (preoccidentală) și resemnare a ciobanului identitar etc.
De ce nu se aud la dramatice răscruci vocile lor, ale celor despre care se presupune că înțeleg mai bine decât noi, oamenii obișnuiți?
E totuși vorba de proliferarea metastatică a unui rău social reflectat abundent mediatic, de un duh cumplit care pentru a fi exorcizat trebuie numit, privit în ochi, somat (în numele lui Hristos sau, dacă se rușinează cineva ca prea fin intelectual de asocierea cu El, măcar în numele minimalistei etici care se jură că nu fură), să iasă din trupul social care urlă, înjură, se luptă corp la corp cu legea, cu salvamarii și salvamontiștii, cu autoritatea de orice fel, cu decența și competența, cu gramatica și coerența, cu toate codurile de politețe și de circulație, cu Biserica însăși, chiar în numele acesteia.
Datoria supremă a elitelor intelectuale și clerical multiconfesionale nefiind cu siguranță muțenia, unde se aude oare public vocea lor necesar clarificatoare?
Fermecătoarea arie din „Corul Robilor” nu are totuși garantate efecte cathartice pentru chiar absolut toți.
Nici neputința sau refuzul de a-ți asuma curajos statutul public, de a servi bine comunitar real, de a-ți recunoaște onest scăderile morale, de a rămâne în sfera adevărului predat sau predicat.
Vasile Bănescu este consilier patriarhal și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
