Antisemitismul poate fi latent sau manifest. Poate fierbe la foc mic ori poate răbufni virulent. Dan Culcer este un antisemit fățis, agresiv și furios. Textul apărut în revista „Vatra” este consonant cu antisemitismul securisto-legionaroid.
Sunt ani de zile de când, pe varii forumuri „webistice”, Dan Culcer a produs atacuri antisemite la adresa unor inteletectuali evrei-români. Am fost adeseori ținta ignominiilor sale. Mi-a fost pusă la îndoială onestitatea în demersul condamnării comunismului întrucât veneam din „mediul iudeo-bolsevic”.
În cercurile „săptămâniste”, un cărturar precum Zigu Ornea era persiflat și denigrat. Securitatea strângea „informații”, adică delațiuni, despre profesorul Paul Cornea și conversațiile din cercul său „evreiesc”. Îmi spunea cineva zilele trecute că figurez în dosarul de Securitate al gânditorului N. Tertulian, fostul meu profesor de sociologia literaturii. Îl vizitasem într-o seară, baieții notaseră sârguincios: „Vladimir Tismăneanu, evreu”.
Corneliu Vadim Tudor l-a numit pe Norman Manea „piticul de la Ierusalim”. Când Andrei Cornea și cu mine am scris despre trecutul sicofantic al bardului ceaușist Adrian Păunescu, am fost insultați suburban de Fănuș Neagu.
Noi trebuie să tăcem. Să stam în banca noastră. Să ne vedem „lungul nasului”, eventual desenat în stil „Sfărma apiautra”. Un fost disident m-a numit nu o singură dată „Rollerica”. Ce am eu in comun cu Mihail Roller, cerberul ideologic stalinist, în afara originii etnice? Personajul murea odinioară de grija pentru „libertatea de expresie” a fostului ideolog stalinist Roger Garaudy, convertit la Islam și la negaționism în privinta Holocaustului.
Este salutară poziția categorică a lui N. Manolescu legată de antisemitismul profesat într-o revistă mainstream precum „Vatra” Targu-Mureș, de criticul literar și publicistul (stabilit în Franța în 1987), Dan Culcer. Aici nu (mai) vorbim despre cripto-antisemitismul diagnosticat de filosoful știintei Imre Toth, ci de un pattern ideologic reprezentat, la ora actuală, între alții, de senatorul AUR Sorin Lavric.
Pentru că despre intelectualii evrei ori banuiți de „filosemitism” vorbește acesta când îi denunță pe „masoretii marxiști”. Limbajele criptice nu pot ascunde mesajul real. Care este opusul liberalismului, al pluralismului și al umanismului.