Era de așteptat ca oamenii din galerii să nu rateze întâlnirea cu echipa Kosovo pentru a băga bățul naționalist prin gardul unei țări ce se reface cu greu după o perioadă lungă de război și cu un prezent plin de dileme. Exact asta le lipsea sârbilor și kosovarilor, încă o instigare de stadion.
Nimeni nu are așteptări de la astfel de indivizi din „galeriile de suprafață”, pentru că au o educație precară și dacă-i iei la întrebări constați rapid că habar n-au de istoria țării lor și de statutul actual al ei, darmite de istoria statelor vecine.
Ce să le spui lor de tratate, de suveranitatea limitată ce le-a adus libertate și prosperitate însutit față de cât aveau în perioada suveranității întregi? Nici nu știu ce-i aia. Asta li sa dat să afișeze și să urle, asta au afișat și au urlat.
În fond, era de așteptat ca, după ce niște sârbi, tot din „galeriile de suprafață”, au fost întorși de la aeroport pentru a nu ajunge în Chișinău să provoace scandaluri cu scopul de a răsturna ordinea democratică, acum să se alimenteze cu puroiul naționalismului revizionist cei din galeriile românești. Și am văzut ce a ieșit.
Păpușarii lor au și sărit să arate că ceea ce s-a strigat este poziția statului român, care nu a recunoscut Kosovo.
Cine să mai stea să se mai gândească la faptul că statul român a făcut acest lucru pentru a respecta tratatele internaționale așteptând ca diferendul dintre Pristina și Belgrad să fie rezolvate de cele două părți sau de conjunctura integrării europene a Serbiei?
Prea complicat și greu de pus pe bener această realitate. Dacă tot susțin că ceea ce au scandat cei uniți sub steagul inculturii și al primitivismului camuflat de tatuaje este poziția statului român, atunci benerul cu „Kosovo este Serbia” trebuia însoțit de unul pe care să scrie „Basarabia e Republica Moldova”, pentru că aceasta este poziția statului român.
Și, de ce nu, de încă unul pe care să scrie „Krimeea este Ucraina”, ca să avem o panoplie de realități politice recunoscute și consfințite prin tratat. Dar, în momentul în care se amestecă sloganul unionismului grohăitor al galeriei înființată de Simion, individ dovedit a avea legături cu Rusia, cu poziția oficială a statului român față de o situație încă în evoluție, atunci nu este altceva decât provocare cu iz moscovit.
Pentru că Putin își dorește o Europă măcinată de revizionime. Cred că va muri trist și plin de frustrări, pentru că Europa a depășit de peste șapte decenii acest stadiu.
Basarabia e Republica Moldova, conform tuturor tratatelor semnate de cele două state românești de pe cale două maluri ale Prutului și de țările partenere. Kosovo e ce dorește Kosovo să fieși e treaba acelei țări cu Serbia postmiloșevistă, de care vrea să se desprindă așa cum au făcut-o fostele state sovietice de URSS. O țară cu majoritatea populației albaneză nu mai vrea să fie în Serbia.
Dacă i-ar fi fost bine în Serbia, probabil ar fi optat pentru a rămâne acolo. A optat pentru independență, foarte bine, să fie Kosovo. Asta au decis cetățenii ei, nu ultrașii de pe stadion. O fi Kosovo leagănul culturii sârbești, dar de atunci au curs sute de ani iar realitățile demografice și politice s-au schimbat.
În maniera unor astfel de legitimări, fiecare stat actual european își poate aminti că a avut câte un legănel cultural în curtea vecinului, fiindcă așa s-a scris istoria. După cum ne avertiza Ernst Renan, dacă am privi spre trecut, fiecare are de reproșat cuiva ceva, iar războaiele revendicative nu s-ar termina niciodată. Dar, europenii au ales să privescă spre viitor, în maniera funcționalist-pragmatistă, iar rezultatul îl reprezintășapte decenii de pace și prosperitate.
Până la urmă, un lucru tot a fost bun din toată zavera: dezaprobarea generală de care s-au lovit urlătorii patriotismului de comandă. Încet-încet, spiritul european s-a instalat și-n Est.
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.