Momentul istoric al intrării României în Schengen, aerian și maritim, a fost marcat duminică, 31 martie 2024, în noul Terminal 4 al Aeroportului Iași, printr-o expoziție realizată de artiști ai Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment al industriilor creative din UE. Astfel, toți călătorii care au trecut prin acest terminal au putut admira „The nature of things”, expoziția curatoriată de Marlene Herberth.
Prezentată de organizatori drept o „expoziție-omagiu” pe care Iașul îl adresează lumii artistice contemporane, „The nature of things” este, totodată, un mesaj de mulțumire, dar și o invitație transmisă pasagerilor din întreaga lume de a vizita capitala Moldovei.
„Lucrările sunt compuse din material, tehnică, mână și suflet. Vlad Țenu, Firekultur & Ramona Biciușcă și Alex Herberth/KraftMade se întâlnesc într-un dialog în care meticulozitatea muncii de mână, fie ea fizică sau digitală, tinde către un absolut. Artiștii își repetă gesturile ca și cum ar fi într-un exercițiu fără sfârșit către perfecțiune”, spune curatoarea Marlene Herberth.
Instalația celor trei artiști, o îmbinare rafinată a designului computațional, a artei meșteșugărești tradiționale și a instrumentelor modelării și prelucrării porțelanului și a fierului, va putea fi admirată de pasageri până în 30 iunie 2024.
„RCW a vernisat astăzi, cu ocazia intrării României în Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, prima instalație din cadrul celei de-a patra ediții a evenimentului care a devenit, de anul trecut, cel mai mare din Uniunea Europeană ca număr de industrii creative, 13 în total.
Îi mulțumesc domnului director al Aeroportului Iași, Romeo Vatră, și întregii sale echipe, pentru acest parteneriat, pentru deschiderea arătată proiectului nostru realizat pe axa-artistică Cincu-Londra-Iași.
Împreună, ne-am propus să transmitem un mesaj călduros și optimist tuturor pasagerilor care traversează Terminalul 4 și pe care îi așteptăm cu drag să revină în orașul nostru”, a declarat Irina Schrotter, președintele Federației Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), organizatorul RCW.
În numele antreprenorilor din industriile creative din Iași, Irina Schrotter a transmis și un mesaj de mulțumire către autoritățile locale și centrale „pentru diligența cu care a dat în folosință Terminalul 4 al Aeroportului Iași, inaugurat oficial vineri, 29 martie. Este un obiectiv de infrastructură foarte important, care va propulsa întreaga regiune a Moldovei pe o orbită de creștere economică accelerată. Susținem și cele două investiții majore în infrastructura Moldovei, Autostrăzile A7 și A8, și promitem că vom marca, împreună cu creativii noștri, deschiderea și oportunitățile pe care acestea le vor aduce comunităților noastre”.
Romeo Vatră, Directorul General al Aeroportului Iași, a declarat: „Ne face o deosebită plăcere să găzduim prima expoziție din noul terminal, în cadrul Romanian Creative Week, moment ce coincide cu procesarea primelor zboruri externe Schengen. T4 a prins în sfârșit viață, pasagerii noștri având prilejul să experimenteze facilitățile noului aeroport și, în același timp, să se conecteze cu arta în diversele sale forme. Astfel, toți cei care vor călători prin terminalul T4 vor putea admira mai multe creații ce pun în valoare spiritul creativ și inovator românesc al unor generații de artiști care ne pot reprezenta cu cinste oriunde în lume.
Pentru noi este o bucurie să putem oferi călătorilor posibilitatea de a avea acces direct la ceea ce înseamnă industrii creative și de a ajuta la promovarea unor oameni valoroși. Dorim ca, prin astfel de momente speciale, noul Aeroport din Iași, mai modern și mai accesibil, să fie mai mult decât un loc destinat călătoriilor cu avionul; ne propunem să devină un loc încărcat de surprize plăcute, în care arta să se manifeste liber, creând momente memorabile pentru pasagerii noștri.
Romanian Creative Week a dovedit, cu fiecare ediție, că poate fi o oportunitate extraordinară de promovare a creativităţii şi inovaţiei româneşti, precum și a orașului Iași, și suntem onorați să susținem, în calitate de partener, acest eveniment extrem de important. Mulțumim doamnei Irina Schrotter și organizatorilor Romanian Creative Week care au văzut în noul terminal al Aeroportului Iași o ocazie inedită de a aduce în atenția publicului călător arta și potențialul creatorilor săi”.
Mai multe detalii despre expoziția găzduită de Terminalul 4 al Aeroportului Iași pe site-ul www.romaniancreativeweek.ro, precum și pe paginile evenimentului de pe Facebook, Instagram și YouTube.
DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK
Romanian Creative Week, care va avea loc la Iași în perioada 15-26 mai 2024, este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. În 2023, RCW a fost desemnat evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivelul Europei, conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
Partenerii anunțați până în prezent de organizatori sunt: Primăria Municipiului Iași, Iulius Group, UniCredit, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Lancome, Philips, glo, Freudenberg, Wink, Noir, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, UMF „Gr. T. Popa” Iași.