La aproape un an de la invazia rusă, războiul a devenit realitatea cotidiană în Europa Centrală. Ceea ce părea de neimaginat în anii de după 1991 este, în zilele noastre, un fapt care intră în economia fluxurilor de ştiri: oraşe bombardate, confruntări în tranşee, crime împotriva umanităţii, teroare, moarte, dezolare.
În acest an, Rusia lui Putin a intrat, prin atacul ei barbar, în familia agresorilor: mai aproape de nazism, fascism şi stalinism decât de vremurile noastre, Rusia cunoaşte punctul culminant al unei involuţii istorice. Aparenţele de modernizare din deceniile post-sovietice sunt, de acum, definitiv înlăturate. Sinteza de totalitarism, militarism şi criminalitate gangsterească este imaginea Rusiei pe care Putin o întruchipează.
În acest an, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a lichidat eşafodajul deja fragilizat şi vulnerabil al dreptului internaţional: dincolo de izolare, dincolo de sprijinul militar, dincolo de solidaritate, realitatea dramatică este aceea a impunităţii unui stat agresor.
Şantajul nuclear şi complicităţile internaţionale fac din Rusia putinistă un actor capabil să exercite teroarea fără ca vreo consecinţă concretă să se producă cu adevărat.
Fiecare zi de război este o dovadă a limitelor sancţiunilor economice. Maşina de război rusă, oricât de primitivă tehnologic, nu este mai puţin activă. Scopul ei este acelaşi, distrugerea Ucrainei ca un pas în direcţia restauraţiei sovietice.
Imaginarul politic al Rusiei lui Putin este, în acest context al mobilizării totalitare, unul stalinist. Ceremoniile care au marcat bătălia de la Stalingrad au marcat apoteoza lui Stalin. Generalissimul devine imaginea patriei măreţe.
Gulagul, asasinatele, crimele împotriva umanităţii sunt, în această variantă oficială a istoriei ruse, o notă de susbol.
Pentru est şi central-europeni, restauraţia stalinistă de la Moscova evocă traumele istorice. Gropile comune de la Katyn, sfârtecarea ţărilor baltice şi a României, deportările, iată instantaneele din cronica veacului XX pe care memoria noastră nu le poate uita niciodată.
Statul rus este, în acest anotimp al agresiunii, o maşină de ucis şi de exportat teroare. De la tacticile militare până la discurs, dispreţul sovietic pentru viaţa umană este triumfător. Valurile de detinuţi trimişi la moarte, atacarea oraşelor cu rachete, elogiul barbariei, ascensiunea miliţiilor private conduse de seniori ai războiului, toate acestea indică schimbările de profunzime: criminalitatea statului rus este o dimensiune care nu mai poate fi ignorată. Sistemul putinist a creat metastaza cancerigenă ce se extinde cu fiecare zi de război.
Războiul din Ucraina este parte din acest nivel al mutaţiilor istorice. Iluzia unei păci eterne, speranţa utopică a concordiei dintre naţiuni, ambiţiile dezarmării accelerate, toate acestea sunt parte dintr-un trecut care pare atât de îndepărtat.
Războiul este în vecinătatea noastră şi doar rezistenţa Ucrainei face ca acest val al imperialismului sovietic să nu se reverse din nou asupra noastră. Armatele, departe de a fi relicvele altor vremuri, sunt garantul libertăţii noastre. Provocarea Rusiei poate fi înfruntată doar prin fermitatea atlantică.
Rezistenţa Ucrainei a împiedicat Rusia să îşi aibă un blitzkrieg al ei: în locul atacurilor rapide s-a instalat acum carnagiul bătăliilor de uzură. Dar această rezistenţă nu poate continua în absenţa solidarităţii care să permită unei naţiuni martirizate să lupte. Economic, militar şi diplomatic, bătălia dusă de ucraineni este şi bătălia Occidentului. Pentru Europa din vecinătatea Rusiei, ameninţarea mortală a Rusiei este mai aproape ca niciodată. Memoria tragediei de după 1939 este una de neşters.
În absenţa unei victorii decisive pe front, politica Rusiei mizează pe consolidarea în timp a anexărilor ilegitime: linia de bătălie poate deveni, odată cu trecerea anilor, o linie de demarcaţie, graniţa dintre Imperiul Rus şi Vest, în condiţiile mutilării teritoriale a Ucrainei.
Perspectivele unui asemenea viitor echivalează cu o nouă împărţire a Europei de Est: de această dată, zidul Berlinului se va muta spre Estul Ucrainei. România, Polonia, ţările baltice se vor afla faţă în faţă cu un inamic ce nu cunoaşte pacea, ci doar armistiţiul.
Îndrumarea spre totalitarism a Rusiei putiniste face din pacea europeană o amintire. Imperialismul sovietic, cel care a exterminat naţiuni şi a adus doar sânge şi suferinţe naţiunilor noastre, este din nou în ofensivă. Războiul din Ucraina este ecoul tragic al acestui trecut care nu vrea să se şteargă.
Ioan Stanomir este profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București.
