Tot mai mulți dintre dragii noștri magistrați frumoși și liberi devin o rușine pentru sistemul de justiție. Tot ce-i interesează sunt salariile și pensiile speciale. Dacă vrei să vorbești cu ei despre temele astea, despre drepturile lor, despre cât de greu le e lor la muncă cu nu știu câte dosare, atunci toată lumea e prezentă.
Dacă, Doamne-ferește!, vrei să porți o discuție despre răspunderea magistraților, abia vei găsi unu-doi care să spună ceva. E o tăcere complice pe tema asta. Și vă spun ca om care a încercat, de-a lungul timpului, în calitate de jurnalist, să aibă discuții pe tema asta cu unii magistrați. Ăla nu poate, celălalt n-are timp nici acum, dar nici altă dată, altul e copleșit de treabă etc, etc.
Dar dacă vrei să discuți despre pensiile speciale, despre cum pot ei ieși mai repede la pensie, pe la vreo 50 de ani, așa, atunci, da, imediat e disponibilă lumea să-și apere interesele. Ceea ce, cel puțin pe mine, nu mă mai interesează. De fapt, nu mă mai interesează absolut deloc drepturile magistraților, ci ceea ce livrează ei, în schimbul unor bani foarte mulți pe care-i câștigă de la noi.
Îmi amintesc când protesta lumea pentru apărarea statului de drept, ce frumos le-a picat multor magistrați să vadă prostimea în stradă, făcându-le și lor o imagine bună. Cu excepția câtorva, foarte, foarte puțini, care chiar și-au pus carierele în pericol, restul zăceau în birouri, cu dosarele pitite prin sertare, și-și trăiau viața frumoasă mai departe.
Faptul că CSM, de exemplu, e călărit, de ani de zile, de tot felul de clanuri din justiție și politică, li se datorează dragilor magistrați din toată țara, deoarece ei își aleg reprezentanții acolo. E ca la vot, în cazul nostru. Ne ducem și votăm șoșoci și simioni, fix asta avem. Doar că noi, proștii neamului, spre deosebire de magistrați, nu formăm sistemul de justiție și nu avem obligația să aplicăm legea, să facem justiție, să apărăm drepturile oamenilor. Și nici nu suntem plătiți pentru a face asta.
Spun toate astea pentru că am citit un articol publicat de jurnalista Carmen Dumitrescu, pe Investigatoria – intitulat „Cartoful fierbinte al justiției românești: „În România, astăzi, nu discutăm despre un sistem profesionist, ci despre o politizare a răspunderii magistraților”, care are ca temă răspunderea magistraților.
Iată un paragraf din text: „Am contactat judecători, procurori, avocați, juriști și parlamentari din comisiile de specialitate. Ce ne-a frapat, în primul rând, a fost refuzul unui dialog transparent din partea multora dintre cei cărora le-am propus această discuție de principiu”.
Tăcere. Leafa merge, pensioara vine, cam asta-i tot.
Vă recomand, însă, să citiți articolul (sunt și câteva voci care au avut, totuși, curaj să vorbească pe tema răspunderii magistraților), pornit de la un caz înfiorător din Iași, despre care Carmen Dumitrescu a scris recent. Cazul unei femei de afaceri din Iași, Marilisa Toma, căreia, inclusiv prin complicitatea unor angajați ai statului român, i s-a furat afacerea, peste noapte (realmente peste noapte).
Un caz în care o notăriță, Stela Bădărău, o angajată a Registrului Comerțului Iași, Nicoleta Bența (apărată aberant de instituție, inclusiv prin faptul că ONRC nu vrea să dea presei date publice despre activitatea ei, invocând că „viața profesională e viață privată!), niște procurori de la Parchetul Curții de apel Iași – procurorul Lucian Mitrică (care clasează în neștire dosare și pe care le ține cu anii la sertar, inclusiv după ce o instanță decide definitiv că dosarele au fost instrumentate prost și trebuie refăcute) și procurorul-șef Vasile Chifan, despre o șleahtă de de băieți și fete puși pe căpătuială și sprijiniți de angajații statului.
Altfel, magistrații sunt bine, sănătoși. O doamnă judecătoare care a fost la Curtea de Apel București, Gabriela Cristina Mazilu, nu poate justifica o avere de 6 milioane de euro. Șase milioane de euro!
Iar dacă te uiți pe declarațiile ei de avere din ultimii vreo 10 ani, vezi cum a vândut și cumpărat bunuri de niște sute, chiar peste 1 milion de euro, cum a făcut un credit de 1,5 milioane de euro. Dar vezi și cum banii ăștia, de la un an la altul, dispar efectiv din declarația de avere. Nu se știe nimic de ei, unde au ajuns, pe ce au fost cheltuiți, cum au fost făcuți exact, de unde provin bunurile. Nimic.
Astăzi mai aflăm că o judecătoare de la Tribunalul Suceava, consumatoare de droguri de mare risc, a fost reținută pe motiv că primise șpagă în bani, vacanțe peste hotare, bijuterii, în schimbul unor informații confidențiale din dosarele DIICOT, în care trebuia să aprobe interceptări sau percheziții. Informațiile ajungeau fix la infractori, pe care doamna judecător ar fi trebuit, de fapt, să-i pedepsească.
Dar, na, salariul este foarte bun, spăgile, la fel. Ce mai contează Justiția?
