Mai țineți minte Patrulaterul Roșu? Era, de fapt, Roșu-Verde. Ori, vernil. Vadim și Ungheanu nu erau neo-legionari, ei veneau din aripa ultranaționalistă și xenofobă a PCR și a Securității.
Neo-legionarismul, pe atunci, era ocupația unor cercuri marginale (reviste și edituri de subterană). Distincțiile sunt întotdeauna necesare pe acest teren labil al istoriei radicalismelor politice. Politologul Michael Shafir a propus la începutul anilor ’90 o distincție care rămâne valabilă și azi între partidele-mișcări ale reîntoarcerii radicale (neo-fasciste) și cele ale continuității radicale (cu ultima fază a dictaturilor comuniste, îndeosebi în România pe linia resurecției protocronismului).
PRM și peremismul nu veneau dinspre Codreanu sau Sima, ci dinspre Antonescu și Ceaușescu. Dar, evident, potențialul extremist era acolo. Să-l numim cripto-legionarism ori cripto-cuzism.
Fenomenul „îndrăcirii” a fost explorat de scriitori precum Dostoievski, Thomas Mann, Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu, Arthur Koestler, Albert Camus, Czeslaw Milosz, Klaus Mann, Mario Vargas Llosa. Precum și de istorici, filosofi, istorici literari și politologi ca Eugen Weber, Fritz Stern, Constantin Iordachi, Jeffrey Herf, Ian Kershaw, Zeev Sternhell, Florin Muller, Florin Turcanu, Leon Volovici, Marta Petreu, George Mosse, Brigitte Hamann. Robert Gellatelly. Nu mai vorbesc de Hannah Arendt, Jeanne Hersch, Carl Friedrich, Theodor W. Adorno, Max Horkheimer, Erich Fromm. „Îndrăcirea” a fost, în multe cazuri, voluntară.
Înainte de îndrăcirea oamenilor, au existat ideile diabolice. Ideologia a jucat, joacă și va juca în continuare un rol esențial în aceste adeziuni și capitulări. Cultul presupuselor virtuți originare înjosite în degenerata lume modernă vine dinspre Rousseau și Bakunin. Dar și dinspre Fichte și Wagner. Problema nu se reduce la câțiva intelectuali, fie ei și proeminenți, ci poartă asupra conformismelor, afinităților, magnetismelor și mimetismelor ideologice în timpuri de anxietate individuală și colectivă.
AUR nu s-a născut din neant. Este un neo-poporanism virulent opus normelor și principiilor Europei liberale. Este revolta Comunității împotriva Societății. Turneele „populare”, mascarada „revenirii la matcă”, la „neam”, la „rădăcinile nepătate”, re-editează ceva vechi, dar propun și ceva insolit. Acest ceva trebuie analizat cu luciditate, informat, atent, fără imprecații pătimașe, dar cu intransigență morală.
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.
