Ana Blandiana este o strălucită poetă, romancieră, eseistă și o remarcabilă figură a societății civile din România. Din punctul meu de vedere, și sunt sigur că nu doar al meu, numele Anei Blandiana coincide cu ceea ce se numește verticalitatea intelectualului în timpuri de restriște.

Poeta a devenit în anii ’80 vocea celor fără de voce, motiv pentru care regimul dictatorial i-a interzis cărțile și a ținut-o sub o strictă supraveghere. Cruciada copiilor rămâne unul dintre cele mai importante poeme ale rezistenței anti-totalitare, alături de, nu mă sfiesc să o spun, sublimul și tragicul Recviem al Annei Ahmatova. Într-adevăr, o superbă coincidență onomastică: Anna și Ana.

Ana Blandiana a fost printre primii care au avertizat asupra acaparării puterii după decembrie 1989 de către foștii nomenclaturiști. Putem spune că revolta ei, începută în anii lui Ceaușescu, a continuat cu nestrămutată vigoare în anii lui Iliescu. Tocmai pentru că ei nu i-a fost frică, modelul Blandiana a devenit o sursă de inspirație pentru o participare civică dezinhibată și curajoasă.

Formarea Alianței Civice ar fi fost de negândit în absența contribuțiilor Anei Blandiana și ale partenerului ei de viață și de idei, Romulus Rusan (1935-2016). La fel, opera civică a Anei Blandiana înseamnă recuperarea memoriei românilor, inițiativa întemeierii Memorialului de la Sighet, școlile de vară care au format generații de tineri în spiritul democrației liberale.

Chiar acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că fără Muzeul Memorial Sighet, România s-ar fi aflat acum în situația omului care și-a pierdut memoria. Faptul că nu ne găsim în această teribilă condiție i se datorează în imensă măsură Anei Blandiana.

Totul în ceea ce a întreprins doamna Blandiana în aceste peste trei decenii a definit și definește identitatea democratică a intelectualității românești. Celor care repetă la infinit extenuanta frază „Noi nu am avut un Havel” este bine să li se răspundă aducându-li-se aminte cine este, ce a făcut, ce face și mai ales ce va face Ana Blandiana.

Ca istoric și politolog preocupat de drama Europei Centrale și de Est în secolul al XX-lea, de înjosirea și apoi de reinventarea politicului, o spun din tot sufletul: Ana Blandiana face parte din acea galerie a onoarei care include nume precum Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Václav Havel, Adam Michnik, Jacek Kuroń, Miklós Haraszti și Jeliu Jelev.

La Multi Ani, iubită prietenă!

P.S.: O mărturisire personală. M-am gândit adeseori ce-aș fi făcut dacă trăiam în România prigoanei rasiste. Știu sigur că, dacă ar fi fost să bat la o ușă pentru a fi adăpostit, aceasta ar fi fost a Anei Blandiana și a lui Romulus Rusan. Ar fi deschis-o imediat, cu orice risc…


Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău