Funeriu: De ce bunica mea ar fi fost un președinte mai bun decât Iohannis

Atât timp cât educația nu e o dinamică societală, nu vom face decât să bâjbâim în căutarea unor rețete magice pentru copiii noștri. Tot așa cum vracii fierbeau, spunând vorbe aparent docte, dar de fapt la întâmplare, tot felul de ierburi sperând că vor găsi vreun elixir, vom experimenta pe copiii noștri, în buclă, iluzorii „metode moderne”, în fond un amestec de chestii vechi de când lumea și banalități spuse solemn, cu rezultate tot mai proaste.

Ce înseamnă, concret, „educația ca o dinamică societală”?

Înseamnă că primul reflex în societate este învățarea, căutarea cunoașterii, nu a superstiției. Occidentul a făcut asta odată (și o dată!): când Johannes Gutenberg a inventat imprimeria, acum vreo 600 de ani. Interesat în acele vremuri (de început renascentist) de producerea de bogății materiale și spirituale, Occidentul a utilizat fantastica invenție a lui Gutenberg pentru a disemina și acumula cunoaștere. Cunoaștere care a hrănit ideile umaniste din timpul Renașterii și, apoi, ne-a dus în secolul luminilor și, mai departe, către revoluțiile tehnologice și îmbunătățirile societale, inclusiv accelerarea instaurării democrațiilor în locul regimurilor teocratice și/sau a celor autoritare.

În anii ’90, omenirea a trăit o nouă revoluție de tipul revoluției lui Gutenberg: apariția Internetului. Așa a apărut profeția hiperconectivității*: orice informație, orice cunoaștere era la un click distanță. În sfârșit, folosind autostrada Internetului, lumea avea să ajungă mai ușor la informație, nu mai exista niciun ambuteiaj care să ne țină în loc, pe scurt Internetul ne promitea o eră a creșterii globale a gradului de instruire. Doar că Internetul a „prins” societatea Occidentală -scăldată într-o abundență fără precedent- în căutare de divertisment, nu în căutare de cunoaștere, așa cum fusese momentul Gutenberg.

Treizeci de ani mai târziu, constatăm neputincioși cum creierii copiilor noștri, în loc să fie expuși cunoașterii, înțelegerii profunde a lumii, sunt poluați sever -de la influensărițe care vând pe bani grei apa în care s-au îmbăiat, la milioane de minute pierdute pentru a privi maimuțăreli pe TikTok-. Suntem obligați să constatăm că dinamica tinerelor generații de azi nu este educația, nu este căutarea cunoașterii, ci o frenetică goană după divertisment, like-uri și alte mijloace de gratificare instantanee. Livrați lor înșiși constatăm că nu știu să fiarbă un ou.

În România putea să fie altfel: când președintele Iohannis a venit cu principalul său proiect de țară, „România Educată”, am avut certitudinea că înțelege aceste lucruri și că își asumă ca misiune esențială orientarea copiilor vorbitori de limbă română pe fabuloasa autostradă a Internetului, înspre cunoaștere. Am crezut că va reuși să facă din educație dinamica societală de care avea nevoie România. Azi, după 9 ani, nu îmi vine să cred că, având experiența pe care o aveam, am fost atât de naiv. Nu doar că omul nu a înțeles nimic, dar în mintea lui „România Educată” nu a fost decât un vehicul pentru a-l duce la Cotroceni și a se înconjura de nulități constipate care, pur și simplu, și-au bătut joc de noi.

Poate că ideea ca educația să fie o dinamică societală vi se pare o chestiune prea criptică. Poate că nu vă e clar nici ce anume înseamnă ca învățarea să devină un reflex în societate. Pentru mine, lucrurile sunt destul de clare încă de când, copil fiind, bunica mea, care nu avea foarte multe clase, îmi spunea:

„Învață, Dane, că ce-i în capul tău nu-ți ia nimeni”**.

Asta înseamnă ca educația să fie o dinamică societală și învățarea un reflex: să ai o țară cu milioane de bunici care, oricât de sărace sau de neinstruite ar fi, spun milioanelor de nepoți ceea ce mi-a spus bunica mea mie. Iată cum, un om de la țară, bunica mea Marta, a înțeles de o mie de ori mai bine decât ditamai președintele Iohannis ce înseamnă educația și, mai mult, ce-i lipsește acestui popor: milioane de bunici ca bunica mea, care-i îndeamnă în mod firesc pe copiii României să caute cunoașterea. Mulțumesc, iubita mea bunică, că, grație ție, atunci când am avut pe mână destinele a milioane de copii, nu am ratat, așa cum președintele Iohannis ratează de nouă ani. Și nu, nu am de gând să stau cu mâinile în sân. Pentru că eu nu renunț la idealul meu, anume de a face toți copiii vorbitori de limbă română liderii generației lor! Prin educație, desigur, și vă aștept alături.

* Niall Ferguson: The False Prophecy of Hyperconnection, How to Survive the Networked Age, Foreing Affairs, September/October 2017

**Bunica mea a reușit să participe la educarea a cel puțin trei copii: eu, sora mea și Adi Hădean. Pentru că același lucru pe care ni-l spunea nouă i-l spunea și lui Adi Hădean, frecvent vizitator al casei ei. Se pare că, și în cazul lui Adi, și în cazul nostru, bunuța Marta -cum îi spuneam noi- a fost foarte convingătoare. Nu știu ca vreun copil să fi fost mai bine educat grație proiectului prezidențial „România Educată”. Așadar, Bunuța Marta l-a bătut măr pe președintele Iohannis cu 3-0. Adică scor de neprezentare.

Citește și: Europa: reflecții asupra stării Uniunii