Metapolitica redemptivă romantizează trecutul și fetisizează viitorul. Apasă cu patimă pe pedala hybrisului. Radicalii de stânga și cei de dreapta fraternizează sub semnul atacului împotriva Rațiunii. Excesele iluministe devin argumentul respingerii Luminilor în ansamblu. Excesele tradiționaliste, etnicismul hipertrofiat, exaltarea comunității primordiale alimentează istoricismul revoluționar.
Pentru Antonio Gramsci, filosofia praxisului (marxismul originar) era „istoricismul absolut”. Totalitarismele secolului trecut au glorificat entități colective: Clasă, Partid, Rasă, Națiune. Liderul carismatic era cel (cea, precum Eva Peron) care stia cum sa electrizeze, galvanizeze, mobilizeze „masele”. Veniți alături de mine, urmați-mă, slujim o Cauză sacră, renunțați la orice îndoieli!
Atunci când lipsa de măsură se logodește cu lipsa de nuanțe, cădem în abisul extremismului.
Asemeni bicicletelor și automobilelor, oamenii sunt dotați cu frâne. Dacă nu le folosesc, se produc accidente. Individuale ori în masa. Deraieri, înregimentări aberante, încolonări fanatice. Spiritul critic este sub asediu, interogațiile sunt suspendate. Spiritul critic, scria Mihail Sebastian în „Cum am devenit huligan”, este un civil, nu poartă uniformă. Calmul și prudența nu înseamnă torpoare și lașitate.
Istoricul spaniol Francisco Veiga a numit ideologia legionară „mistica ultranaționalismului”. „Oamenii Arhanghelului” mărșăluiau fanatic în numele „colectivismului național”. Se credeau sfinți, serveau însă Diavolul beznei bezmetice, cel care tăgăduia semnificația salvatoare a iubirii aproapelui.
Dar absența unui benefic auto-control se numește nesăbuința. Cei vechi știau unde poate duce aceasta înfierbântare și, tocmai de aceea, recomandau ceea ce ei numeau Phronesis (Φρόνησις). Marele sociolog Max Weber numea acest gen de înfierbântare „excitație sterila”…
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.
