Au trecut și sărbătorile de iarnă, în timpul cărora rușii au bombardat obiective civile din Ucraina, adăugând noi crime la cele de până acum. S-a vorbit printre urări de bine despre oboseala de care dă dovadă Occidentul în acest conflict și despre hotărârea rușilor de a cuceri Ucraina.
S-a vorbit și despre istovirea economiei rusești și despre măsurile disperate ale Moscovei, ce a început să acorde cetățenia rusă oricărui doritor să moară pe frontul din Ucraina. S-a vorbit despre situația dramatică din Fâșia Gaza, despre crimele organizațiilor teroriste și despre sprijinul pe care acestea îl primesc din partea Iranului și nu numai.
S-a vorbit și despre noul val de antisemitism ce s-a format imediat după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, de faptul că, la fel ca-n cazul invadării Ucrainei, victimele sunt prezentate ca agresori iar agresorii, ca victime.
Tot în această perioadă s-a vorbit mult și despre politica internă și s-a repetat avertismentul că 2024 va fi un an greu, întrucât vor fi alegeri, la noi și-n UE. Deja se fac calcule și se emit predicții.
De asemenea, s-a vorbit de falsul revoluționar de la Buzău și despre mitocăniile din Parlament de la votarea bugetului. Apoi, s-a vorbit de faptul că am fost lăsați să privim prin crăpătura ușii spațiul Schengen ca despre o victorie, când, în realitate, este un eșec, o situație umilitoare cu care va trebui să ne obișnuim o lungă perioadă de timp.
E foarte bine că s-a vorbit despre toate acestea, uneori cu argumente, alteori fără. Într-adevăr, urmează un an electoral ce va fi mai agitat decât toții anii electorali precedenți.
Bine, s-ar putea replica, de când vechea și actuala coaliție „social-liberală” a scos competiția electorală din democrația noastră, dându-și mâna peste țară într-o horă a complicității, nici nu e greu să ai un an electoral mai viu, fiind de ajuns să pui măcar niște prăpădite de afișe ca să afle electoratul că sunt alegeri. Totuși, anul electoral 2024 va fi mai agitat decât alții, fiindcă în aceste alegeri, la noi și-n UE, va fi prezent un jucător prin interpuși: Rusia.
Dacă este mai greu să produci armament, este mai simplu să ataci prin propagandă, iar Rusia știe să facă acest lucru foarte bine, dispunând și de o rețea rămasă în România din perioada blocului comunist.
În afară de formațiunile politice cu discurs putinist fățiș, AUR și SOS, există și un putinism mai soft, prezent și-n celelalte partide nu prin susținerea fățișă a Rusiei, ci prin cultivarea antioccidentalismului și a unui autohtonism în maniera în care o făcea Vadim Tudor.
În comparație cu mitocăniile cuplului Simion-Șoșoacă, „vadimismele” pot fi percepute drept chestiuni de bon ton, așa cum de bon ton a părut Iliescu în comparație cu Vadim Tudor. Schema a mai fost aplicată de atunci, când de bon ton a părut a fi Iohannis față de Dăncilă, și se pare că actuala coaliție mizează pe aceeași schemă pentru 2024, de parcă în politica românească ar fi doar ea și cele două partide născute „din scârbă și infodemie”.
Un lucru e clar: în orice democrație, este necesară posibilitatea contestării, fapt ce duce la schimbările politice, iar atunci când schimbarea este zădărnicită printr-o coaliție precum actuala –adică, „la vremuri noi, tot noi” – contestarea se manifestă prin votarea partidelor extremiste.
Asta s-a produs în acești ani în politica românească și Rusia nu va rata ocazia utilizării în folosul propriu a acestei oportunități. Ce i-ar mai prii lui Putin câțiva „simioni” și „șoșoci” în Parlamentul European! Vor face acolo cât zece „kuzmini” în România.
Va fi un an zgomotos în care guvernarea îi va lăsa pe extremiști să-și facă de cap cu gândul că prestațiile lor îi vor duce la vale în sondaje. Așa au crezut și la alegerile precedente, când i-au lăsat pe auriști să cutreiere țara și să facă adunări în pofida interdicțiilor din perioada pandemiei. Și s-au înșelat. Mai mult decât atât, între timp, cele două partide extremiste au început să atragă oameni pe care-i pun în vitrină pentru a arăta că sunt rezonabile și proeuropene. Vax! Cine poate crede așa ceva, în afară de electoratul lor care crede că Pământul e plat și că dacii i-au civilizat pe romani?
Prestația actualei coaliții și articularea cu greu a noului pol democratic (de parcă s-ar pregăti pentru alegerile din 2028) mai produc o categorie de cetățeni: a indiferenților. Rândurile celor care oricum nu s-au implicat vreodată în procesele electorale sunt îngroșate de cei deveniți indiferenți din scârbă. Asta este marea dramă: a depolitizării unor cetățeni a căror exprimare la vot ar menține un echilibru și ar consolida statutul european al României.
Anul electoral 2024 este unul ce se va desfășura în condiții de război, chiar dacă pe teritoriul României nu se va trage niciun foc. Războiul este aici prin componenta sa propagandistică și dacă nu conștientizăm acest lucru va urma un ciclu electoral catastrofal pentru România și pentru UE. Iar pericolul cel mare nu vine atât din partea celor ce votează partide extremiste, ci din partea celor aduși în stare de indiferență ce vor face ca procentele extremiștilor să devină relevante.
La finalul lui 2023, a apărut, la Editura Junimea din Iași, volumul de poezii Și eu sunt Ucraina al poetei Radmila Popovici. Vă propun spre lectură poezia „Neutri”:
„dacă e să privești dintr-o parte
dacă e să n-ai nicio părere
să te afli-ntre viață și moarte
între larma de iad și tăcere
să nu vrei mai nimic să te miște
să nu lași să te mintă nici mintea
orb de-ai fi ai vedea totuși niște
cruci de lemn răsărind din morminte
să te-ntrebe ce știi despre ele
fără a-ți ignora detașarea
mut de-ai fi ar vorbi a ta piele
porii simt totdeauna teroarea
corpu-și poartă memoria-n sânge
el nu uită ce lung a fost drumul
evoluției corpul tău plânge
când îl paște pârjolul ori scrumul
poți să nu ai idei și concepte
poți să porți pe chip indiferența
corpul tău n-ar putea să accepte
cineva să-i stârpească prezența
ce-i această prezență e totul
construit de strămoși de milenii
cum să lași să ți-l fure netotul
pentru ce au trudit minți de genii
să răsară doar cruci și nu spice
mări de sânge-n pământ să se verse
să prefacă ambiții pitice
în enorme imperii perverse?”
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
