Semne rău prevestitoare: În pofida asigurărilor date de ambasadorul Iuri Andropov, trupele sovietice se regrupează. Se pregătește atacul asupra Budapestei. E ultima zi de libertate. Oamenii încă speră că presiunile occidentale vor opri tăvălugul.
Criza din Suez a dus la tensiuni fără precedent între puterile democratice. Războiul Rece risca sa devină cald. Tancurile bolșevice vor zdrobi experimentul maghiar al reconcilierii socialismului cu democrația.
De ce insist asupra acestor momente? Cui mă adresez?
În primul, rând tinerilor. N-am idee cât de profundaă e analiza Revoluției Maghiare în manualele de liceu și universitare. Este vorba de ce înseamnă o ruptură (cenzura) istorică, despre rolul ideilor și al personalităților în recucerirea libertății, despre ceea ce Raymond Aron numea „adevărul ca sens al vieții”.
Despre revolta împotriva birocrației, despre resurecția persoanei morale și a persoanei juridice. Despre acel impuls irepresibil care te face să-ți riști viața pentru că nu vrei sa trăiești în genunchi. Acea nebunie, dacă vreti, despre care a scris Michael Polanyi. Despre criza imperiului sovietic și renașterea suveranității naționale.
Am vorbit despre aceste teme în toamna anului 2006 la o conferință a Teatrului Național din București. Atunci l-am cunoscut pe Ion Caramitru. Peste câteva zile plecam la Cluj invitat de profesorul Gabriel Bădescu să vorbesc la UBB despre semnificația anului 1956.
Cina de neuitat cu Marta Petreu și Ruxandra Cesereanu. Urma să plec la Budapesta să prezint Laudatio pentru marele gânditor Leszek Kolakowski. Din neașteptate rațiuni, n-am mai mers. Oricum, eram prins până peste cap cu lucrul la Raportul Final al Comisiei de analiză a dictaturii comuniste.
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.
