Nu știu dacă patrioată e un cuvânt care să mă definească. Nici nu cred că mi-am pus vreodată problema așa. Dacă-mi place în România? Da, cel puțin, este pace. Mare lucru în anii de acum.
Am familia aici, am învățat și am muncit toată viața aici. Îmi cresc copilul aici. Probabil încă pentru puțin timp. Are gânduri să plece, iar de vreo trei ani nici nu mai cred că e potrivit să-i aduc argumente că ar fi bine să rămână aici. Nu, nu ar fi bine. Cred că e bine să cunoască tot ce vrea el să cunoască pe lume și să aleagă ce-l va împlini și-l va face fericit. Atât.
Nu-mi dau seama dacă am făcut vreodată ceva în mod deosebit pentru țara mea. Mi-am văzut de viață, am încercat să fac mereu lucrurile corect, cinstit, ghidându-mă după ceea ce eu cred că înseamnă bine, bun-simț, respect pentru cei din jur, credință în Dumnezeu. Profesional, că am fost în România sau că aș fi fost oriunde altundeva, sunt sigură că același lucru l-aș fi făcut. Funcționează în mine un soi de simț al dreptății, al adevărului, dar și o neliniște care nu-mi dă pace dacă știu că ceva nu este în regulă. Nu pot asista cu mâinile în sân la nedreptate.
Deci nu știu dacă jurnalismul sau implicarea civică le-am făcut și dintr-o dragoste de țară. Mai degrabă, dintr-o dragoste pentru normalitate, pentru ceea ce numim binele nostru personal, dar mai ales binele comun. Și dintr-o dragoste pentru oameni buni, calzi, crescuți frumos, modești, care fac lucrurile cinstit, fără zgomot și fără aplauze.
Mai găsim astfel de oameni în România? Da, mai găsim. Poate prea puțini, dar mai sunt. Viața mă tot surprinde și mă bucură cu astfel de oameni pe care mi-i aduce aproape. Nici eu nu știu de unde apar fix atunci când am nevoie de ei. La fel cum tot viața mă dezamăgește cu oameni pe care, odată, îi credeam pentru totdeauna parte din mine. Oameni care se topesc. Și, chiar dacă poate aduce suferință, cred că e mai bine că se topesc.
Deci n-aș putea spune că pe parcursul celor 40 și un pic de ani de până acum patriotismul m-a ghidat sau nu în ceea ce sunt sau în ceea ce am făcut.
Cum simt, anul ăsta, 1 Decembrie? Întunecat. Capturat de o bandă de neoameni, care niciodată, în nicio lume în care normalitatea există, nu ar putea conduce un popor.
Cum să serbezi ziua țării tale cu ei? Cum să te bucuri cu ei? Cum? Cu un președinte surd, mut și orb la orice înseamnă popor român? Un președinte obsedat doar de traiul lui bun, pe banii noștri? Cu niște nătângi, needucați, corupți și răi? Așa cum sunt mare parte dintre cei care sunt acum în guvern, în parlament, în politică, în sistemul de justiție, în poliție, în toate structurile care ar trebui să conducă spre bine România, nu să o îngroape?
Zilele trecute, Carmen Dumitrescu a publicat în Investigatoria continuarea unei dezvăluiri șocante de la Iași. Acum vreo lună și ceva, prezenta, cu un teanc de documente, cazul Marilisei Toma, o femeie de afaceri căreia, pur și simplu, i s-a furat, într-o singură zi, businessul de peste 1 milion de euro de către asociatul ei, prin complicitatea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, a unei angajate de la Registrul Comerțului, a unei notărițe și a altor funcționari ai statului.
În episodul nou, vedem, suplimentar, cum un borfaș de primar din comuna ieșeană Bârnova, Mihai Bălan (un liberal care-i elogiază pe ruși și-l plânge pe Ceaușescu, vizat de anchete DNA pentru afaceri imobiliare), alături de fiul lui, un șmecher tot din mafia imobiliară, le-au cerut (direct și prin email – pe care Carmen îl publică) acestei femei și soțului ei să le intermedieze achiziționarea unei ditamai vile pe o sumă cât un micuț apartament cu două camere.
Și cum soții Toma nu au putut să le obțină vila, pentru că nu aveau cum face ei așa ceva, primarul îi hărțuiește, îi amendează pentru toate prostiile, se răzbună pe ei, folosindu-și funcția. De niște ani, Marilisa Toma a deschis n procese, pe multe le-a câștigat, altele sunt încă pe rol. Dar cazul ei e cu atât mai șocant cu cât vezi că, inclusiv în ciuda unor hotărâri definitive ale instanței, care îi dau dreptate, nici măcar procurorii nu se sinchisesc să respecte decizia unui judecător. Ce să mai vorbim despre un penal de primar?
Nu vă mai povestesc, citiți investigația asta. E lungă și e grea.
Și după ce citiți, încercați să vă răspundeți la întrebarea: cum să serbezi ziua țării tale cu niște trădători de țară ca ei?
