Cătălin Pițu, procurorul militar șef al Secției Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și cel care a instrumentat dosarul „Revoluției”, a comentat, pentru SunMedia, decizia Curții Supreme de a pune în discuție competența instanței amintite de a judeca această cauză.
Reamintim că la termenul de vineri, 27 ianuarie, judecătorul ÎCCJ care are în lucru această cauză a invocat din oficiu posibila lipsă de competență a Curții Supreme în dosarul „Revoluției”, lucru care vine deja după zeci de ani de tergiversări în acest dosar, invocând faptul că Ion Iliescu nu ar fi fost președinte la data faptelor, 22 – 30 decembrie 1989.
Cauza privind competența instanței va fi judecată de Înalta Curte în 10 februarie și, dacă decizia va fi în sensul lipsei de competență a Curții Supreme, atunci dosarul va fi judecat, automat, de Curtea de Apel București.
Pe de altă parte, o astfel de decizie ar putea răsturna nu doar adevărul istoric al României postedembriste, Ion Iliescu asumându-și puterea interimară de șef de stat, în 22 decembrie 1989, ci și un lung șir de chestiuni legislative.
De exemplu, arată procurorul Cătălin Pițu, Legea siguranței naționale, din 1991, promulgată de Ion Iliescu în calitatea sa de președinte de atunci al României, ar putea fi pusă, la rândul ei, în discuție.
Fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus, fostul comandant al Aviației Militare, sunt judecați în dosarul „Revoluției”, pentru infracțiuni contra umanității.
„Înalta Curte a redeschis urmărirea penală în anul 2016 în cauza intitulată «Revoluția din decembrie 1989», când a spus că trebuie făcută anchetă pe infracțiunea de crimă împotriva umanității și ne-a indicat nouă, procurorilor, ce trebuie să facem. Iar noi, parchetul, am respectat ce a stabilit Curtea Supremă.
Ulterior, după ce am emis rechizitoriul din 2019, procurorul general interimar al României de la vremea respectivă, Bogdan Licu, a infirmat soluțiile de clasare date față de Teodor Brateș, Petre Roman etc. Înalta Curte a judecat și nu a confirmat redeschiderea urmăririi penale, tot în acest dosar.
Ca urmare a clasărilor pe care le-am dat în 2019, tot în acest dosar, s-au făcut peste 200 de plângeri împotriva soluțiilor de clasare, toate judecate la Înalta Curte, tot în acest dosar. S-au pronunțat, în cele peste 200 de plângeri, poate toți judecătorii Secției Penale de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au considerat că e de competența acestei instanțe să judece.
Apoi, tot ce a ținut de fază preliminară pentru celălalt dosar s-a desfășurat tot la Înalta Curte, inclusiv în faza de contestații. Adevărat, această fază s-a finalizat cu restituirea dosarului, dar nu s-a pus problema necompetenței de judecată a Înaltei Curți”, a declarat procurorul Cărălin Pițu, pentru SunMedia.
Acesta mai arată că, „acum, judecătorul Înaltei Curți a spus că a pus în discuție necompetența acestei instanțe în judecarea dosarului «Revoluției», întrucât a găsit o decizie a CCR din anul 2000, unde Curtea Constituțională s-a propunțat asupra dreptului lui Ion Iliescu de a candida pentru încă un mandat de președinte.
Opoziția, la vremea respectivă, a contestat dreptul lui Ion Iliescu de a candida, spunându-se că a avut deja două mandate și că nu mai poate candida pentru un al treilea, din 2000 până în 2004, dar CCR a spus că poate candida, deoarece primul nu a fost considerat mandat.
E adevărat, nu a fost mandat plin din perspectiva Constituției din 1991, dar CCR s-a pronunțat exclusiv asupra dreptului la candidatură, nu a pus sub semnul întrebării calitatea de președinte al României a lui Ion Iliescu.
Dacă considerăm că Ion Iliescu nu era președinte până în anul 1992, cum spune acum Înalta Curte, putem concluziona că toate promulgările de lege din acel interval de timp nu mai există. Înseamnă că, la momentul respectiv, Ion Iliescu era un simplu cetățean și orice a făcut el, folosindu-se de calitatea de președinte al țării, este lovit de nulitate.
De exemplu, Legea siguranței naționale este din 1991. Asta ce înseamnă, păstrând logica de acum a ÎCCJ? Dacă instanța supremă, forumul suprem de judecată din România, spune că Ion Iliescu nu a fost președinte atunci, rezultă că toate legile promulgate de el sunt în aer, inclusiv Legea siguRanței naționale”.
Procurorul militar care a instrumentat dosarul „Revoluției” a mai subliniat că, în baza unei decizii a Înalta Curți de Casație și Justiție, în situația în care judecătorii Curții Supreme își declină competența, atunci nu mai există posibilitatea de a face conflict negativ de competență. În cazul de față, dacă Înalta Curte va decide că nu are competența să judece dosarul „Revoluției”, ci Curtea de Apel București are, atunci Curtea de Apel va fi obligată, în mod automat, să judece.
„Practica ne arată, până acum, că ori de câte ori un judecător din această țară a invocat din oficiu, repet, din oficiu, necompetența lui, nu vine tot el să spună, apoi, că a greșit și că, de fapt, are competență să judece.
În aceste condiții, dacă decizia Înaltei Curți va rămâne de declinare a cauzei la Curtea de Apel, pe mine, ca parchet, nu mă interesează cine judecă, pentru că e o instanță a acestei țări”.
Pe de altă parte, mai arată Cătălin Pițu, o astfel de decizie a ÎCCJ de declinare a competenței în dosarul „Revoluției” ar prelungi și mai mult judecarea cauzei:
„Înalta Curte va trebuie să-și motiveze declinarea, apoi dosarul va fi trimis la Curtea de Apel, judecătorii de acolo vor primi o «bombă» de dosar și trebuie o organizare foarte complexă ca să pui pe rol un astfel de dosar.
Dau un exemplu: celor de la Înalta Curte, acum, deși au avut experiența turei trecute, le-au trebuit șapte luni să stabilească primul termen. Apoi, lucrurile trebuie luate de la zero la Curtea de Apel, cu recitarea părților, cu proceduri etc.
Și trebuie să mai spun un lucru: judecătorul de la Curtea de Apel la care va ajunge dosarul, dacă lucrurile vor rămâne așa, are nevoie de un minimum de șase luni să înțeleagă «Revoluția», să citească rechizitoriul, să meargă la probe. Nu poți cere unui om să asimileze această cauză mai repede de șase luni, poate chiar un an, ca să înțeleagă ce are de judecat”.
